Serviciul de transport Bolt și-a anunțat, joi, extinderea în încă un oraș din România, în care românii vor putea câștiga bani ca șoferi parteneri prin această aplicație.
Bolt se lansează cu serviciile sale de transport la cerere și în Drobeta-Turnu Severin și ajunge, astfel, să fie prezent în 40 de orașe din România.
Cei interesați să colaboreze cu Bolt se pot înscrie contactând compania pe email, la romania-driver@bolt.eu, unde vor fi informate despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și procedurile pe care trebuie să le urmeze pentru a deveni șoferi parteneri.
„De astăzi, rețeaua Bolt atinge pragul de 40 de orașe în care facilitează mobilitatea urbană, odată cu alăturarea orașului Drobeta-Turnu Severin. De acum locuitorii acestuia au acces imediat la o modalitate de transport accesibilă și rapidă, direct prin intermediul aplicației noastre. Pentru că fiecare nouă lansare Bolt contribuie la o mobilitate urbană mai robustă, un factor esențial în dinamica economică a orașelor, simplificând conexiunile către zonele comerciale, diversele servicii sau birouri”, a declarat Maria Niculescu-Aron, General Manager Bolt România.
În Drobeta-Turnu Severin, prețul curselor Bolt începe de la 12 lei, iar în prima lună pasagerii beneficiază de reduceri de până la 70%.
Toate cursele sunt urmărite prin GPS, iar rutele sunt înregistrate, șoferii parteneri au perioade de pauză obligatorii pentru a fi odihniți la volan, iar în caz de nevoie, echipa de siguranță Bolt, formată din peste 500 de persoane, este disponibilă 24/7, susține Bolt.
La finalul anului 2024, Bolt a anunțat o investiție de 100 milioane de euro, desfășurată pe o perioadă de trei ani la nivel global, pentru a susține activitatea echipei de siguranță, prin dezvoltarea platformei, extinderea asistenței pentru clienți, dar și a măsurilor preventive, care să contribuie la preîntâmpinarea situaţiilor nedorite.
Bolt are peste 200 de milioane de utilizatori în peste 50 de țări și peste 600 de orașe din Europa și Africa. Compania oferă servicii de transport la cerere, mașini și trotinete electrice închiriate, livrare de mâncare și de produse alimentare și nealimentare.
În România, Bolt este prezentă cu serviciile de transport la cerere, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food), livrare de produse alimentare și nealimentare (Bolt Market) și cu divizia de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei.