Cea mai mare comandă plasată de o persoană în ultimul an pe aplicația de cumpărături Freshful by eMAG a fost în valoare de 11.000 de lei (echivalentul a peste 2.200 EUR), conform unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.
Hipermarketul online lansat în 2021 și deținut de eMAG a livrat în total, până acum, peste 2,2 milioane de comenzi și peste 70 de milioane de produse. Cel mai loial client a plasat, în total, 708 de comenzi, „câștigând echivalentul a aproximativ 65 de zile pe care le-ar fi petrecut la cumpărături”, transmite Freshful.
În prezent, Freshful livrează cumpărăturile de alimente în 47 de localități din Ilfov, în București și în Ploiești și a crescut numărul de comenzi plasate de clienți se apropie de 3 pe lună, după cum susține în comunicat.
„Timpul liber trebuie împărțit foarte atent între activitățile de recreere, familie și micile proiecte personale care aduc bucurii, dar realitatea este că există și o serie de activități care nu aduc neapărat nicio satisfacție, dar care trebuie rezolvate tot în acel interval, cum sunt și cumpărăturile. Mai ales pe măsură ce familia crește, timpul pare că se contractă, iar noi, la Freshful ne-am asumat misiunea de prelua corvoada cumpărăturilor, ajutându-ne clienții să câștige timp și să economisească și bani. De la an la an, numărul de comenzi pe care le-am livrat a crescut cu peste 60%, iar încrederea clienților ne onorează și ne motivează să continuăm să inovăm pentru a le fi de ajutor. Totodată, acum lucrăm intens la un proiect dedicat colectării de sticle prin SGR, pe care mizăm pentru a oferi și mai multă flexibilitate clienților”, a declarat Tudor Mihăilescu, General Manager Freshful.
În cei 3 ani, serviciul a livrat aproape 18 milioane de litri de apă și peste 5.500 de tone de fructe și legume.
În prezent, clienții plasează aproape 2,5 comenzi pe lună, cu o valoare medie de 350 de lei. Cele mai multe comenzi sunt livrate în București, în sectoarele 1,3 și 6, iar alături de alimente proaspete sunt la mare căutare și detergenții, produsele pentru îngrijirea casei și produsele cosmetice.
Recordul pentru cea mai grea comandă este deținut de un client din sectorul 4 care a primit o comandă de 1.212 kg. Topul este completat de o comandă a unei persoane din Mogoșoaia, cu 481 kg livrate, și de o persoană din sectorul 1, cu o comandă de 470 kg. Din punct de vedere valoric, în ultimul an, cea mai mare comandă a fost de 11.000 lei și a inclus produse din peste 12 categorii, cu produse precum detergenți, scutece, zahăr, ulei.
Freshful a rămas pe pierderi și în 2023
Freshful by eMAG este un „hipermarket online” lansat în anul 2021, care livrează produse alimentare în București și județul Ilfov. Freshful operează pe firma eMag Retail SRL, deținută de Dante Internationl. eMag Retail SRL a fost numai pe pierderi, potrivit datelor oficiale consultate de StartupCafe.ro.
În anul 2023, hipermarketul online al eMag a avut venituri totale de 263,4 milioane lei și pierderi de 70 de milioane de lei, cu un număr mediu de 519 salariați. Pierderile înregistrate de Freshful (eMag Retail SRL) s-au adâncit astfel cu 16% în 2023 față de anul precedent.
eMag Retail SRL a avut, în anul 2021, venituri totale de 7,3 milioane lei și pierderi de 21 de milioane de lei, cu 262 de angajați. În 2022 a avut venituri totale de 123 milioane lei și pierderi de 59 de milioane de lei, cu 487 de angajați.