Aplicația financiară Revolut anunță luni, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, că a depășit 4 milioane de clienți persoane fizice în România.
Fintech-ul londonez spune că a depășit pragul de 4 milioane de clienți retail în România, prima sa piață din UE după numărul de utilizatori activi și a doua cea mai mare, după Regatul Unit, la nivel global.
Banca digitală susține că a procesat în ultimele 7 luni, în medie, 103 milioane de tranzacții pentru români, iar o treime dintre acestea au reprezentat plăți cu cardul (33 milioane de plăți).
„Cu un număr în creștere de clienți care folosesc Revolut ca un cont bancar principal, baza de clienți s-a dublat în ultimele 24 de luni, în condițiile în care în iulie 2022 avea 2 milioane de clienți activi”, susține Revolut în comunicat.
În ultimele 12 luni complete, 79% dintre plățile făcute de români cu cardul Revolut au fost efectuate la comercianți locali. Cea mai mare sumă totală a transferurilor internaționale de bani efectuate dintr-o țară străină în România a provenit din Regatul Unit (916 milioane de euro, în ultimele 12 luni complete).
Aplicația financiară mai arată că top 10 țări de unde s-au trimis sume importante de bani către utilizatorii Revolut din România, în ultimele 12 luni complete sunt: Regatul Unit, Germania, Irlanda, Franța, Olanda, Italia, Belgia, SUA, Spania și Elveția.
De asemenea, suma medie primită de un utilizator Revolut din România sub formă de transferuri internaționale, în ultimele 12 luni, a fost de 2.326 de euro (+5,37% față de anterioara perioadă de 12 luni complete). Totodată, suma medie trimisă de un utilizator român cu Revolut către destinatari din alte țări a fost de 1.774 euro, în ultimele 12 luni (+3% față de anterioara perioadă de 12 luni complete).
Revolut a fost fondat în anul 2015, la Londra, de Nikolay Storonsky și Vlad Yatsenko. Compania are peste 45 de milioane de clienți retail la nivel global.