Ministerul Finanțelor a anunțat, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe, deschiderea, începând cu data de 15 octombrie 2026, a sesiunii de depunere a cererilor de acord pentru finanțare pentru mecanismul de stimulare a investițiilor în vederea realizării de produse cu deficit comercial din industria prelucrătoare instituit prin HG nr. 486/2026.
Firmele interesate să dezvolte capacități de producție în România vor putea depune, începând cu 15 octombrie 2026, cereri de finanțare prin instrumentul de finanțare dedicat industriei prelucrătoare.
Pentru această sesiune sunt disponibile 759 milioane de lei, iar proiectele trebuie să presupună investiții inițiale de minimum 10 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 50 milioane de lei.
„Deschiderea acestei sesiuni este un pas important concret în susținerea unui domeniu strategic pentru România. Avem 759 de milioane de lei disponibili acum, într-un program multianual mai amplu, iar dacă vom avea proiecte solide și cerere peste bugetul alocat, vom analiza suplimentarea resurselor. Miza este ca România să producă mai mult aici, să exporte mai mult și să își construiască o bază industrială mai competitivă pentru următorii ani”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Mecanismul de finanțare face parte din programul de relansare economică elaborat de Ministerul Finanțelor, aprobat prin OUG nr.8/2026 și vizează investiții în proiecte de producție în industria prelucrătoare, în sectoare economice care înregistrau un volum ridicat de importuri, cu scopul de a stimula producția internă și de a crea noi locuri de muncă.
Programul are un buget total de 5,313 miliarde de lei, aproximativ 1,05 miliarde de euro, și a fost construit ca instrument multianual pentru dezvoltarea capacităților de producție din România. Acordurile de finanțare pot fi emise în perioada 2026–2032, iar plata ajutorului de stat se întinde până în 2036. Companiile pot opta, în condițiile schemei, între grant direct și credit fiscal, în funcție de structura proiectului și de necesarul de finanțare.
Cine poate aplica la ajutoarele destinate industriei prelucrătoare
Instrumentul este deschis atât companiilor deja active, cât și întreprinderilor nou-înființate, indiferent dacă sunt IMM-uri sau companii mari.
Condiția principală este realizarea în România a unei investiții inițiale de minimum 10 milioane de euro. Pot fi finanțate construcții noi, echipamente tehnologice și active necorporale noi.
Cum și până când se depun proiectele
Sesiunea va fi deschisă timp de 30 de zile lucrătoare. Cererile de acord pentru finanțare și documentele justificative se transmit exclusiv online, în perioada 15 octombrie – 25 noiembrie 2026, ora 17:00, prin aplicația Big Project 486, care va fi disponibilă în perioada sesiunii, pe site-ul Ministerului Finanțelor. Cererile transmise după termenul-limită nu vor putea fi luate în considerare.
Ghidul solicitantului și Ghidul utilizatorului pentru depunerea online sunt disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor. Companiile care au nevoie de clarificări privind condițiile schemei pot transmite întrebări prin secțiunea „Formular asistență Ajutor de Stat” disponibilă pe site-ul instituției.
Prin acest mecanism, Ministerul Finanțelor susține că „urmărește să direcționeze capital țintit către investiții care măresc capacitatea de producție a economiei, creează locuri de muncă și contribuie la reducerea dezechilibrelor comerciale ale României”.