Suntem pe ultima sută de metri cu lansarea liniei de finanțare nerambursabilă 1.8 pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor, prin care antreprenorii pot obține granturi de câte 25.000-300.000 EUR pentru investiții în București și orașele din județul Ilfov. „Principala provocare este determinată de timp”, a declarat, într-un interviu acordat StartupCafe.ro, Răzvan Gălățan, directorul operațional al firmei de consultanță în accesarea de fonduri nerambursabile Goodwill Consulting.
„Încă este timp, dar sfatul meu ar fi ca cel târziu pe 23 decembrie, 24 decembrie 2024 să aibă contractul semnat cu firmă de consultanță și să demareze tot ce înseamnă etape de pregătire a proiectului. Asta va fi provocarea cea mai mare, să ne încadrăm în luna aceasta și două săptămâni, câte mai sunt, până la depunerea proiectelor” - a precizat consultantul Goodwill Consulting.
În interviul pentru StartupCafe.ro, el a trecut în revistă cele mai importante aspecte ale finanțării pentru microîntreărinderi și a dezvăluit cum pot antreprenorii să își fructifice șansele la maximum:
StartupCafe.ro: Care sunt principalele avantaje ale acestui apel de proiecte pentru microîntreprinderile care fac investiții în București sau județul Ilfov, în mediul urban?
Răzvan Gălățan: Principalul avantaj este că sunt finanțări disponibile în București-Ilfov, pentru că de obicei nu aveam. Nu am avut, până acum, parte de astfel de finanțări pentru microîntreprinderi aici. Este o premieră pe cadrul financiar 2021-2027 și este foarte important de accentuat că o microîntreprindere care activează aici sau vrea să activeze aici poate lua până la 300.000 EUR finanțare nerambursabilă, cu un aport propriu de 20% dacă se dorește o finanțare între 200.000 și 300.000 EUR, sau 10% aport propriu dacă se dorește până în 200.000 EUR finanțare.
Un alt avantaj și alte beneficii importante sunt generate de lista de cheltuieli eligibile care este destul de cuprinzătoare. Pot fi realizate de la lucrări de construcții, spații de birouri, lucrări de construcții hale de producție, la achiziții de fluxuri tehnologice complete, soluții de digitalizare și avem inclusiv cheltuieli indirecte de 7% din care se pot deconta fără listă - chirie, salarii, utilități și alte lucruri care țin de desfășurarea activității de zi cu zi.
StartupCafe.ro: Există acest buget de peste 37 milioane de euro pentru apelul de proiecte. Acest buget rămâne așa sau poate fi majorat prin supracontractare? Se mai poate lansa și un al doilea apel?
Răzvan Gălățan: Conform Ghidului solicitantului, vor exista două apeluri. Bugetul total pe linia aceasta de finanțare, 1.8-dedicată microîntreprinderilor, este peste 70 de milioane de euro. Practic, bugetul a fost împărțit în două și acum se lansează primul apel cu depunere din 27 ianuarie 2024 până în 10 februarie 2025 și cred că în funcție de gradul de depunere, de punctaje și de numărul de proiecte care fac punctajul minim de 70 de puncte, bugetul alocat pentru această sesiune, de 37 de milioane EUR, poate fi majorat, conform ghidului, chiar până la bugetul total, care este de peste 70 de milioane de euro. Deci în funcție de depuneri vom vedea dacă vom mai avea o a doua sesiune de depunere sau dacă proiectele depuse vor acoperi bugetul total.
StartupCafe.ro: Care sunt condițiile principale de eligibilitate, cine va putea obține acești bani?
Răzvan Gălățan:În primul rând, sunt microîntreprinderile, adică firme cu maximum 9 angajați pe ultimii doi ani consecutivi, care vor să facă această investiție în mediul urban, deci în orașe din Ilfov și în București. Pe lângă faptul că trebuie să fie microîntreprinderi, să facă investiția în mediul urban, trebuie să fi fost înființate cel târziu în prima zi lucrătoare din anul 2023, deci startup-urile nu sunt eligibile pe acest apel.
Apoi trebuie să fim atenți să nu fi făcut fraudă cu fonduri, să nu fie firme în insolvență ș.a.m.d. Dar sunt lucruri mai specifice de care de obicei nu ne nu ne lovim. Deci, principal microîntreprindere, București-Ilfov, în urban, vrei să îți cumperi echipamente sau să realizezi lucrări de construcție? Ai un cod CAEN pe care activezi sau pe care vrei să activezi, care este eligibil și punctat, atunci ai toate șansele de a obține până la 300.000 euro finanțare.
Cum obținem un punctaj bun, pentru un proiect de succes
StartupCafe.ro: Dincolo de aceste condiții de eligibilitate, trecem condițiile minime de eligibilitate, dar pentru un proiect de succes care să ne asigurăm finanțarea e nevoie de punctaj bun, conform grilei de punctaj atașată ghidului solicitantului. Cum obținem acest punctaj bun? În evaluarea ta, cam de la ce punctaj în sus putem prinde finanțare din bugetul existent, cam unde se trage linia?
Răzvan Gălățan: După părerea mea, în jurul a 90 de puncte o să fie, să zic așa, linia. Doar că asta este o estimare bazată pe numărul de microîntreprinderi existente în București-Ilfov și care ar putea aplica, adică se apropie de 3000 de microîntreprinderi, la prima vedere, dar fără a analiza în detaliu. Și atunci, numărul de potențial beneficiari este destul de mare și, neavând până acum fonduri disponibile în regiune, mă aștept ca și interesul să fie destul de mare acum. De aceea ar zice undeva în jurul a 90 de puncte.
Cum se obțin aceste puncte: odată pe baza codului CAEN, care trebuie să fie în Strategia de Specializare Inteligentă (RIS), după care sediul social să-l fi avut în București-Ilfov înainte de 1 ianuarie 2024, dacă faci investiția în Ilfov și nu în București, mai primești alte puncte, dar nu sunt decisive, poți să intri la finanțare și fără ele. 20 de puncte se dau pe calitatea documentației, 10 puncte pe procese de producție prietenoase cu mediu. Se mai dau puncte pentru activități de egalitate de șanse și nediscriminare și se mai dau puncte pe procentul codului CAEN în cifra de afaceri, deci pe activitatea pe care vrem să depunem, dacă am avut peste 50% venituri din acest cod CAEN, deja suntem avantajați. Și, totodată, ce e foarte important și unde mai putem câștiga 10 puncte, să nu cerem o finanțare mai mare decât cifra de afaceri pe anul 2023 - dacă este unu la unu, atunci mai obținem încă 10 puncte, iar șansele de finanțare devin mari de tot.
StartupCafe.ro: Am văzut că se mai dau puncte suplimentare dacă între acționari avem o doamnă.
Răzvan Gălățan: Da. Dacă doamna antreprenoare este în firmă înainte de 1 ianuarie 2024. Condiția este tocmai în ideea în care nu trebuie să creăm acum artificialități și să intre acum doamna antreprenor. Dar limita este destul de jos, adică ea să aibă minimum 25% din firmă sau să fie administrator și atunci primim 3 puncte în plus.
StartupCafe.ro: Iarăși, important este ca proiectul să se deruleze în județul Ilfov, nu în București, pentru punctaj suplimentar.
Răzvan Gălățan: Sunt 5 puncte care se dau pentru acest aspect.
StartupCafe.ro: 5 puncte prețioase, totuși?
Răzvan Gălățan: Da, dar pot fi recuperate. Adică n-aș vrea să spun că doar în Ilfov se vor finanța proiecte, pentru că se pot face 95 de puncte în București și s-ar putea ca tu să fugi după cele 5 puncte din Ilfov, dar să pierzi puncte în altă parte și să fii sub 95 de puncte chiar dacă faci investiția în Ilfov.
StartupCafe.ro: De menționat că finanțarea este disponibilă numai pentru investiții în mediul urban.
Răzvan Gălățan:Urban, da, deci asta e foarte important. Finanțările se aplică strict în orașele din Ilfov sau, bineînțeles, în București.
StartupCafe.ro: Ce își vor putea cumpăra antreprenorii cu banii din acest program? Tu ai specificat la început, dar aș vrea unele amănunte.
Răzvan Gălățan: În primul rând, pot face lucrări de construcții, ceea ce este foarte important, că pot să-și dezvolte un nou punct de lucru, pot să și realizeze construcții de hale, pot să realizeze construcții de spații de birouri. Pot face construcții în care să se mute cu activitatea lor - dacă astăzi sunt în chirie, de exemplu, pot să-și facă o construcție, se mute acolo. Pot să-și ia echipamente, fluxuri tehnologice complete, de la intrarea materiei prime în fabrică și până la ieșirea materiei prime din fabrică, toate echipamentele de pe flux sunt eligibile, cu o simplă condiție: să fim atenți să fie mijloace fixe. NU sunt eligibile echipamentele care valorează sub 2.500 lei, ca preț unitar. Este eligibil inclusiv mobilierul, este eligibilă inclusiv zona de digitalizare, soft-uri, soluții avansate de inteligență artificială, laptopuri, tablete, toate acestea sunt eligibile pe program, doar că rămâne condiția principală, să avem investiții și în echipamente. Deci nu putem avea un proiect doar cu lucrări de construcții sau un proiect doar cu achiziții de soft. Trebuie să avem și ceva echipamente, active corporale, pe lângă partea de lucrări sau achiziție de software.
StartupCafe.ro: Care ar fi principalele provocări, Răzvan, în acest program?
Răzvan Gălățan: Principala provocare este determinată de timp, pentru că, deși s-au lăsat 60 de zile de pregătire și 2 săptămâni de aplicare, aceste 60 de zile includ și perioada aceasta de sărbători, dintre 23 decembrie 2024 și probabil până prin 10 ianuarie 2025, când toată lumea e pe pauză - autorități, oricine ar trebui să-ți elibereze, de exemplu, certificat de urbanism. Asta pentru că, dacă vrei să faci lucrări de construcții, ai nevoie la depunere de un certificat de urbanism. Ai o provocare deja, că din 23 decembrie 2024 până în 10 ianuarie 2025 nu mai găsești pe nimeni la autorități, deci deja timpul tău de 60 de zile de pregătire se scurtează undeva cu 20 de zile.
După care, altă provocare va fi obținerea de oferte, pentru că la depunerea proiectului trebuie minimum două oferte de preț. La fel, fiind perioada asta, furnizorii probabil vor începe să trimită oferte aproape de 20-25 ianuarie 2024 și atunci va fi o provocare să se facă planul de afaceri care este bazat pe acest buget, pe aceaste oferte. La fel și previziunile financiare.
Sfatul meu pentru antreprenor este să apeleze la un consultant cu experiență foarte mare pe Programul Operațional Regional. Este important, pentru că POR este un program mult mai complex decât un Start-Up Nation sau alte programe naționale. De asemenea, este bine ca antreprenorul să apeleze la un consultant cu experiență, care se poate aduce cele 20 de puncte plus 5 puncte care se dau pe previziuni, sunt 25 de puncte pe grilă, care depind calitatea documentației.
Încă este timp, dar sfatul meu ar fi ca cel târziu pe 23 decembrie, 24 decembrie 2024 să aibă contractul semnat cu firmă de consultanță și să demareze tot ce înseamnă etape de pregătire a proiectului. Asta va fi provocarea cea mai mare, să ne încadrăm în luna aceasta și două săptămâni, câte mai sunt, până la depunerea proiectelor.
Articol susținut de Goodwill Consulting