Tehnologia Nemesis AI, dezvoltată de compania românească OVES Enterprise, urmează să fie integrată în sistemele navale autonome VANTA ale companiei germane de apărare STARK, potrivit unui comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe. Platforma tocmai a intrat în testarea Bundeswehr, iar cele două firme spun că urmăresc inclusiv oportunități pentru utilizarea sa în viitoare programe de apărare din România. STARK este cofondată de Florian Seibel, antreprenorul german care a fondat și Quantum Systems, companie de la care Armata Română cumpără drone militare prin instrumentul european SAFE.
OVES Enterprise și STARK au semnat un memorandum de înțelegere pentru integrarea tehnologiei românești Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate de compania germană.
Prima platformă vizată este VANTA, familia de nave de suprafață fără echipaj - USV (Unmanned Surface Vessel) - dezvoltată de STARK. Nemesis AI va fi integrată cu tehnologiile proprii de inteligență artificială ale companiei germane pentru a extinde autonomia sistemului.
Printre funcțiile vizate se numără evitarea autonomă a obstacolelor, navigația în zone în care semnalul GNSS nu este disponibil, interpretarea datelor transmise de senzorii de la bord și estimarea distanțelor față de obiectele detectate.
Colaborarea ar putea fi extinsă ulterior și către dronele aeriene și sistemele antidronă dezvoltate de STARK.

„STARK știe să construiască și să aducă rapid pe piață sisteme de apărare cu un grad ridicat de complexitate. Există zone tehnologice în care capabilitățile pe care le-am dezvoltat prin Nemesis AI pot completa și îmbunătăți aceste sisteme”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.
Potrivit acestuia, VANTA este importantă pentru compania românească și pentru că duce Nemesis AI pentru prima dată mai puternic către domeniul maritim. OVES vede colaborarea ca pe una pe termen lung, care ar putea conduce inclusiv la dezvoltarea unor produse comune.
Platforma VANTA tocmai a intrat în testarea armatei germane
Momentul parteneriatului este relevant deoarece VANTA nu mai este doar o platformă aflată în dezvoltare.
Pe 20 august 2026, STARK a anunțat că a livrat Bundeswehr primul vehicul autonom de suprafață construit pe baza platformei VANTA.
USV-ul, cu o lungime de șase metri și denumit „Seetaube”, a fost livrat Comandamentului pentru Spațiul Cibernetic și Informațional al Bundeswehr și urmează să fie testat inițial pentru misiuni de recunoaștere maritimă. În lunile următoare sunt prevăzute instruirea operatorilor și alte teste pe mare.
Configurația livrată armatei germane este echipată cu senzori, camere și radar și poate executa misiuni preprogramate, navigând autonom în limitele stabilite de operator.
VANTA este însă concepută ca o platformă modulară. Potrivit informațiilor transmise de OVES, sistemele pot fi configurate cu diferite tipuri de senzori și echipamente, pentru misiuni de supraveghere și recunoaștere, iar versiunile militare pot integra inclusiv sisteme de armament.
Cine este STARK: startup-ul de apărare evaluat la 3,2 miliarde EUR
STARK a fost fondată la Berlin în 2024 și dezvoltă sisteme fără echipaj pentru operațiuni aeriene, terestre și maritime, împreună cu tehnologii software bazate pe inteligență artificială.
În numai doi ani, compania a ajuns la o evaluare de aproximativ 3,2 miliarde EUR.
În iunie 2026, STARK a atras o rundă de finanțare de 500 milioane EUR, condusă de Founders Fund și Sequoia Capital. Printre investitori se află și NATO Innovation Fund, Project A, Air Street Capital, 201 Ventures, Advent și Döpfner Capital.
NATO Innovation Fund spune că peste 80% din capitalul atras ar urma să fie direcționat către cercetare-dezvoltare și producție, inclusiv către noi facilități pentru tehnologii de război electronic și către extinderea capacității de producție până la mii de sisteme pe lună.
Portofoliul companiei include, pe lângă VANTA, muniții de tip loitering și platforma MINERVA, un software de comandă și control bazat pe AI, destinat coordonării mai multor sisteme autonome în operațiuni multidomeniu.
Cofondatorul STARK a fondat și Quantum Systems
Unul dintre cofondatorii STARK este Florian Seibel, un nume deja important în industria europeană a dronelor militare.
Seibel este fost ofițer și pilot de elicopter în armata germană și inginer aerospațial. Înainte de STARK, el a fost inițiatorul și unul dintre cei patru fondatori ai Quantum Systems, companie înființată în 2015 împreună cu Michael Kriegel, Tobias Kloss și Armin Busse.
Legătura dintre cele două companii este și mai puternică decât simpla prezență a aceluiași antreprenor. Financial Times relata în vara lui 2026 că Quantum Systems analiza inclusiv posibilitatea unei fuziuni cu STARK, fără ca la acel moment să existe însă o decizie sau un plan definitiv.
Quantum Systems s-a concentrat inițial pe drone de recunoaștere și intelligence, în timp ce STARK a intrat direct în zona sistemelor militare cu efect cinetic.
Iar numele Quantum Systems este deja legat direct de România.
România cumpără prin SAFE drone Quantum Systems de 30,7 milioane EUR
Ministerul Apărării Naționale a contractat prin programul european SAFE 34 de sisteme Mini UAS clasa I Vector de la Quantum Systems, pentru 30,7 milioane EUR, fără TVA.
Contractul mai include 15 kit-uri Scorpion, care permit transformarea dronelor din configurație cu aripă fixă în multicopter. Livrările sunt prevăzute pentru anul 2027, iar sistemele vor fi folosite pentru misiuni de supraveghere.
Guvernul a anunțat și că asamblarea finală a sistemelor va avea loc în România.
Astfel, Florian Seibel se află în spatele a două companii europene de defence-tech care devin relevante pentru România pe două trasee diferite.
Quantum Systems este deja furnizor al Armatei Române printr-un contract SAFE.
STARK intră acum într-un parteneriat tehnologic cu o companie românească și identifică România drept posibilă piață pentru sistemele sale navale autonome.
OVES și STARK se uită la Marea Neagră
Cele două companii spun explicit că urmăresc oportunități pentru integrarea VANTA în programe românești de apărare.
Deocamdată, însă, nu există un contract anunțat cu statul român. Documentul semnat între OVES și STARK este un memorandum de înțelegere care stabilește cadrul unei colaborări tehnologice și comerciale mai ample.
Miza indicată de companii este Marea Neagră.
„Marea Neagră este o zonă în care România are nevoie de capabilități autonome de supraveghere, detecție și reacție, adaptate unui mediu de securitate care s-a schimbat fundamental în ultimii ani. Sisteme precum VANTA, completate cu tehnologiile Nemesis AI, pot răspunde unor astfel de scenarii și pot deveni parte din modul în care va arăta în viitor apărarea navală a României”, spune Mihai Filip.
Și STARK indică România drept o piață de interes.
„România reprezintă o piață foarte relevantă pentru dezvoltarea sistemelor maritime. Vedem acest parteneriat ca pe o bază pentru proiecte comune în România și, în timp, pe alte piețe europene”, spune Yves Augustus, Sales Director Europe la STARK.
Nemesis AI este deja folosită în sisteme antidronă
Pentru OVES, parteneriatul extinde utilizarea Nemesis AI dincolo de sistemele aeriene și antidronă, către zona navală.
Tehnologia este deja integrată în sistemele antidronă EAGLS, dezvoltate de MSI Defense Solutions și utilizate de armata SUA în Orientul Mijlociu, potrivit companiei românești.
OVES Enterprise a fost fondată în 2015, la Cluj-Napoca, și are peste 200 de angajați și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA și Norvegia.
În ultimii ani, compania și-a extins activitatea către inteligență artificială, sisteme autonome și industria de apărare. Pe lângă Nemesis AI și activitatea de dezvoltare și producție de drone, OVES lucrează și la proiectul Sahara, descris de companie drept un sistem avansat de rachete de croazieră pentru aplicații militare.