Doar una din zece organizații (12%) știe că are angajați neurodivergenți, în timp ce majoritatea (56%) recunosc că „probabil au” astfel de angajați, dar nu colectează date oficial, potrivit unui studiu, care mai arată că 65% dintre organizațiile participante la studiu nu au o abordare formală a neurodiversității.
Numărul persoanelor înregistrate oficial cu condiții mintale sau psihice, inclusiv autism, a crescut de două ori mai rapid decât cel al persoanelor cu dizabilități fizice între 2021 și 2024 (+7,5%), potrivit datelor unui studiu realizat de MKOR și Autism Voice, asociație specializată în recuperarea copiilor și tinerilor cu autism.
65% dintre firmele participante la studiu nu au o abordare formală a neurodiversității, deși 42% dintre acestea sunt deschise să angajeze persoane neurodivergente în următorul an.
Neurodiversitatea se referă la gama variată de moduri în care oamenii percep, gândesc și interacționează, incluzând condiții precum autismul, ADHD, tulburările de anxietate și depresie.
România se confruntă cu provocări semnificative în integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități, indiferent de natura acestora, cu o rată de angajare de 11%. Comparativ, la nivel european, rata de angajare a persoanelor cu dizabilități este de 48%, fiind mult mai mică în cazul persoanelor cu autism, de aproximativ 10%.
În plan intern, studiul evidențiază un paradox semnificativ: deși numărul persoanelor cu condiții mintale și psihice a crescut în ultimii 4 ani cu 7,5% - un ritm de două ori mai rapid decât creșterea dizabilităților fizice - acestea rămân în mare parte invizibile pe piața muncii.
Datele culese de la decidenții din resurse umane (HR) arată că mai bine de jumătate dintre organizațiile participante la studiu (56%) „probabil au” angajați neurodivergenți, dar nu colectează date oficial pe acest subiect, în timp ce doar 12% știu cu certitudine că au astfel de angajați.
„Această lipsă de vizibilitate a persoanelor neurodivergente dezvăluie o realitate organizațională profundă: absența unor mecanisme sistemice comprehensive. Concret, 65% dintre organizații abordează informal sau deloc neurodiversitatea, ceea ce demonstrează cât de puțin sunt pregătite mediile de lucru să identifice, integreze și să ofere suport real persoanelor neurodivergente”, explică Mădălina Iorga, Senior Researcher MKOR.
Organizațiile recunosc beneficiile diversității cognitive: 57% menționează atenția deosebită la detalii, 53% apreciază potențialul de creativitate și inovație și 45% evidențiază onestitatea și autenticitatea în comunicare.
În plus, există deschidere în rândul angajatorilor pentru angajarea persoanelor neurodivergente în următoarele 12 luni (42% intenție moderată și clară). Însă decalajul vizibil dintre intenție și acțiune se bazează pe câteva provocări cheie: lipsa de experiență în integrarea acestor persoane, gestionarea situațiilor neprevăzute și oferirea de suport adecvat fără a crea percepția de tratament preferențial.
De asemenea, impunerile legislative precum Ordonanța nr. 127/2024, reprezintă un pas important, dar nu suficient în lipsa unor politici clare și a sprijinului pentru angajator. Deși obligă companiile să integreze persoane cu dizabilități, nevoile specifice, precum cele ale persoanelor neurodivergente rămân încă insuficient adresate.
Provocări există nu doar la nivel organizațional, ci și personal, în cazul candidaților/angajaților neurodivergenți.
Ca răspuns la aceste provocări, organizația Autism Voice a inițiat programul Work Aid Kit, prin carepune la dispoziția adulților cu autism și alte condiții de viață precum ADHD, OCD, tulburări de învățare, o serie de ateliere și sesiuni de formare a abilităților pentru muncă. Pe de altă parte, Autism Voice a creat o serie de traininguri de formare, dedicate companiilor, prin care a adus la aceeași masă beneficiarii neurodivergenți și organizațiile private, preocupate de direcția de diversitate și incluziune.
Nevoia de educație și suport pentru angajatori este recunoscută și de decidenții intervievați. Mai bine de jumătate (55%) sunt interesați de participarea la programe specializate de training și consultanță, mai ales pentru a valorifica beneficiile neurodiversității (78%) și a dezvolta expertiza în domeniu prin acces la resurse (59%) și instrumente specializate (57%).
Studiul oferă o perspectivă amplă asupra realităților cu care se confruntă persoanele neurodivergente și angajatorii. Metodologia a fost de tip mixtă, prin cercetare de date secundare și cercetare calitativă, adică 88 interviuri semi-structurate cu decidenți HR și D&I (Diversitate și Incluziune) din organizații românești.
Autism Voice este cea mai mare asociație din România specializată în recuperarea copiilor și tinerilor cu autism, introducând formarea ABA pentru terapeuți, metodă recunoscută la nivel mondial. Din 2008, a sprijinit peste 11.000 de copii prin programe de prevenție, integrare și recuperare, formând peste 7.000 de psihologi și oferind suport gratuit pentru 14.000 de părinți și profesori. Organizația operează două centre de zi și un centru multifuncțional, premiat de Parlamentul European.
De asemenea, derulează programe naționale de suport, sprijinind integrarea socială, educațională și profesională a persoanelor neurodiverse prin inițiative precum Life Autism și Work Aid Kit. Pentru toată activitatea depusă în ultimii 16 ani, organizația a fost decorată cu Ordinul de Merit în Grad de Cavaler de către Președinția României.