Continental Hotels, unul dintre cele mai mari lanțuri hoteliere românești, cu 12 hoteluri și peste 1.750 de camere, se alătură proiectului Via Transilvanica, dezvoltat de Asociația Tășuleasa Social. Compania va oferi servicii de cazare și masă pentru turiștii care ajung la Drobeta-Turnu Severin, punctul final al traseului care traversează România de la Putna până la Dunăre.
Colaborarea va începe în 2027, în cadrul proiectului „Dincolo de ultima bornă - O poveste la Dunăre”, desemnat câștigătorul celei de-a doua ediții a programului „Hotelul ca intersecție între oameni”, organizat de Continental Hotels, potrivit unui comunicat transmis joi, 22 octombrie 2026.
Proiectul urmărește să transforme punctul final al Via Transilvanica într-o oportunitate de promovare a turismului local. Astfel, turiștii care ajung la Drobeta-Turnu Severin vor fi încurajați să petreacă mai mult timp în oraș, să descopere patrimoniul istoric și cultural al zonei Dunării și să interacționeze cu comunitatea locală.
Continental Hotels va asigura cazare și masă în regim de demipensiune, în cadrul unităților hoteliere pe care le deține și operează. Aceste servicii reprezintă premiul acordat Asociației Tășuleasa Social pentru câștigarea apelului de proiecte.
Inițiativa estimează aproximativ 100-150 de beneficiari direcți anual. Dintre aceștia, circa 50-60 sunt turiști care parcurg integral Via Transilvanica, de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, iar ceilalți sunt drumeți care străbat anumite porțiuni ale traseului din sudul țării.
Pe lângă serviciile hoteliere, beneficiarii vor avea acces la experiențe turistice care facilitează descoperirea patrimoniului local. Proiectul urmărește, totodată, să sprijine promovarea orașului Drobeta-Turnu Severin și să consolideze colaborarea dintre operatorii turistici, organizațiile culturale și comunitățile din apropierea Dunării.
„Pentru noi, Via Transilvanica nu se termină la ultima bornă. Ne-am imaginat mereu ce înseamnă să ajungi, după atâția pași, la Dunăre, în locul acesta cu atâta istorie, unde s-au întâlnit lumi și civilizații. Ne dorim ca drumeții să nu plece mai departe imediat ce au ajuns la Drobeta-Turnu Severin, ci să-și ia timp să descopere orașul, oamenii, istoria și poveștile locului”, a declarat Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.
Continental Hotels operează 12 hoteluri în România
Continental Hotels are o experiență de 35 de ani pe piața turistică românească și operează 12 unități hoteliere, care totalizează 1.754 de camere.
Compania este prezentă în opt orașe: București, Arad, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Oradea, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.
Portofoliul său acoperă mai multe segmente ale pieței hoteliere, de la unități de cinci stele până la hoteluri economice, prin brandurile Grand Hotel Continental, Continental Forum, MyContinental, Continental și Hello Hotels.
„Prin «Hotelul ca intersecție între oameni» ne-am propus să susținem idei capabile să creeze legături autentice între oameni și locurile prin care aceștia călătoresc. Proiectul propus de Asociația Tășuleasa Social exprimă foarte bine această viziune: aduce împreună turismul, ospitalitatea, patrimoniul și comunitatea locală”, a declarat Radu Enache, directorul general al Continental Hotels.
Programul „Hotelul ca intersecție între oameni” se adresează organizațiilor neguvernamentale, artiștilor, creatorilor și antreprenorilor care dezvoltă inițiative culturale, sociale sau educaționale.
Prima ediție a fost câștigată de Rețeaua pentru Natură Urbană, cu un proiect dedicat zonelor naturale urbane din Constanța, Suceava, Sibiu și Târgu Mureș.
Via Transilvanica, traseu de peste 1.600 de kilometri
Via Transilvanica este un proiect al Asociației Tășuleasa Social, inaugurat în 2022, după aproximativ patru ani și jumătate de muncă.
Traseul a fost conceput pentru a putea fi parcurs pe jos, cu bicicleta sau călare, traversând regiuni istorice, localități și zone naturale din România.
În 2026, Via Transilvanica a fost atestată oficial drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ. Lungimea oficială a traseului principal este de 1.631,53 kilometri, între Putna și Drobeta-Turnu Severin.
Proiectul se află și într-un proces de extindere. În 2025, Asociația Tășuleasa Social a lansat Terra Borza Teutonica, un nou sector de aproximativ 170 de kilometri, care a transformat Brașovul în a treia poartă de intrare pe Via Transilvanica.
Organizația intenționează să continue extinderea traseului către alte regiuni istorice ale României în următorii 20 de ani, cu scopul de a promova turismul și comunitățile locale.