Legea telemuncii a fost promulgată: Reguli pentru firmele cu angajați care lucrează de acasă - Afaceri - StartupCafe.ro
Raluca Abrihan

Legea telemuncii a fost promulgată: Reguli pentru firmele cu angajați care lucrează de acasă

Thumbnail

Preşedintele a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind reglementarea activităţii de telemuncă. Firmele care au angajați ce lucrează de acasă sau altă din alt loc, la distanță de locul de muncă, cum ar putea fi, de exemplu, programatorii saua lți IT-iști, vor avea de respectat o serie de reguli ale activității de telemuncă.

Legea privind reglementarea activităţii de telemuncă definește telemunca astfel:

Forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor”.

Telemunca este valiabilă şi în cazul contractelor part-time.

Din definiția telemuncii, care implică tehnolologia informației, precum și din practica pieței muncii, putem recunoaște angajați care s-ar putea încadra în activitatea de telemuncă: programatorii, content marketerii, specialiștii în SEO (oprimizarea site-urilor pe motoarele de căutare), social media etc.

Legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Telesalariaţii organizează programul de lucru de comun acord cu angajatorul, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, regulamentului intern şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil, în condiţiile legii.

Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condiţiile legii.

În cazul activităţii de telemuncă, contractul individual de muncă conţine, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, următoarele:

a) precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;

b) perioada şi/sau zilele în care telesalariatul îşi desfăşoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator;

c) locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, convenite de părţi;

d) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului şi modalitatea concretă de realizare a controlului;

e) modalitatea de evidenţiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;

f) responsabilităţile părţilor convenite în funcţie de locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, inclusiv responsabilităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în conformitate cu prevederile art. 7 şi 8;

g) obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de telemuncă a materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz;

h) obligaţia angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispoziţiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi/sau regulamentul intern, în materia protecţiei datelor cu caracter personal, precum şi obligaţia telesalariatului de a respecta aceste prevederi;

i) măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaţilor şi care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat;

j) condiţiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă.

Angajatorul are următoarele obligaţii specifice privind securitatea şi sănătatea în muncă a telesalariatului:

a) să asigure mijloacele aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel;

b) să instaleze, să verifice şi să întreţină echipamentul de muncă
necesar, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel;

c) să asigure condiţii pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de desfăşurare a activităţii de telemuncă şi utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare:

  • la angajare,
  • la schimbarea locului de desfăşurare a activităţii de telemuncă,
  • la introducerea unui nou echipament de muncă,
  • la introducerea oricărei noi proceduri de lucru.

Telesalariatul are următoarele obligaţii:

a) să informeze angajatorul cu privire la echipamentele de muncă utilizate şi la condiţiile existente la locurile desfăşurării activităţii de telemuncă şi să îi permită acestuia accesul, în măsura în care este posibil, în vederea stabilirii şi realizării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, necesare conform clauzelor din contractul individual de muncă ori în vederea cercetării evenimentelor;

b) să nu schimbe condiţiile de securitate şi sănătate în muncă de la locurile în care desfăşoară activitatea de telemuncă;

c) să utilizeze numai echipamente de muncă care nu prezintă pericol pentru securitatea şi sănătatea sa;

d) să îşi desfăşoare activitatea cu respectarea dispoziţiilor privind obligaţiile lucrătorilor, aşa cum sunt ele prevăzute în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare, precum şi în conformitate cu clauzele contractului individual de muncă;

e) să respecte regulile specifice şi restricţiile stabilite de către angajator cu privire la reţele de internet folosite sau cu privire la folosirea echipamentului pus la dispoziţie.

Vezi aici ce sancţiuni riscă angajatorul în cazul nerespectării legii telemuncii

 

Lege Telemunca by Claudiu on Scribd

Parerea ta despre articol
Vizualizari
7273
Conţinut
Adauga comentariu

Atrage clienți noi

Google AdWords Express

Primești 200 de lei bonus pentru promovare online.