Agenția Națională de Administrare Fiscală va trimite firmelor, persoanelor fizice autorizate (PFA) și altor debitori profesioniști notificări pentru a-i alerta că au datorii la stat și ar putea intra în dificultate sau insolvență, potrivit unui proiect de ordin ANAF publicat miercuri în dezbatere publică.
Documentul prevede procedura de alertare a „debitorilor profesioniști asupra existenţei unor circumstanţe care ar putea da naştere stării de dificultate sau de insolvenţă şi care le pot semnala acestora necesitatea de a acţiona fără întârziere”.
Procedura va operaționaliza un mecanism de avertizare timpurie prevăzut de Legea nr. 216/2022, pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative.
Debitorilor profesioniști li se comunică Notificarea de alertă privind neîndeplinirea obligațiilor bugetare de plată.
Debitorii profesioniști sunt acei debitori care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Se încadrează în categoria debitorilor profesioniști:
- a) persoanele juridice, precum şi asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, înregistrate fiscal cu codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;
- b) persoanele fizice şi juridice, precum şi alte entităţi care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerţului, înregistrate fiscal cu codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
- c) persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, înregistrate fiscal cu codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal.
Aceste categorii de contribuabili primesc notificări astfel:
- a) o singură dată, la atingerea pragului de 40.000 lei inclusiv al obligațiilor bugetare restante;
- b) bianual, din 6 în 6 luni, până la achitarea integrală sau până ajungerea obligațiilor bugetare restante sub pragul de 40.000 lei.
Notificarea se emite pentru obligațiile bugetare restante, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare emiterii acesteia.
Prin obligații bugetare restante se înțelege cele care se încadrează în prevederile art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Aici intră obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată, precum și diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată.
În cazul persoanelor juridice care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, la comunicarea notificarilor se au în vedere atât obligaţiile bugetare datorate pentru activitatea proprie, cât şi cele datorate de sediile sale secundare.
În cazul în care un contribuabil persoană fizică are atât datorii personale înregistrate pe codul numeric personal, cât şi datorii profesionale înregistrate pe codul de înregistrare fiscală, plafonul se are în vedere pentru totalul acestora.
Notificările se comunică debitorilor profesioniști, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv prin intermediul Spațiului Privat Virtual.
În cuprinsul notificărilor sunt prezentate și instrumentele de sprijin pentru debitorii profesioniști, respectiv:
- a) procedura de mediere;
- b) accesarea înlesnirilor la plată prevăzute de legislația fiscală în materie;
- c) procedura acordului de restructurare sau a concordatului preventiv, prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările și completările ulterioare;
- d) accesarea serviciilor de îndrumare și asistență oferite contribuabililor, în condițiile legii
- e) orice alte informații necesare contribuabililor persoane juridice.