La doar câțiva ani după ce a fondat Punctul IT, un program care aduce tehnologia aproape de copii și adolescenți, Robert Brezoaie se implică deja în conturarea unei viziuni complexe și la scară globală a antreprenoriatului românesc.
Robert a participat de curând la Young Transatlantic Innovation Leaders Initiative (YTILI), un program competitiv axat pe construirea unor alianțe durabile între lideri de business, inovatori și organizații din ambele părți ale Atlanticului.
Află care sunt principiile confirmate de Robert în urma călătoriei sale peste ocean prin care putem încuraja un mediu de business sănătos pentru dezvoltarea României.
Relația antreprenorilor cu instituțiile educaționale este cheia creșterii sănătoase în business
Robert Brezoaie, antreprenor dedicat, fondator și profesor la Punctul IT, a fost selectat recent pentru a participa în programul Young Transatlantic Innovation Leaders Initiative (YTILI). El ne povestește că „absolvenții americani - mulți dintre care iau drumul antreprenoriatului - rămân implicați: donează, sponsorizează, revin să împărtășească experiențe sau oferă oportunități noilor generații. Relația cu universitatea e un ciclu virtuos în care succesul celor din trecut susține viitorul generațiilor următoare.”
Integrarea conceptului de endownment
Un concept care l-a inspirat este cel de endowment, care presupune acordarea unor fonduri patrimoniale care susțin instituții sau programe pe termen lung, alimentate de absolvenți și susținători.
„Relațiile antreprenorilor nu sunt doar simbolice și nu se bazează doar pe câștiguri financiare imediate pentru ambele părți”, continuă Robert. „În SUA, ele se bazează pe o gestionare clară a obiectivelor, a proceselor și a finanțelor.”
Pentru Robert, această filozofie poate fi adaptată mai amplu în România, prin susținerea ecosistemelor educaționale și antreprenoriale, în care foști cursanți devin mentori, investitori sau parteneri pentru cei care urmează.
Networkingul sănătos se bazează pe răbdare, încredere și conexiuni reale
„Networkingul american are o energie diferită de cele mai comune tendințe din România de azi”, spune Robert. „Oamenii sunt deschiși, dornici să te pună în legătură cu alții, chiar dacă nu câștigă nimic direct. Ai nevoie de răbdare: poate treci prin zeci de contacte până ajungi la cel potrivit.”
În SUA, accentul nu se pune atât de mult pe rezultatele obținute imediat, ci pe ideile cu cel mai mare potențial de îmbunătățire a standardului de viață, aplicate local sau internațional. Antreprenorii caută parteneriate bazate pe viziune și impact.
O schimbare de mentalitate necesară în privința finanțărilor
Una dintre cele mai mari diferențe observate de Robert între ecosistemele românesc și american este dependența de fonduri publice.
„În România, multe afaceri se bazează pe granturi. În SUA, aproape nimeni nu își construiește businessul bazându-se pe stat. Startup-urile merg direct către investitori și acceleratoare,” spune el.
Soluția în care crede Robert este o combinație inteligentă între fonduri nerambursabile, investiții private și venituri proprii: „Mi-ar plăcea să văd din ce în ce mai mulți antreprenori cărora să nu le fie teamă să pună două-trei zerouri în plus la planurile lor și să gândească de la început la scară globală.”
Pentru Robert, susținerea antreprenoriatului tech este crucială pentru România
Robert își dorește să contribuie la consolidarea unui sistem românesc prin care absolvenții universităților și programelor educaționale precum Punctul IT pot dezvolta produse, atrage finanțare și construi startup-uri.
„Vreau să ne asigurăm că Punctul IT este un loc unde cursanții sunt susținuți să gândească independent și să se implice pe scena antreprenorială, pentru că noi știm că ideile lor pot schimba lumea,” explică Robert.
Educația tehnologică este direcția în care România poate excela
În urma experienței lui ca fondator și profesor la Punctul IT, Robert este convins că în România avem resurse umane excepționale: „Dacă reușim să echilibrăm ce avem în țară cu ce putem atrage din exterior, putem deveni lideri regionali. Educația tech este un domeniu în care România poate străluci global,” spune Robert.
După experiența YTILI, el s-a întors extrem de motivat să implementeze aceste lecții în Punctul IT și în ecosistemul antreprenorial românesc.
„Am văzut cum gândesc antreprenorii și universitățile americane și vreau să aduc această mentalitate aici. România are tot ce-i trebuie, doar trebuie să îndrăznim să construim mai mare.”
Povestea HopeWorks i-a oferit lui Robert o nouă încredere în ceea ce putem realiza și în România

Unul dintre proiectele pe care Robert le-a descoperit în experiența sa internațională este HopeWorks, o companie prin care tinerii aflați în situații dificile primesc sprijin, formare profesională și șansa de a-și construi o carieră serioasă în IT, un drum care le deschide oportunități aproape imposibile înainte și care îi integrează în multiple comunități.
„Întâlnirea cu Dan Rhoton, CEO-ul organizației HopeWorks din Camden, a fost unul dintre acele momente care îți schimbă perspectiva. Dan a demonstrat că educația poate fi o forță reală de transformare socială atunci când este combinată cu empatie, disciplină și un plan clar.” ne spune Robert.
Într-un fel, povestea HopeWorks a reînnoit credința lui Robert în misiunea Punctului IT: aceea de a oferi tinerilor un spațiu sigur în care pot învăța, greși, crește și visa.
Atunci când investești în educație și în oameni, creezi o generație care știe că poate construi o lume mai bună, chiar de aici, din România.
Experiența YMILI confirmă convingerea lui Robert în francizarea Punctului IT
Modelul Punctul IT a fost gândit de la început ca un program educațional pentru viitorii inovatori în domeniul tehnologiei. După câțiva ani de dezvoltare organică, Robert Brezoaie vede în francizarea acestui concept o modalitate de a scala un sistem care și-a dovedit deja eficiența.
„În fiecare oraș există tineri cu potențial extraordinar. Francizarea ne va permite să ajungem la ei, să creăm o rețea națională de centre Punctul IT și să accelerăm formarea unei generații care are la dispoziție educația și mijloacele de a-și realiza visurile și de a dezvolta cu adevărat societatea în care trăim,” explică Robert.
Prin extinderea programului, Punctul IT își propune să creeze un ecosistem educațional interconectat în care absolvenții rămân implicați în proiectele noilor generații.
Articol susținut de punctulit.ro