Numărul organizațiilor care gestionează responsabilitatea producătorilor de echipamente electrice și electronice pentru deșeurile generate de acestea a scăzut în România, după înăsprirea condițiilor de licențiere. Consiliul Concurenței avertizează că noile cerințe pot limita accesul pe piață, pot reduce opțiunile firmelor și pot pune presiune asupra costurilor suportate de producători și, indirect, de consumatori.
Numărul organizațiilor de transfer de responsabilitate, cunoscute drept OTR, a scăzut de la 19 în perioada 2021-2023 la 14 în anul 2026, arată un studiu realizat de Consiliul Concurenței privind sectorul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice - DEEE.
Autoritatea de concurență atrage atenția că efectul cumulat al condițiilor legislative, administrative, financiare, tehnice și operaționale poate îngreuna atât intrarea unor noi operatori pe piață, cât și menținerea celor existenți.
„Obiectivele de mediu trebuie susținute prin reguli clare, proporționale și ușor de aplicat. Suprapunerea cerințelor de licențiere, autorizare și certificare riscă să limiteze accesul operatorilor pe piață și să pună presiune asupra capacității de gestionare a DEEE, cu efecte asupra costurilor suportate de producători și consumatori”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Garanție de 2 milioane de lei și prag minim de piață
Sistemul de gestionare a DEEE funcționează pe principiul răspunderii extinse a producătorului. Astfel, producătorii și importatorii de echipamente electrice și electronice răspund financiar și operațional pentru gestionarea deșeurilor rezultate din produsele puse pe piață.
În România, aceștia își transferă în general obligațiile către organizațiile de transfer de responsabilitate, care finanțează și organizează colectarea și tratarea deșeurilor.
Din 2024, condițiile de autorizare și licențiere din domeniul DEEE au devenit considerabil mai stricte, potrivit studiului.
În cazul OTR, licențierea este condiționată, între altele, de deținerea unei cote de piață de cel puțin 5% pentru cel puțin o categorie de echipamente electrice și electronice și de constituirea unei garanții de 2 milioane de lei în favoarea Administrației Fondului pentru Mediu.
Garanția trebuie acoperită din surse proprii, credite sau contribuții ale acționarilor și nu poate fi constituită din sumele colectate de la producătorii de echipamente electrice și electronice pentru care organizația a preluat obligațiile de mediu.
Consiliul Concurenței avertizează că aceste condiții pot afecta în special organizațiile mici și mijlocii.
Reducerea suplimentară a numărului de OTR ar putea limita opțiunile producătorilor atunci când aleg organizația cu care lucrează și ar putea consolida poziția celor care dispun deja de resursele financiare necesare pentru conformare.
Costurile sistemului sunt deja în creștere
Separat de reducerea numărului de operatori, studiul arată că totalul costurilor din sistemul de gestionare a DEEE este în creștere.
Așa-numitul „Timbru verde”, contribuția plătită la cumpărarea unui echipament electric sau electronic nou, finanțează colectarea, transportul și tratarea deșeurilor.
Fondurile sunt colectate de producători și importatori și transferate către OTR, iar nivelul contribuției este stabilit în funcție de categoria produsului, dimensiune, greutate și complexitatea reciclării.
Consiliul Concurenței arată că România înregistrează contribuții financiare mai ridicate decât state precum Olanda, Belgia, Irlanda, Portugalia, Italia și Spania.
În 2023, contribuția pentru gestionarea DEEE era de aproximativ 4,4 euro pe locuitor în România, comparativ cu 3,3 euro în Olanda și 1,7 euro în Italia.
Diferențe de 25 de ori între tarifele pentru telefoane mobile
O altă problemă identificată de Consiliul Concurenței este dificultatea producătorilor de a compara ofertele organizațiilor de transfer de responsabilitate.
Fiecare OTR împarte cele șase categorii de echipamente electrice și electronice în propriile subcategorii și își publică tarifele în funcție de această clasificare.
Astfel, aceleași tipuri de produse pot fi încadrate diferit de la o organizație la alta, ceea ce îngreunează o comparație directă.
În 2026, pentru telefoanele mobile, tarifele analizate de Consiliul Concurenței erau cuprinse între 0,1 lei și 2,5 lei pe bucată.
Cel mai mare tarif era astfel de 25 de ori mai mare decât cel mai mic.
O treime din județe nu aveau nicio unitate autorizată de tratare
Presiunea asupra sistemului este amplificată și de distribuția inegală a infrastructurii.
În 2024, aproximativ o treime dintre județele României nu aveau nicio unitate autorizată de tratare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
În 20 de județe existau între una și cinci unități, șapte județe aveau între șase și 14, iar trei județe depășeau 15 puncte de lucru.
Bucureștiul și județul Ilfov cumulau 40 de unități de tratare a DEEE.
Consiliul Concurenței avertizează că această concentrare geografică, împreună cu înăsprirea condițiilor de autorizare, poate reduce capacitatea de tratare disponibilă și poate crește dependența sistemului de un număr limitat de operatori.
Volume tot mai mari de echipamente electrice
În același timp, cantitatea de echipamente electrice și electronice pusă pe piață este în creștere.
În perioada 2020-2025, volumul de echipamente introdus pe piață a crescut de la aproximativ 319.000 de tone la peste 474.000 de tone.
Cantitatea de DEEE colectată a crescut, în același interval, de la 86.000 de tone la 211.000 de tone.
Rata estimată de colectare a urcat astfel de la 33% în 2020 la 57% în 2025, apropiindu-se de ținta europeană de 65%.
Consiliul Concurenței cere reanalizarea condițiilor
Autoritatea de concurență recomandă Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor să realizeze o analiză de impact pentru a stabili dacă obiectivele de mediu pot fi atinse și prin măsuri administrative mai puțin restrictive.
Consiliul cere, între altele, reanalizarea pragului de 5% aplicat organizațiilor colective, a garanției fixe de 2 milioane de lei către AFM și a efectelor cerințelor de certificare asupra operatorilor mici și mijlocii din sectorul de tratare a DEEE.
În același timp, instituția recomandă standardizarea subcategoriilor de echipamente folosite de organizațiile colective pentru stabilirea și afișarea tarifelor, astfel încât producătorii să poată compara mai ușor ofertele.
Studiul este deschis observațiilor din partea companiilor, asociațiilor și altor persoane interesate. Propunerile și sugestiile pot fi trimise Consiliului Concurenței până la 2 noiembrie 2026, la adresa studiudeee@consiliulconcurentei.ro.