În 2022, România a fost printre țările europene cu cea mai mare creștere a salariilor, de 12,3%, alături de Ungaria, Bulgaria și Polonia, potrivit celor mai recente date Eurostat.
Anul trecut, România a fost una dintre țările europene cu cea mai mare creștere a salariilor, de 12,3% față de media UE, de 4,4%.
Salariul mediu orar în anul 2022 este estimat la 22,9 euro la nivelul Uniunii Europene, iar în zona euro la 25,5 euro, conform biroului european de statistică. Comparativ cu anul 2021, salariul mediu orar a crescut cu 4,4% în UE și cu 4% în zona euro.
Salariul mediu orar și salariile exprimate în monedele naționale au crescut atât în zona euro, cât și în UE. Astfel, în zona euro, creșteri salariale semnificative au fost în Lituania (13,4%), Estonia (8,8%) și Croația (8,7%). Cele mai mici creșteri salariale au fost în Italia, Malta și Finlanda (toate cu 2,3%).
De cealaltă parte, pentru țările UE din afara zonei euro, creșteri semnificative au fost în Ungaria (16,4%), Bulgaria (15,5%), România (12,3%) și Polonia (11,7%), iar cele mai mici creșteri salariale au fost în Danemarca (2,2%) și Suedia (3%).
Totodată, comparativ cu 2021, în 2022, în UE, salariul mediu orar a crescut cu 3,2% în sectorul non-business, cu 4,9% în sectorul de business, cu 4,6% în industrie, 5,2% în construcții și cu 5% în servicii.