Google lansează înscrierile în programul Google for Startups Growth Academy: AI for Cybersecurity, la care pot aplica și startup-urile românești de inteligență artificială.
Înscrierile în programul Google se fac AICI, până pe 12 noiembrie 2023, pentru startup-uri din Europa și SUA.
Este vorba despre un program de trei luni dedicat startup-urilor promițătoare ce folosesc tehnologia AI pentru a inova în mod responsabil în securitatea cibernetică. Startup-urile primesc, printre altele, suport și instrumente și produse Google pentru scalarea afacerii.
Antreprenorii selectați vor lucra cu experți Google și alți specialiști din industrie într-o serie de ateliere și vor primi mentorat pentru partea de strategie, vânzări și parteneriate.
Criterii pentru a participa în programul lansat de Google
Pot participa la Google for Startups Growth Academy: AI for Cybersecurity startup-urile care, printre altele:
- au sediul în Europa sau SUA, dar caută să se extindă internațional;
- folosesc AI pentru a aborda provocările de securitate cibernetică, cum ar fi: prevenirea, protecția, cercetarea și/sau analiza amenințărilor și partajarea amenințărilor;
- au un produs sau un serviciu scalabil, se adresează unei piețe semnificative.
Mai multe detalii despre programul Google găsiți AICI și AICI.