Claudiu Zamfir

Salariul minim 2018: Cât ia salariatul în mână și cât plătește firma în 5 situații de bază

Thumbnail

Salariul minim brut pe economie ar urma să ajungă la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018, cu mutarea tuturor contribuțiilor la pensii și sănătate de la angajator la angajat, potrivit declarațiilor publice ale guvernanților. StartupCafe.ro a cerut Ministerului Muncii calculul exact al costului salarial al unei firme pentru un angajat cu noul salariu minim 2018, dacă se va aproba, și am primit calculele pentru cele 5 situații posibile, cu deducerile aferente fiecărei categorii.

Așa cum a declarat recent ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, Guvernul ar urma să majoreze salariul minim brut la 1.900 de lei, cu mutarea principalelor contribuții sociale de pe partea angajatorului în dreptul angajatului. Un astfel de salariu minim ar fi echivalent cu 1.550 de lei brut în condițiile de acum ale așezării contribușiilor sociale, față de 1.450 de lei brut cât este în prezent.

Ministrul Muncii a transmis StartupCafe.ro calculele salariului minim pe economie pentru  situația în care Guvernul va aproba proiectul de act normativ privind stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2018, aflat acum pe site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale în dezbatere, precum și pe cel pentru  modificarea Codului Fiscal vor fi aprobate în forma actuală.

Din aceste calcule se observă un cost salarial (salariu întreg) al firmei de 1.943 de lei și un salariu net (în mână) al angajatului variind între 1162 de lei și 1235 de lei, la un impozit pe venit redus de la 16% la 10% și ținând cont de deducerile personale de care beneficiază salariatul la plata impozitului pe venit, dacă are copii în întreținere.

Astfel, de la 1 ianuarie 2018, structura costului cu salariul minim brut s-ar putea încadra într-una dintre următoarele variante, potrivit calculelor transmise de Ministerul Muncii publicației StartupCafe.ro:

1. Salariul brut  1.900 lei, fără persoane aflate în întreținere:

Salariul net: 1.162 lei.

  • Contribuțiile angajatului:

                     -  contribuția de asigurari sociale (CAS): 1.900*25% = 475 lei;
                     -  contribuția de asigurari sociale de sanatate (CASS): 1.900*10% = 190 lei;

  • Deducerea (sumă care nu se impozitează): 510 lei.

                - Baza de impozitare: 1.900 - 475 - 190 -510 = 725 lei.
                - Impozit: 725*10% = 73 lei.
                - Salariul net: 1.900 - 475 - 190 -73 = 1.162 lei.

  • Contribuțiile angajatorului:

         - contribuția asiguratorie pentru muncă: 1.900 * 2.25% = 43 lei.
         

2. Salariul brut 1.900 lei, cu o persoana aflată în întreținere:

Salariul net: 1.178 lei.

  • Contribuțiile angajatului:

                     -  contribuția de asigurări sociale (CAS): 1.900*25% = 475 lei;
                     -  contribuția de asigurari sociale de sanătate (CASS): 1.900*10% = 190 lei;

  • Deducerea (sumă care nu se impozitează): 670 lei.

                - Baza de impozitare: 1.900 - 475 - 190 -670 = 565 lei.
                - Impozit: 565*10% = 57 lei.
                - Salariul net: 1.900 - 475 - 190 -57 = 1.178 lei.

  • Contribuțiile angajatorului:

         - contribuția asiguratorie pentru muncă: 1.900 * 2.25% = 43 lei.

 

3. Salariul brut 1.900 lei, cu  doua persoane  aflate în întretinere

Salariul net: 1.194 lei.

  • Contribuțiile angajatului:

                     -  contribuția de asigurari sociale (CAS): 1.900*25% = 475 lei;
                     -  contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS): 1.900*10% = 190 lei;

  • Deducerea (sumă care nu se impozitează): 830 lei.

                - Baza de impozitare: 1.900 - 475 - 190 -830 = 405 lei.
                - Impozit: 405*10% = 41 lei.
                - Salariul net: 1.900 - 475 - 190 -41 = 1.194 lei.

  • Contribuțiile angajatorului:

         - contribuția asiguratorie pentru muncă: 1.900 * 2.25% = 43 lei.

4. Salariul brut 1.900 lei, cu  trei persoane  aflate în întreținere:

Salariul net: 1.210 lei.

  • Contribuțiile angajatului:

                     -  contribuția de asigurari sociale (CAS): 1.900*25% = 475 lei;
                     -  contribuția de asigurari sociale de sănătate (CASS): 1.900*10% = 190 lei;

  • Deducerea (sumă care nu se impozitează): 990 lei.

                - Baza de impozitare: 1.900 - 475 - 190 -990 = 245 lei.
                - Impozit: 245*10% = 25 lei.
                - Salariul net: 1.900 - 475 - 190 -25 = 1.210 lei.

  • Contribuțiile angajatorului:

         - contribuția asiguratorie pentru muncă: 1.900 * 2.25% = 43 lei.

5. Salariul brut: 1.900 lei, cu  patru si peste patru persoane  aflate în întreținere:

Salariul net: 1.235 lei.

  • Contribuțiile angajatului:

                     -  contribuția de asigurari sociale (CAS): 1.900*25% = 475 lei;
                     -  contribuția de asigurari sociale de sănătate (CASS): 1.900*10% = 190 lei;

  • Deducerea (sumă care nu se impozitează): 1.310 lei.

                - Baza de impozitare: 0 lei.
                - Impozit: 0 lei.
                - Salariul net: 1.900 - 475 - 190 = 1.235 lei.

  • Contribuțiile angajatorului:

         - contribuția asiguratorie pentru muncă: 1.900 * 2.25% = 43 lei.

Salariul minim 2017: patron vs. angajat

În prezent, pentru un salariat fără persoane în întreținere, salariul minim brut pe țară este de 1.450 de lei, de la 1 februarie 2017.

La acest salariu brut, patronul suportă, cu tot cu contributiile sociale de pe partea angajatorului, 1.783 de lei, iar salariatul primește leafă netă de 1.065 de lei, luând in calcul actualul nivel al contributiilor actuale și impozitul de 16%.

În prezent, cotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele:

  • a) 26,3% pentru condiții normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 15,8% pentru contribuția datorată de angajator;
  • b) 31,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 20,8% pentru contribuția datorată de angajator;
  • c) 36,3% pentru condiții speciale de muncă și pentru alte condiții de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 25,8% pentru contribuția datorată de angajator.

Cotele de contribuții de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele:

  • a) 5,5% pentru contribuția individuală;
  • b) 5,2% pentru contribuția datorată de angajator.

 Cotele de contribuții de asigurări pentru șomaj sunt următoarele:

  • a) 0,5% pentru contribuția individuală;
  • b) 0,5% pentru contribuția datorată de angajator.

În plus, angajatorul mai plătește raportat la salariul brut:

  • Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale: 0,25%.
  • Cota de contribuție pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate: 0,85%,
  • Asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale: 0,15% - 0,85%, în funcţie de clasa de risc în care activează firma.

 

Citește și:

Salariul minim 2018: Majorarea va fi adoptată săptămâna aceasta (ministru)

Parallax

Vizualizari
91795
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Buna ziua, In proiectul de modificare a Codului fiscal de pe site Min Finante, se precizeaza ca salariul minim brut in 2018 este 1950 lei...nu 1900 lei...
Claudiu
Zamfir
Buna ziua! Nu, nu scrie ceea ce spuneti dvs. In proiectul MFP scrie ca deducerile se vor acorda pt salarii de maximum 1950 brut. Iar in proietul de la Ministerul Muncii scrie ca salariul minim brut va fi de 1900 lei. Sigur, se pot modifica

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri