Avocatul de business Gabriel Biriș a criticat, joi, în cadrul conferinței TaxEU Forum, măsura confiscării contravalorii mărfii în ceea ce privește sistemul RO e-Transport.
Avocatul susține că implementarea unei astfel de măsuri este scandaloasă și consideră că ar trebui aplicată doar în situații grave.
„Vedem acum măsuri absolut scandaloase la RO e-Transport. Cum să confiști, dom'le, contravaloare mărfii dacă nu ai obținut un cod UIT dar nu ai făcut evaziune? Confiscatul este o măsură accesorie unor fapte grave, de exemplu după o condamnare penală. Dar nu dai sancțiune complementară confiscarea mărfii. Că ce? Că nu avem cod UIT sau că avem cod UIT, dar ghici ce? Poate că sistemul lor nu știe că există ani bisecți. Suntem aici împreună pentru că vrem să respectăm legea. Au ieșit colegii contabili anul trecut să facă miting. De ce? Că nu mai putem. Dar nu spunem cu toții de fiecare dată când ni se dă ocazia: fraților, mai potoliți-vă! Care este scopul acestor măsuri dacă tu nu știi pe unde ești furat?”, a mai afirmat Gabriel Biriș, partener la Biriș, Goran și Asociații, în cadrul conferinței la care a participat și StartupCafe.ro.
Amintim că anul trecut au fost suspendate anumite sancțiuni la e-Transport și au fost introduse noi modificări la mecanismul de confiscare a bunurilor prin OUG 129/2024, după cum am scris pe StartupCafe.ro AICI.
Avocatul Gabriel Biriș a criticat, de asemenea, joi și sistemul RO e-Factura, menționând că inițial a fost gândit ca o aplicație de facturare.
„Vorbim foarte mult de digitalizare, RO e-Factura, mai nou de RO e-TVA, de SAF-T. Într-un fel mărturisesc că mă simt cu musca pe căciulă și să vă spun de ce. Împreună cu colegul și prietenul meu Alin Irimia, am început în 2016 discuțiile despre e-Factura și despre SAF-T. Ne-am luat aprobările să dăm un studiu. Dar ce voiam să facem? e-Factura trebuia să fie un sistem, o aplicație de facturare. La fel cum ar fi trebuit să fie aplicații de facturare și casele de marcat. Adică să poți emite bon cu orice telefon care are un scanner, cu orice device care are un scanner. În momentul în care dai click să emiți bonul, să trimiți informația total online, în aplicație, și ANAF-ul îți dă numărul. În felul acesta puteai să faci o analiză în timp real, 360 de grade. e-Factura e completă? Nu e completă. Descărcăm în e-Factura facturile de export sau de vânzări intracomunitare? Nu are cum. Iar SAF-T trebuia să fie ca un capac și să elimine aproape toate celelalte declarații, pentru că ai acolo toate informațiile”, a spus avocatul.
---