Inspectorii antifraudă au verificat o firmă din județul Iași, care desfășoară activități de curierat prin intermediul aplicațiilor Glovo, Bolt Food și Tazz (în prezent Wolt), și au descoperit, în urma verificărilor, un prejudiciu de 1,6 milioane lei.
Firma ar fi găsit un mecanism prin care încheia contracte de colaborare cu alte firme ce desfășoară același tip de activitate, cu scopul de a masca „veniturile de natură salarială” cuvenite curierilor și de a evita plata contribuțiilor și a impozitului pe venit.
Firma nu ar fi înregistrat și declarat în totalitate salariile, precizează ANAF.
De asemenea, administratorul firmei ar fi retras sume de bani de la bancomat, pe care i-a folosit în scop personal, fără a declara și reține impozit pe veniturile din alte surse.
„Astfel, firma a prejudiciat atât bugetul de stat, cu peste 1,6 milioane lei lei, constând în contribuții și impozite, cât și salariații, privându-i de dreptul la o protecție socială, respectiv de a beneficia de asigurările sociale de sănătate și de dreptul la pensie”, susține Fiscul.