Grupul românesc de investitori TechAngels a investit în startup-uri peste un milion EUR, în prima jumătate a anului 2023.
Rețeaua de investitori angel din România a investit 1,013 milioane EUR în prima jumătate din 2023, o treime față de investițiile făcute în aceeași perioadă a anului 2022, potrivit unui comunicat transmis StartupCafe.ro.
„Contextul macroeconomic volatil a dus la amânări și din partea investitorilor și din partea fondatorilor, în procesul de ridicare de runde. O parte din startup-uri s-au orientat către runde bridge și au anunțat intenția de a lansa runde la finalul anului sau anul viitor, investitorii s-au orientat către susținerea companiilor din portofoliu”, conform TechAngels.
13% dintre investitorii TechAngels au finanțat startup-uri pe care nu le aveau în portofoliu, 22% au optat pentru investiții follow on, 65% nu au investit deloc în prima jumătate din 2023, doar 11% nu intenționează să investească deloc în acest an.
„Evaluarea internă a TechAngels arată disponibilitatea investitorilor TechAngels pentru a dubla sumele investite, până la finalul anului, peste 2 milioane de euro fiind declarate ca resurse disponibile de membrii grupului, în cazul în care sunt identificate proiecte promițătoare. Observăm o trecere spre o nouă etapă: vedem o relativă stabilizare a condițiilor macro-economice, inflația decelerează, și prețurile la energie au o oarecare stabilitate. În ecosistem se poate constata o acomodare cu incertitudinea și un potențial de ieșire din expectativă”, spune Marius Istrate, Președintele TechAngels.
Ce mai arată TechAngels:
- În prima jumatate a anului 2023 au dominat în volum soluțiile de business, peste 25% dintre startup-urile evaluate oferind noi modalități de eficientizare a activității companiilor: logistică (livrare rapidă, asigurarea eficienței lanțurilor de aprovizionare), instrumente pentru colaborare în cadrul echipelor și pentru angajați.
- Soluțiile de marketing și de personalizare a experiențelor utilizatorilor ocupă a treia poziție în segmentul ideilor de afaceri prezentate de startup-uri în prima jumătate a acestui an.
- Sănătatea și soluțiile B2C, privind opțiunile de administrare a vieții personale (finanțe, activități, fashion), au reprezentat fiecare aproximativ 10% din totalul soluțiilor aflate în screening, ocupând astfel locurile 2 și 3 în top-ul general al propunerilor.
- În această perioadă s-a putut observa pe ansamblu o orientare crescută către sustenabilitate, atât în privința calculelor amprentei asupra mediului a afacerilor cât și a celei personale (cum sunt moda, selecția diferitelor produse alimentare, de folosință îndelungată etc).
- Totodată, investiția medie a unui investitor tip angel este 13.000 EUR.
- 254 de startup-uri în screening, 71 înscrise în pitch-uri.
„În acest an au beneficiat de apetitul investițional mai multe startup-uri care erau în portofoliul unora dintre membri, care au reușit să convingă noi finanțatori din cadrul grupului. În general, există o oarecare sezonalitate, la final de an investitorii își evaluează portofoliul personal și iau decizii de investiție mai rapid. Acest aspect, alături de o dezghețare a mediului economic, ne face optimiști pentru a doua jumătate a anului. Este esențial însă ca pitch-urile să fie solide, să documenteze și să probeze nevoia la care răspunde soluția propusă și să aibă asociate un plan de business realist”, mai arată Marius Istrate.