Raluca Abrihan

Cum pot firmele să prevină tranzacţiile cu contribuabilii inactivi. Ce se întâmplă cu deducerea de TVA în astfel de situaţii

Thumbnail

Contribuabilii trebuie să consulte registrul contribuabililor inactivi și să evite tranzacțiile cu partenerii inactivi. De asemenea, trebuie să evite situațiile care pot duce la anularea propriului cod de TVA. Totuși, în cazul în care contribuabilii se află deja în această situație pot exista solutii, arată specialiştii EY România.

Autoritățile fiscale din România aduc la lumină, periodic, diverse măsuri antifraudă în domeniul TVA. Justificarea lor constă în apetitul aparent mare al contribuabililor români pentru frauda cu TVA. Astfel, contribuabilii au de înfruntat formularul 088 (eliminat formal, dar încă prezent în substanță), declarația 394 în formatul extins (încă existentă), anularea dreptului de deducere a TVA în cazul tranzacțiilor cu contribuabili “inactivi” și, în curând, plata defalcată a TVA – explică Costin Manta, senior manager, și Călin Stan, manager, Departamentul de asistență fiscală și juridică, EY România.

Cu o parte dintre aceste măsuri va trebui să trăim în continuare. Dar, iată că, în cazul tranzacțiilor cu contribuabili inactivi începe să se facă lumină.

Recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis în cauza C-101/16 Paper Consult că firma Paper Consult are drept de deducere a TVA în urma unei achiziții de servicii de la o firmă inactivă. Aceast caz deschide calea către rezolvarea unor situații similare, în același timp însă, evidențiază un context complex în care contribuabilii trebuie să-și redefinească modul de lucru și de reacție în fața autorităților fiscale, mai spun reprezentanţii EY. 

Cei doi specialişti analizează cazul firmei care a făcut achiziții de servicii de la o firmă inactivă:

Paper Consult a efectuat achiziții de servicii de la Rom Packaging începând cu anul 2011, perioada în care acesta din urmă avea codul de TVA anulat. În această situație, beneficiarii achizițiilor de bunuri și servicii de la furnizori inactivi nu aveau drept de deducere a TVA. Această prevedere se menține și în prezent, cu diferența că beneficiarul poate deduce TVA ulterior, după ce furnizorul își reactivează codul de TVA.

CJUE e de acord că statele membre pot impune condiții suplimentare pentru deducerea TVA, dacă le consideră necesare pentru a asigura colectarea corectă a TVA și a preveni evaziunea fiscală. Dar cu măsură. Aceste condiții nu pot depăși ceea ce este necesar pentru a atinge aceste obiective. Și cel mai important, aceste măsuri nu pot avea ca efect refuzul sistematic al deducerii TVA.

Totuși, statele membre pot impune contribuabililor să adopte măsuri rezonabile pentru a se convinge că nu participă într-o fraudă. Ce înțelege CJUE prin măsuri rezonabile? Se pare că inclusiv obligația de a consulta registrul contribuabililor inactivi. În aparență, pare o verificare simplă. În cazuri concrete însă, aceasta înseamnă verificarea a sute de furnizori zilnic, ceea ce atrage costuri suplimentare în sarcina contribuabililor.

De ce a decis CJUE în favoarea Paper Consult?

Se pare că Rom Packaging, deși a fost declarat inactiv și i-a fost anulat codul de TVA, și-a îndeplinit obligațiile de plată către bugetul de stat. Astfel că nu era implicată în fraudă. În această situație se găsesc foarte mulți contribuabili cu codul de TVA invalidat de autoritățile fiscale, din motive formale. Dar simpla prezență pe lista contribuabililor inactivi nu înseamnă că aceștia sunt implicați în fraudă. Aceasta este doar o presupunere a autorităților fiscale.

De asemenea, legislația în vigoare la momentul efectuării tranzacțiilor nu permitea deducerea TVA ulterior, la nivelul beneficiarului. Nici în cazul în care furnizorul își reactiva codul de TVA (ceea ce se întâmplă în multe cazuri). Astfel, deși era evident că nu a existat nicio fraudă, beneficiarul nu putea deduce TVA deși îndeplinea toate condițiile de formă și de fond.

Este legislația actuală perfectă?

Nu neapărat. Mecanismul de corecție prezent e un pas înainte. Formă introdusă începând cu 1 ianuarie 2017 permite deducerea TVA doar în cazul în care furnizorul își reactivează codul de TVA după această dată. În opinia autorităților fiscale, situațiile similare anterioare anului 2017 rămân închise în defavoarea contribuabililor. Totuși, pe baza deciziei CJUE în cazul Paper Consult, contribuabilii aflați în situații similare pot cere reanalizarea cazurilor, cu șanse mari de reușită.

Chiar și în formă actuală, legislația este perfectibilă. Beneficiarul poate deduce TVA pentru achizițiile efectuate în perioada de inactivitate a furnizorului doar dacă acesta obține reactivarea codului. Dar ce se întâmplă dacă acesta nu poate sau nu dorește reactivarea codului? Beneficiarul suportă costul TVA în continuare, chiar și în lipsa unei fraude. Anticipăm că și în acest caz argumentele autorităților fiscale din România pot fi combătute în fața CJUE.

Mai mult, conform deciziei CJUE în cazul C-438/09 Bogusław Juliusz Dankowski, beneficiarii pot deduce TVA chiar și în cazul în care furnizorul a facturat TVA fără a fi înregistrat în scopuri de TVA. O concluzie aparent în contradicție cu legislația națională de TVA.

Decizia în cazul Paper Consult rezolvă toate problemele?

Nu. Această hotărâre analizează doar consecințele la nivelul beneficiarului. Consecințele la nivelul furnizorului vor fi analizate în cazul C-69/17 Gamesa Wind România.

Drept urmare cei doi reprezentanţi EY atrag atenţia că astfel de situaţii trebuie prevenite să încerce să le evite, în primul rând prin consulte registrul contribuabililor inactivi.

Totuși, în cazul în care contribuabilii se află deja în această situație, jurisprudența menționată mai sus crește șansele unei decizii favorabile acestora, arată specialiştii EY România.

În al doilea rând, jurisprudența CJUE ne arată că legislația națională și practica autorităților fiscale sunt cel puțin perfectibile. În acest context, este recomandabilă urmărirea tuturor căilor de atac prevăzute de lege împotriva soluțiilor nesatisfăcătoare date de autoritățile fiscale problemelor contribuabililor. Câtă vreme, cel puțin în materie de TVA, există o legislație comunitară ce poate fi interpretată de către CJUE în cadrul unui litigiu în fața instanțelor naționale, contribuabilul român poate și trebuie să îți exercite drepturile până la capăt.

Parallax

Vizualizari
1485
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri