Lanțul românesc de cafenele 5 to go anunță marți, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, lansarea „Espresso”, un nou model de franciză în format mobil, disponibil pentru antreprenorii din România.
Conceptul are la bază o rulotă echipată „la cheie”, ce poate fi amplasată în locuri greu accesibile, precum drumuri naționale, parcări și localități de mici dimensiuni, susține 5 to go.
Prețul de achiziție pentru conceptul la cheie, respectiv o rulotă complet echipată, cu branding inclus și „ready to work“, este de 12.500 euro + TVA , această fiind livrată înmatriculată și cu RAR-ul efectuat.
Rulota este concepută pentru a funcționa complet autonom. De exemplu, în cadrul unor evenimente stradale nu va depinde de infrastructura locală, dar se poate conecta la apă și curent electric pentru operare pe termen lung.
Noul concept de franciză dispune de un meniu restrâns față de cel al unei cafenele standard, astfel se va concentra pe produse pe bază de cafea, atât calde, cât și reci, răcoritoare și snacks.
„Este un concept a cărui lansare la scară largă o pregăteam de ceva vreme și care maximizează potențialul unor spații subutilizate, facilitează accesarea de noi piețe și ne permite să ne adresăm unor segmente extinse de consumatori și de antreprenori. Estimăm că în 2025 vom vinde între 20 și 40 de rulote comerciale 5 to go Espresso, și peste 50 în 2026. Sunt extrem de versatile și rezolvă o problemă majoră, a zonelor inaccesibile din punct de vedere comercial, fiind ușor de poziționat și valorificat. Conceptul era până acum disponibil doar pentru francizații 5 to go, acum este deschis și pentru mass market”, a declarat Lucian Bădilă (foto), cofondator 5 to go.

Lanțul românesc de cafenele susține că antreprenorii care vor achiziționa 5 to go Espresso în 2025 vor beneficia de un discount de 2000 de euro pentru taxa de franciză. Astfel, valoarea finală a taxei de franciză va fi 2500 euro + TVA, comparativ cu 4500 euro + TVA, cât reprezintă taxa standard. Finalizarea comenzii durează între 45 si 60 de zile de la plata avansului.
Totodată, cei care vor administra 5 to go Espresso vor beneficia de o redevență preferențială pe perioada contractuală de 5 ani - redevența standard este de 3% - și de o contribuție la fondul de marketing de 1%, ceea ce înseamnă un total de 4%, redus față de 5,5% pentru o cafenea standard. 5 to go spune că un alt avantaj este posibilitatea finanțării prin leasing operațional sau leasing financiar.
5 to go, fondat în 2015, a depășit în prezent pragul de 600 de unități deschise, fiind unul dintre cele mai mari lanțuri de cafenele din Europa de Est. În 2024, fondatorii 5 to go, Radu Savopol și Lucian Bădilă, au anunțat oficial că au vândut pachetul majoritar de acțiuni către două fonduri de investiții: Invenio și Accession Capital Partners (ACP).
Astfel, o companie creată de cele două fonduri de investiții, 5 TG Invest SRL preia 60% din 5 to go. În continuare, Mozaik Investments, fond de investiții co-fondat de Sacha Dragic, fondatorul Superbet, va rămâne cu 10% din acțiunile lanțului de cafenele. Mozaik Investments a preluat în 2019 35% din 5 to go.