Compania americană Bumble Inc., care operează aplicația de relații cu accent pe opțiunile femeilor, precum și platformele de dating Badoo și BFF, urmează să fie vândută la o valoare de până la 1,3 miliarde de dolari.
Firma de dating a anunțat marți că a încheiat un acord definitiv pentru a fi cumpărată de fondul de investiții Ithaca Holdings.
Acționarii Bumble care dețin acțiuni ordinare vor primi 6,05 dolari pentru fiecare acțiune ordinară de Clasa A. Suma reprezintă o primă de aproximativ 138% față de prețul de închidere al acțiunilor din 9 octombrie 2026, înainte ca piața să reflecte impactul tranzacției, și o primă de aproximativ 119% față de prețul mediu ponderat în funcție de volumele tranzacționate în cele 30 de zile încheiate la 9 octombrie 2026.
După finalizarea tranzacției, Ravi Gupta și John Hegeman, co-directorii generali ai Ithaca, vor deveni co-directori generali ai Bumble. Ei vor colabora îndeaproape cu Whitney Wolfe Herd, cofondatoare a Bumble, pentru a duce într-o nouă etapă de dezvoltare „viziunea originală a aplicației: aceea de a-i ajuta pe oameni să găsească legături autentice, atât în viața de zi cu zi, cât și în dragoste”.
Bumble va funcționa ca o companie nelistată pe bursă, cu birouri la Londra, Austin și New York, urmând să își păstreze sediul principal în Austin, statul american Texas.
Whitney Wolfe Herd, fondatoarea și directoarea generală a Bumble, a declarat:
„Bumble a fost fondată pornind de la o convingere simplă: relațiile autentice sunt esențiale pentru o viață sănătoasă și fericită. Astăzi, această convingere pare mai importantă ca niciodată. Sunt extrem de recunoscătoare întregii echipe Bumble, a cărei dedicare și încredere în misiunea noastră au contribuit la transformarea companiei în ceea ce este astăzi. În Ithaca am găsit un partener care ne împărtășește viziunea, crede în misiunea noastră de a pune femeile pe primul loc și este hotărât să investească în viitorul Bumble.
În calitate de fondatoare a Bumble, credința mea în această companie și în capacitatea sa de a avea un impact pozitiv asupra oamenilor din întreaga lume nu a fost niciodată mai puternică. De aceea, voi rămâne implicată activ în activitatea Bumble. Cred cu tărie în viitorul companiei și aștept cu nerăbdare să lucrez alături de Ravi, John și echipa Bumble pentru a continua să inovăm, să creăm legături autentice și să scriem următorul capitol al poveștii Bumble. Cred cu adevărat că cele mai bune lucruri abia urmează”.
Ravi Gupta și John Hegeman, cofondatorii și co-directorii generali ai Ithaca Holdings, au transmis:
„Tehnologia ar trebui să servească celei mai profunde surse de împlinire a noastre: conexiunea umană. Această investiție reprezintă un pariu pe viitorul umanității. Oamenii și societățile vor avea întotdeauna nevoie de conexiuni, relații, iubire și familie, iar noi suntem încântați să valorificăm moștenirea Bumble și să ducem misiunea sa mai departe, către o nouă generație de utilizatori.
Bumble reunește în mod unic câteva atuuri esențiale, printre care un brand în care oamenii au încredere și o comunitate fidelă. Pe măsură ce tehnologia și obiceiurile oamenilor în materie de dating evoluează, vedem un potențial uriaș de a duce compania împreună în următoarea etapă, pornind de la fundația construită de Whitney și de talentata echipă Bumble. Whitney are o viziune clară și principii solide, iar noi îi suntem recunoscători pentru parteneriatul său în demersul nostru comun de a duce această misiune mai departe”.
Bumble Inc. este compania-mamă a platformelor de dating Bumble, Badoo și BFF. Bumble a fost lansată în 2014 de Whitney Wolfe Herd, după ce aceasta a plecat de la Tinder, principala aplicație de relații. Bumble s-a remarcat dreșt una dintre primele aplicații de dating concepute cu femeile în centrul experienței și conectează oamenii atât pentru întâlniri romantice, prin Bumble Date, cât și pentru prietenii, prin BFF.
Badoo, fondată în 2006, de Andrey Andreev, a fost unul dintre pionierii serviciilor de dating pe web și pe dispozitive mobile. La rândul său, BFF este o aplicație dedicată prieteniilor, concepută pentru a-i ajuta pe oameni să găsească persoane cu care rezonează.
Firma care preia Bumble, Ithaca, este o companie holding care reunește afaceri tehnologice consacrate, cu poziții de lider pe piețele lor. Compania combină tehnologiile de ultimă generație cu expertiza operațională pentru a revitaliza companii deja consacrate și a le valorifica potențialul pe termen lung.