Salariile oferite de angajatori au variat, la început de 2025, în funcție de condițiile economice și de cererea și oferta pentru diferite specializări , potrivit datelor de pe platforma OLX Locuri de muncă, care mai arată domeniile cu cele mai mari salarii în primul trimestru al anului.
Locurile de muncă în străinătate, pozițiile din domeniul transporturilor și cele din inginerie și construcții continuă să ofere cele mai ridicate niveluri salariale, conform analizei realizate pe baza anunțurilor active de angajare.
Disparitățile între domenii se accentuează pe piața muncii românească, cu diferențe semnificative între remunerațiile oferite în sectoarele de top și restul industriilor.
Analiza datelor pentru primul trimestru al anului 2025 (ianuarie-martie) indică o ușoară creștere a salariilor medii față de ultimul trimestru din 2024, în majoritatea categoriilor profesionale. Salariul mediu pentru toate categoriile analizate în primul trimestru din 2025 este de 978 euro, în creștere cu aproximativ 1,4% față de trimestrul 4 din 2024.
Top 5 domenii cu cele mai mari salarii în 2025
- Locuri de muncă în străinătate – 2.385 euro
- Șoferi – Servicii auto – Curieri – 1.521 euro
- Ingineri – Meseriași – Constructori – 1.150 euro
- IT – Telecom – 1.094 euro
- Agenți – Consultanți vânzări – 1.056 euro
Categorii cu cele mai mari creșteri salariale (primul trimestru al anului 2024 vs. primul trimestru din 2025)
- Resurse Umane – creștere de 11,06%
- Marketing – PR - Media – creștere de 7,69%
- Call center – Suport clienți – creștere de 4,01%
- Evenimente și divertisment – creștere de 3,32%
- Finanțe – Contabilitate – creștere de 1,68%
În timp ce majoritatea domeniilor au înregistrat creșteri, câteva categorii au cunoscut scăderi ale salariilor medii:
- IT – Telecom – scădere de 7,57%
- Administrarea Afacerii – scădere de 8,94%
- Cosmeticieni – Frizeri – Saloane – scădere de 2,74%
- Locuri de muncă în străinătate – scădere de 0,58%
- Educație - Training – scădere de 0,77%
Pe baza tendințelor observate, se preconizează o continuare a creșterii salariale moderate pentru majoritatea categoriilor profesionale în trimestrul următor, cu excepția unor domenii care au cunoscut deja scăderi.
Sectoarele cu cele mai mari perspective de creștere rămân cele din Resurse Umane, Marketing, Finanțe și serviciile către clienți, în timp ce piața IT, deși oferă în continuare salarii peste medie, se stabilizează după perioada de creștere accelerată din ultimii ani.