Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Brașov anunță joi că s-au redeschis două magazine ANAF cu bunuri confinscate, în Brașov și Sibiu.
În România există câteva astfel de magazine în care Fiscul vinde produse confiscate: de la îmbrăcăminte și încălțăminte, la decorațiuni și electrocasnice.
ANAF Brașov spune că cele două magazine de valorificare bunuri redeschise comercializează şi oferă „produse variate, de bună calitate (produse de uz casnic, îmbrăcăminte, încălţăminte, produse electrice etc) la preţuri avantajoase care să satisfacă toate nevoile”.
În Brașov, magazinul ANAF se află pe strada Al. Vlahuță, nr. 59. În Sibiu, magazinul de valorificare bunuri este pe strada Calea Dumbrăvii, nr. 17, la demisol. Ambele magazine sunt deschise de luni până joi între orele 9.00 – 16.00, iar vineri între 9.00 și 13.00.
Produsele achiziționate din magazinele ANAF nu pot fi returnate sau schimbate.