Am cerut unui cunoscut expert contabil un sfat rapid pentru antreprenorii din comunitatea StartupCafe.ro, în perspectiva creșterii impozitului pe dividende de la 10% la 16% de la 1 ianuarie 2026, pe care a anunțat-o miercuri premierul Ilie Bolojan.
Cornel Grama, expert contabil și consultant fiscal, îi sfătuiește pe patronii și acționarii români să ridice dividendele din profitul pe anul 2025 până la data de 30 septembrie 2025.
„Profiturile din anii trecuți inclusiv 2024 se pot ridica, fără probleme, până la 31 decembrie 2025, cu 10% impozit. Dar profitul anului în curs, 2025, doar până la 30 septembrie 2025, ca să fim siguri că mai prindem cota de 10%”, îi sfătuiește Cornel Grama pe antreprenorii din comunitatea StartupCafe.
Grama a detaliat și cadrul legal:
Pentru persoane juridice :
a) prevederile art. II pct. 1, referitoare la modificarea art. 43 alin. (2) din Codul fiscal, se aplică veniturilor din dividende distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2026, respectiv începând cu prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2026 pentru contribuabilii care intră sub incidența art. 16 alin. (5) din Codul fiscal;
Pentru persoane fizice :
c) prevederile art. II pct. 5 referitor la prevederile art. 97 alin. (7) se aplică se aplică veniturilor din dividende distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2026;
(2) În cazul dividendelor distribuite în baza situaţiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, cota de impozit pe dividende este de 10%, fără recalcularea impozitului pe dividendele respective, după regularizarea acestora pe baza situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, aprobate potrivit legii.
Reamintim că impozitul pe dividende a fost crescut de la 5% la 8%, de la 1 ianuarie 2023, iar de la 1 ianuarie 2025 impozitul pe dividende a fost majorat la 10%. De la 1 ianuarie 2026, impozitul pe dividende urmează să crească de la 10% la 16%.
„Vom propune și vom adopta o măsură, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, de majorare a impozitului pe dividende de la 10% la 16%” - a spus premierul Ilie Bolojan, miercuri, într-un briefing la Guvern, în care a anunțat un pachet fiscal mai extins.