Miliardarul american Elon Musk, considerat la ora actuală cel mai bogat om din lume, a reacționat, miercuri, pe rețeaua socială X (fostă Twitter), după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic și dus la audieri. Deși nu are o implicare directă în alegerile prezidențiale din România, Musk, a făcut, de-a lungul timpului, comentarii și postări referitoare la politica românească.
„Tocmai l-au arestat pe omul care a câștigat cele mai multe voturi la alegerile prezidențiale din România. Asta e o mizerie”, a scris Elon Musk pe X, miercuri.
They just arrested the person who won the most votes in the Romanian presidential election. This is messed up. https://t.co/hXjR4hrBcu
— Elon Musk (@elonmusk) February 26, 2025
Miliardarul tech a preluat și o postare a activistului politic american Jack Posobiec, care a făcut referire la discursul vicepreședintelui american JD Vace de la Conferința de Securitatea de la Munchen, în care acesta a criticat, printre altele, și anularea alegerilor din România.
„JD (n.r. vicepreședintele american JD Vance): UE a abandonat valorile tradiționale. Tocmai a anulat alegerile din România.
Liderii UE: Minciuni! Rușine! Fascist!
De asemenea, UE: Îl arestează pe candidatul român la președinție și susținătorii săi de îndată ce JD pleacă”, a scris activistul american în postarea preluată de Elon Musk.
Musk a mai redistribuit pe X și una dintre postările publicate de Mario Mario Nawfal, un susținător al mișcării MAGA, pe subiectul reținerii lui Georgescu.
Iată ce scrie în postarea lui Mario Nawfal, preluată de Musk:
„George Simion: Oamenii sunt adunați pentru a-l susține pe Călin Georgescu.
„Suntem în fața Parchetului. Mulți s-au adunat deja aici pentru a-l susține pe Călin Georgescu.
Am strâns 300.000 de semnături pentru el, iar întâlnirea trebuia să fie la ora 14:00, ora Bucureștiului.
Era în trafic și l-au scos din mașină și l-au adus aici”.
Miliardarul, cu o avere estimată la peste 364 de miliarde de dolari, conform topului Forbes, este ultra cunoscut pentru companiile sale Tesla, SpaceX, X și altele, și mai nou pentru că face parte din echipa președintelui american Donald Trump, conducând Departamentul pentru eficiență guvernamentală (DOGE).
Colaborator apropiat al președintelui SUA, Donald Trump, Elon Musk a fost numit la conducerea așa-numitului Departament pentru eficiență guvernamentală (DOGE), care are scopul declarat de a eficientiza instituțiile americane. Aflat în această poziție, Musk s-a implicat vocal în evenimentele electorale din Uniunea Europeană, inclusiv din România.
În cazul României, omul de afaceri a trecut de la postări inofensive, precum cea din 2019, când observa asemănările dintre steagul României și cel al Ciadului, la comentarii vehemente, precum cel de astăzi, după ce Călin Georgescu a fost reținut de polițiștii din București.
„Radarul” lui Elon Musk. Ce comentarii legate de alegerile din România a mai avut cel mai bogat om din lume
- 9 septembrie 2019: Elon Musk a postat pe Twitter o imagine în care apare drapelul României lângă cel al statului Ciad, fiind intrigat de faptul că cele două steaguri sunt aproape identice, iar „lumea nu vorbește despre asta”.
- 7 decembrie 2024: Musk a preluat pe X o știre care anunța anularea alegerilor din România, comentând scurt: „Ce naiba?”
- 20 decembrie 2024: După decizia de anulare a alegerilor prezindențiale în România, Elon Musk a întrebat, tot pe X „cum poate un judecător să anuleze alegerile și să nu fie considerat un dictator”.
- 18 februarie 2025: Miliardarul a redistribuit pe contul său de X o postare însoțită de mesajul „România își merită propria suveranitate!”. „BREAKING: Călin Georgescu anunță că, în prima zi ca președinte, va interzice întreaga rețea Soros în România. Avem modalități de a face acest lucru. Știm cine sunt, e foarte clar”, conform postării preluate de Musk.
- 20 februarie 2025: „Tipul ăsta e un tiran, nu un judecător”, a scris Elon Musk pe X despre președintele Curții Constituționale, Marian Enache. El a redistribuit o postare despre Marian Enache publicată de Mario Nawfal, un susținător al mișcării MAGA. „ Președintele Curții Constituționale a României insistă că legea trebuie respectată, respingând presupusele presiuni ale SUA pentru a-i permite lui Călin Georgescu să candideze din nou la alegerile din mai”, a scris Nawfal pe X.
- 21 februarie 2025: „Soros și USAID subminează democrația în România”, a scris miliardarul. El a preluat o postare a unui utilizator care face legătura între o judecătoare a Curţii Constituţionale din România, Iulia Scântei, şi „un agent al lui Soros” şi fost consilier al lui Klaus Iohannis, Sandra Pralong, conform Agerpres.