Încă un lanț de magazine străin intră în România: Funky Buddha, brand de îmbrăcăminte și încălțăminte al grupului grec Altex S.A., deschide un magazin într-un mall din București, conform unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Lanțul de magazine deschide primul magazin în mall-ul ParkLake Shopping Center, la jumătatea lunii aprilie, unde se vor găsi haine, accesorii și încălțăminte.
„Călătoria noastră promițătoare în România a început odată cu introducerea mărcii Funky Buddha într-un magazin popular multibrand situat într-o zonă premium. Răspunsul covârșitor pozitiv și rezultatele de succes aduse de publicul din România au fost determinante. Astăzi, facem un pas îndrăzneț înainte, deschizând cu mândrie primul nostru magazin dedicat Funky Buddha din România, în ParkLake. Această piatră de hotar marchează un nou capitol interesant în călătoria noastră, întărindu-ne angajamentul de a construi o conexiune puternică cu piața din România și de a oferi o experiență unică de cumpărături care reflectă valorile mărcii noastre. Și abia începem – foarte curând, vom lansa magazinul nostru, urmat de un al doilea magazin fizic în 2025, pe măsură ce ne continuăm extinderea prezenței în România”, declară Nikos Alexiou, CEO, Altex S.A..
Brandul mai spune că își va consolida poziția în România „prin asigurarea prezenței pe marketplace-urile din România”.
Funky Buddha face parte din Altex S.A., grup fondat în 2005, și operează o rețea de 71 de magazine în Grecia și Cipru.