Taxarea bogăției nu va funcționa, pentru că mulți o vor ocoli cumva, spune un economist premiat cu Nobel Taxarea bogăției a revenit în discuție la nivel mondial, în contextul în care pandemia a accentuat diferențele dintre săraci și cei avuți, precum și dintre companiile foarte profitabile (chiar și în vremuri de criză) și cele care abia mai supraviețuiesc. Însă un economist premiat cu Nobel consideră că o astfel de idee nu ar avea...
De ce eșuează unele startup-uri? Un profesor de la Harvard dă vina pe creșterea mult prea rapidă Pare un vis frumos: să ai o idee, să o transformi într-un produs sau într-un serviciu care să prindă la clienți, iar compania ta să crească ca Făt-Frumos, într-un an cât altele în zece. Însă acest vis se poate destrăma la fel de repede pe cum a început. De fapt, profesorul Tom Eisenmann, care predă...
Twitter a vrut să cumpere Clubhouse pentru 4 miliarde de dolari Twitter ar fi fost în discuții să cumpere Clubhouse, aplicația de audio-chat care face vâlvă în ultima vreme. Valoarea propusă pentru această achiziție ar fi fost de 4 miliarde de dolari, potrivit unor surse citate de Bloomberg, care nu cunosc însă motivul pentru care negocierile între cele două părți au fost sistate. Un purtător de...
533 de milioane de utilizatori Facebook, vizați de o scurgere de date: Un specialist îți spune cum să te protejezi de astfel de atacuri În weekend am aflat că o scurgere masivă de informații personale a afectat 533 de milioane de utilizatori Facebook – datele lor au fost publicate de hackeri pe un forum online. Deși România a scăpat de data aceasta și nu s-a aflat printre cele 100 de țări vizate, nu înseamnă că ceea ce împărtășim pe...
INTERVIU: Invenția românească ce va schimba viața nevăzătorilor. Cât costă „ochelarii” .lumen Ochelarii pentru nevăzători .lumen reprezintă dovada că, atunci când tehnologia este cu adevărat pusă în slujba omului, lucruri extraordinare se întâmplă. Fondatorul acestui startup este Cornel Amariei – el face parte din categoria românilor pasionați de invenții care au potențialul să facă o schimbare pozitivă în lume. Primul brevet pentru acest proiect datează încă din...
Startup-ul românesc .lumen, în semifinala competiției Cisco Global Problem Solver Challenge, cu premii totale în valoare de un milion de dolari Startup-ul .lumen (se citește ”dot lumen”), cu rădăcini clujene, care a creat ochelarii inovativi pentru nevăzători, a ajuns în semifinala Cisco Global Problem Solver Challenge. Competiția are premii totale în valoare de un milion de dolari și recompensează proiectele aflate într-un stadiu incipient care pun cel mai bine în valoare modul în care tehnologia poate...