Doar 19,8% dintre studenți se consideră bine pregătiți pentru un job real, iar 44,8% spun că nu se simt pregătiți, potrivit unui studiu realizat de platforma UndeLucram.ro, transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
În același timp, doar 11% dintre angajatorii participanți la studiu consideră că tinerii sunt cu adevărat bine pregătiți pentru primul job, arată datele din studiul „Vocea Studenților din România”.
Studiul este realizat pe baza răspunsurilor a 1.314 studenți și 342 de profesioniști HR.
De aceea, platforma UndeLucram.ro oferă acces gratuit pentru 500 de studenți la evenimentul Campus2Work 2026 - The Festival of Futures, desfășurat la Universitatea Româno-Americană, pe 22 octombrie 2026.
Campus2Work propune un concept integrat în jurul a trei componente, experiența facilitatorilor de carieră, activități practice și networking cu angajatorii. Evenimentul este sprijinit și de Ghidul pentru Studenți Campus2Work, o resursă pentru carieră în format fizic și digital, care reunește profilurile angajatorilor, date salariale reale și un toolkit pentru primii pași profesionali.
„Una dintre provocările pe care le vedem la tinerii care intră pe piața muncii este că trebuie să ia foarte devreme decizii importante de carieră, uneori înainte de a avea suficient contact cu mediul profesional. Vrem să le oferim un context în care să afle mai multe despre propriul profil, să vadă ce opțiuni există în piață și să poată discuta direct cu oamenii din companii înainte de a decide unde și pentru ce rol vor să aplice”, a declarat Costin Tudor, CEO Undelucram.ro.
Înainte de festivalul Campus2Work, fiecare student își creează un Profil de Viitor, pornind de la educație, competențe, experiență și interese, și poate descoperi profilul profesional care se potrivește punctelor sale forte. Studenții își pot încărca CV-ul și, dacă aleg, îl pot pune la dispoziția companiilor partenere. Astfel pot pleca de la eveniment cu oportunități concrete pentru următorul pas în carieră.
Participanții vor lua parte la 19 workshopuri, vor discuta cu reprezentanții celor peste 25 de parteneri din mediul business și vor afla direct de la profesioniști cum arată diferite provocări, roluri și trasee de carieră, asistând la 10 sesiuni de prezentări.
Agenda abordează atât pregătirea concretă pentru recrutare și înțelegerea modului în care un angajator evaluează un candidat, cât și dezvoltarea abilităților necesare în mediul profesional: comunicare și colaborare, valorificarea propriului potențial, învățare continuă, orientarea în carieră și înțelegerea unor teme și instrumente relevante pentru industriile în care studenții ar putea lucra, transmite platforma.
Componenta de Traseu de Carieră introduce activități și provocări pe parcursul zilei, astfel încât participanții să interacționeze cu mai multe zone ale evenimentului și să transforme informațiile primite în experiențe practice.
Formatul răspunde și unei alte concluzii a studiului: numai 28% dintre studenți spun că universitatea i-a ajutat efectiv în tranziția către job, iar același procent dintre profesioniștii HR declară că organizațiile lor au parteneriate active cu universități.
Undelucram.ro face parte din wherewework, rețeaua internațională de platforme dedicate transparenței pe piața muncii, cu o comunitate de peste 8 milioane de utilizatori. Prin recenzii despre angajatori, informații salariale, experiențe de interviu, profiluri de companii și date despre piața muncii, platforma îi ajută pe candidați și angajați să ia decizii profesionale mai bine informate.