Românii de la UiPath investesc 35 milioane dolari într-un startup franțuzesc de inteligență artificială Compania româno-americană de roboți software UiPath, fondată la București, de Daniel Dines și Marius Tîrcă, urmează să investească 35,2 milioane de dolari într-un startup franțuzesc care dezvoltă tehnologii de inteligență artificială. Potrivit unei notificări depuse la Autoritatea americană de supraveghere a pieței de capital (SEC), în cadrul acestei tranzacții, UiPath va primi direct acțiuni în...
Francezii de la Gameloft închid studioul de jocuri din Cluj, după 14 ani. Toți angajații vor fi concediați Firma Gameloft România, subsidiara companiei franceze de jocuri pentru dispozitive mobile Gameloft, va închide studioul din Cluj-Napoca și va disponibiliza toți angajații de acolo, potrivit Profit.ro. Astfel, producătorul de jocuri va concedia toți cei 136 de angajați care lucrau la studioul din Cluj-Napoca, ce a fost deschis în august 2010. Gameloft, prezentă în România din...
Angajați ai MIPE, care se ocupă de gestionarea fondurilor europene, protestează joi și vineri Angajați ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), care se ocupă de gestionarea fondurilor europene, vor protesta în fața sediului instituției în următoarele două zile, fiind nemulțumiți de salarii. Sindicatul „MIPE Normalitate”, afiliat la Federația Publisind și BNS, va organiza un protest în fața sediului Ministerului joi, 16 mai, între orele 15.00 și 17.00, și...
Plecare de la vârful OpenAI (ChatGPT): „După aproape 10 ani am luat decizia de a părăsi compania” Unul dintre fondatorii laboratorului de inteligență artificială OpenAI, care a lansat ChatGPT, „robotul” conversațional folosit și de români, părăsește compania. Ilya Sutskever, co-fondator și Chief Scientist al OpenAI, a anunțat, marți, că pleacă din companie „după aproape 10 ani”. Și Sam Altman, directorul general (CEO) al startup-ului de IA a confirmat plecarea lui Sutskever și a...
Creatoarea Magiunului de Topoloveni a dat în judecată Metro: „Ajunseseră la un adaos de 200%” Antreprenoarea româncă Bibiana Stanciulov, proprietara firmei argeșene care produce Magiunul de Topoloveni, a dat în judecată Metro după ce rețeaua comecială a refuzat să mai vândă produsul, relatează, miercuri, HotNews. Acum, antreprenoarea se plânge că marii retaileri pun adaosuri comerciale mari, scumpind produsul peste puterile de cumpărare ale condumatorilor obișnuiți din România. HotNews a solicitat...
Firmele din România vor fi obligate să publice salariile oferite. Termenul limită e mijlocul anului 2026 Firmele din România vor trebui să publice toate grilele salariale până la mijlocul anului 2026, iar angajații lor vor putea obține informații despre veniturile colegilor, potrivit unei platforme de recrutare online care arată că în acest context, doar 30% din totalul de joburi disponibile au salariul afișat în prezent. Uniunea Europeană a decis, recent, termenul...
S-a lansat o nouă platformă românească de vânzare-cumpărare de mașini SH Plus Autotrade, un distribuitor local de mașini premium și de lux, lansează Plus Auto Marketplace, o platformă de anunțuri în urma unei investiții interne de 400.000 EUR, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro. Platforma Plus Auto Marketplace este destinată celor care vor să vândă sau să cumpere un autovehicul, atât profesioniști (dealeri auto și societăți...
Închiderea unui startup IT românesc: „A fost bebelușul nostru” Startup-ul IT românesc Shopoteque, specializat în soluții integrate pentru magazinele online, se închide după 4 ani de funcționare. Vestea a fost dată, marți, de Raluca Messai, cofondatoare a business-ului românesc. „După multă reflecție și analiză, am luat decizia dificilă de a închide Shopoteque. Această decizie a fost incredibil de dureroasă, dar necesară. Shopoteque a fost...
Peste 60% dintre liceenii români vor să lucreze în IT. Ce joburi mai preferă (studiu) Liceeni români ar vrea să lucreze în IT&C, potrivit unui studiu care arată că 62% dintre aceștia preferă acest domeniu pentru un viitor job. 61% dintre elevi anticipează o creștere a cererii de specialiști în IT&C, conform raportului. Cercetarea arată că majoritatea elevilor de liceu din România se consideră bine pregătiți pentru viitoarea piață a...
„Creditul tău a fost aprobat”: Noua metodă prin care așa-ziși funcționari bancari îi păcălesc pe români Românii ar trebui să fie atenți la apelurile telefonice pe care le primesc de la așa-ziși funcționari bancari care le solicită informații personale sau bancare, cu pretextul că le-a fost aprobat un presupus credit pe care l-au solicitat. Autoritățile atrag atenția asupra creșterii fraudelor prin apeluri telefonice false (spoofed) în ultima perioadă. Conform acestora, infractorii...