O firmă din București, ce desfășoară activități de transport alternativ de persoane prin aplicațiile Uber și Bolt nu ar fi declarat 96.480 de ore lucrate în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024 de șoferi care nu au figurat niciodată ca angajați ai săi, dar care au făcut curse în acel interval, susține ANAF luni, într-un comunicat de presă.
Antifrauda ANAF spune că în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, șoferii au făcut curse pe o distanță de peste 2.604.000 km.
„Pentru a activa în domeniul ridesharing șoferii trebuie să dețină licență de operator de transport alternativ, iar aceasta poate fi obținută doar de o firmă sau PFA plătitor de TVA intracomunitar. Având în vedere această condiție, societatea controlată, care nu deținea o flotă auto proprie, a încheiat contracte de comodat pentru autoturismele deținute de conducătorii auto, îndeplinindu-se astfel formal cerințele legale de desfășurare a acestei activități”, conform ANAF.
Firma bucureșteană ar fi obținut în perioada menționată venituri în valoare de peste 10,77 milioane lei fără a declara impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și impozitul pe profit datorat bugetului general consolidat al statului. „Așadar, a fost calculat un prejudiciu în valoare de peste 3,82 milioane de lei, pentru recuperarea căruia vor fi sesizate organele de urmărire penală competente”, mai spune ANAF.
Uber, Bolt și alte platforme de ridesharing vor trebui să depună lunar la ANAF Formularul 397
Operatorii de platforme online de transport alternativ, cum sunt Uber, Bolt sau Black Cab, vor trebui să depună lunar la ANAF Formularul 397 - Declarație informativă privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto intermediate printr-o platformă digitală, potrivit unui Ordin ANAF publicat în Monitorul Oficial.
Formularul 397 conține informații despre activitatea firmelor care operează pe aceste aplicații, valoarea curselor și a încasărilor realizate de operatorul de transport alternativ, codul de înregistrare fiscală - operator de transport alternativ, data acceptării sau eliminării acestuia din platforma digitală.