Consiliul Concurenței anunță că a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere între trei companii pe piața de imprimante, imagistică și a consumabilelor aferente, respectiv pe piața de sisteme de securitate electronică, potrivit unui comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.
Autoritatea de concurență deține indicii că firmele Konica Minolta Business Solutions Romania SRL, General Systems SRL și General Systems & Distribution SRL s-ar fi înțeles în vederea stabilirii prețurilor de revânzare, împărţirii pieţei și interzicerii exporturilor.
În acest context, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediul și anumite puncte de lucru ale Konica Minolta Business Solutions Romania SRL.
Documentele ridicate în cadrul acestor inspecții inopinate se află în analiza autorității, în cadrul procedurilor specifice investigației.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și a documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezentă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.
În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.
Konica Minolta Business Solutions Romania SRL este un furnizor de echipamente de imprimare și imagistică (imprimate, multifuncționale), dar și echipamente și soluții de supraveghere video (camere video de supraveghere).
General Systems SRL și General Systems & Distribution SRL importă și distribuie către o rețea de revânzători din România echipamente periferice și consumabile (imprimante și multifuncționale), precum și sisteme de supraveghere video.