Antreprenorii români se pot confrunta cu întârzieri la înregistrarea firmelor și a persoanelor fizice autorizate, în această perioadă, din cauza lipsei de personal de la oficiile registrului comerțului din toată România.
Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a avertizat asupra acestei situații, într-un mesaj publicat pe site-ul său oficial, joi, 12 martie 2026:
„Vă informăm că, în această perioadă, la nivelul unor oficii ale registrului comerțului de pe lângă tribunale, se pot înregistra întârzieri în procesarea/soluționarea cererilor de înregistrare depuse de profesioniști, generate de deficitul de personal implicat în activitatea de procesare a cererilor raportat la volumul de solicitări aflate în lucru.
Subliniem faptul că toate cererile sunt înregistrate și procesate în ordinea primirii acestora. Indiferent de modalitatea de transmitere/depunere, timpul necesar pentru soluționare poate varia în funcție de complexitatea solicitărilor. ONRC/ORCT depun eforturi pentru gestionarea eficientă a cererilor de înregistrare primite, pentru reducerea timpului de procesare a acestora și, implicit, a celui de soluționare”.
---
Citește și:
Video review: Am testat noul portal ONRC și iată ce probleme am găsit