DOCUMENT Se schimbă Codul de procedură fiscală: Răspunderea la insolvență / notarii și executorii să dea informații ANAF / inspecțiile fiscale

Guvernul va aduce o serie întreagă de modificări la Codul de procedură fiscală, potrivit unui proiect de ordonanță emis, joi, de Ministerul Finanțelor Publice. Firmele și persoanele fizice vor fi vizate de aceste modificări. Autoritățile vor să făcă schimbările numeroase prin ordonanță simplă, act normativ pe care Guvernul îl adoptă în vacanța parlamentară și intră în vigoare imediat după publicarea în Monitorul oficial.

Printre altele, schimbările se referă la obligarea notarilor și a executorilor judecătorești de a da organelor fiscale informații, la răspunderea solidară a responsabililor în cazul insolvențelor, la declararea sediilor secundare ale firmelor, la executarea silită a obligațiilor fiscale în funcție de valoare și de vechime, la mijloacele electrinice de vânzare a bunurilor sechestrate la licitație sau la extinderea utilizării serviciului electronic de comunicare cu contribuabilii Spațiul Privat Virtual și la alte autorități fiscale în afară de ANAF.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul de ordonanță prevede următoarele modificări la CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ:

• La art. 8 din Codul de procedură fiscală se propune ca în toate situațiile în care la organul fiscal se depun documentele justificative, certificatele sau înscrisurile redactate într-o limbă străină fără ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română să nu fie luate în considerare de organul fiscal, în considerarea faptului că limba oficială în administraţia fiscală este limba română.

• La art. 11 din Codul de procedură fiscală se propune reglementarea expresă a formei sub care poate fi prezentat acordul scris al contribuabilului în cazul în care sunt solicitate informații despre acesta, respectiv acordul poate fi emis pe hartie sau poate fi emis in formă electronica semnat în condițiile legii.

• La art. 23 din Codul de procedură fiscală se propune reglementarea unei noi situații de preluare a obligațiilor, respectiv persoana fizică, în nume propriu, preia obligaţiile bugetare datorate de aceasta, potrivit legii, din activităţile economice desfăsurate de aceasta în mod independent sau profesii libere, precum si din asocieri si alte entităţi fără personalitate juridică, în cazul în care acestia au fost radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi.

• Se propune la art. 25 din Codul de procedură fiscală introducerea unui nou caz de răspunere solidară în situația în care emitentul scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție refuză să vireze sumele de bani la solicitarea organului fiscal în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru executarea garanției.

• MFP spune că dispozițiile art. 2321 alin. (3) din Codul civil rămân aplicabile în sensul că emitentul scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție are dreptul de a refuza plata în caz de abuz sau fraudă vădită.

• Totodată se propune reglementarea unui nou caz de atragere a răspunderii solidare, respectiv atragerea răspunderii solidare a persoanelor care au determinat, cu rea-credință, acumularea și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în cazul debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței. Prin acestă propunere MFP spune că are în vedere descurajarea debitorului în ceea ce privește utilizarea resurselor sale bănesti, în alte scopuri decât cele de a achita obligatiile fiscale, precum și utilizarea abuzivă a legii insolventei.

• În vederea usurării sarcinii de conformare fiscală, este necesară modificarea prevederilor actuale ale art. 32, în sensul exonerării contribuabilului/plătitorului de la obligaţia de a depune cerere de modificare a domiciliului fiscal, în situaţia în care domiciliul sau sediul social coincide cu domiciliul fiscal, având în vedere că administrația fiscală deține aceste date urmare fluxurilor zilnice ale schimbului de informații realizate electronic cu ONRC, în situaţia în care urmare modificării domiciliului/sediului social, acesta este si domiciliul fiscal. Totodată, în corelare cu această modificare s-a completat art. 36 cu o regulă privind momentul schimbării competenței de administrare, moment care este data schimbării sediului social.

• Se propune ca la art. 47 să se reglementeze regulile privind comunicarea actelor administrative fiscale prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și refuzul de a primi acte administrativ fiscale în cazul în care comunicarea se face prin această modalitate, similar celor din Codul de procedură civilă, însă adaptate specificului raportului juridic fiscal.

• De asemenea, prevederile art. 47 au fost reformulate pentru a asigura mai multă claritate procedurii de comunicare a actelor administrative fiscale emise pe suport hârtie, astfel:

- regula generală de comunicare este cea prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire;

- dacă această cale nu a avut succes, se aplică regula de comunicare prin publicitate (publicarea unui anunț la sediul și pe pagina de internet a organului fiscal);

- dezvoltarea regulilor cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal pentru a permite organului fiscal posibilitatea comunicării actelor administrative fiscale prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și refuzul de a primi acte administrativ fiscale în cazul în care comunicarea se face prin această modalitate, similar celor din Codul de procedură civilă, însă adaptate specificului raportului juridic fiscal. Măsura are în vedere corelarea modalităților de comunicare a actelor administrative fiscale cu modalitățile de comunicare a actelor procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă;

- posibilitatea comunicării actului prin remitere sub semnătură la sediul organului fiscal ori de câte ori se solicită acest lucru de către contribuabil.

• Crearea posibilității anulării, din oficiu sau la cererea contribuabilului/ plătitorului, a creanțelor stabilite prin acte administrative care au fost transmise organului fiscal în vederea recuperării și au fost anulate actele de stabilire a creanțelor. MFP spune că măsura are în vedere eliminarea problemelor întâmpinate de către organele fiscale centrale care au preluat spre administrare creanţe fiscale sau bugetare stabilite de alte instituţii, potrivit legii si necomunicate contribuabilului conform prevederilor Codului de procedură fiscală de către aceste instituţii, care au fost contestate în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare si soluţionate în favoarea contribuabilului/plătitorului.

• Se propune reformularea alin. (1) al art. 67 în sensul eliminării notarilor publici și a executorilor judecătorești din enumerarea categoriilor de persoane care au dreptul de a refuza furnizarea de informații către organele fiscale, având în vedere următoarele:

a) Notarii publici și executorii judecătorești dețin informații și documente relevante din punct de vedere fiscal, privind patrimoniul persoanelor fizice, în speță cele referitoare la contracte de vânzare-cumpărare de imobile (din care rezultă alocări de fonduri ale persoanelor fizice care pot constitui elemente importante pentru stabilirea bazei impozabile pentru impozitul pe venit), documente aferente procedurii succesorale notariale (pe baza cărora se pot determina, ca surse de fonduri, venituri neimpozabile ale persoanelor fizice – acestea nu se declară organului fiscal), punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, recuperarea pe cale amiabilă a creanțelor și alte documente cu relevanță fiscală. Aceste informații sunt deosebit de importante în desfășurarea de către organele fiscale a activității de verificare a situației fiscale personale a persoanelor fizice, prevăzută la Capitolul IV - Verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central al Titlului VI - Controlul fiscal din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

b) Conform prevederilor legale care reglementează activitatea notarială, respectiv cele ale Legii notarilor publici si a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public [art. 3 alin. (1)], iar actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul si semnătura acestuia, este de autoritate publică si are forţa probantă si, după caz, forţa executorie prevăzute de lege (art. 7).

c) Conform prevederilor legale care reglementează activitatea executorilor judecătorești, respectiv cele ale Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, executorii judecătoresti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public [art. 2 alin. (1)] iar actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând stampila si semnătura acestuia, precum si numărul de înregistrare si data, este act de autoritate publică si are forţa probantă prevăzută de lege [art. 2 alin. (2)].

Prin urmare, în cazul notarilor publici și al executorilor judecătorești, MFP spune că apreciază  că interesul public ce caracterizează serviciile îndeplinite de aceste categorii profesionale prevalează asupra eventualelor considerente privind confidențialitatea informațiilor, mai cu seamă în ce privește furnizarea informațiilor relevante către organele fiscale.

• Se propune ca serviciul de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă (SPV), dezvoltat la nivelul Ministerului Finanțelor Publice/Agenției Naționale de Administrare Fiscală, să fie utilizat și de alte instituții/autorități publice, în scopul comunicării actelor emise către contribuabili/plătitori cât și în scopul depunerii de cereri, înscrisuri sau orice alte documente de către contribuabili/ plătitori. Instituțiile/ autoritățile publice care utilizează SPV efectuează orice adaptare a propriului sistem informatic astfel încât să poată utiliza SPV, acestea suportând și cheltuielile ocazionate de adaptarea sistemului informatic propriu.

• Totodată protocolul încheiat pentru utilizarea SPV, va conține și norme cu privire la obligațiile ce reies Ministerului Finanțelor Publice/Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cât și instituțiilor/autorităților publice care solicită comunicarea actelor prin SPV pentru adaptarea sistemelor. Precizăm faptul că una dintre măsurile aflate în responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice, incluse în Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor (Planul integrat), pentru perioada 2015- 2020, astfel cum a fost aprobat de Comitetul naţional pentru coordonarea implementării Strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020 (CNCISCAP), o reprezintă Extinderea spațiului privat virtual (SPV) de la nivelul MFP la nivelul altor servicii publice (spre ex. în relația cu MDRAP, autoritățile administrației publice locale etc.). Măsura, astfel cum este cuprinsă în Planul integrat, se referă la următoarele:

- dezvoltarea schimbului electronic de documente între MFP și alte instituții publice (centrale și locale) cu privire la informațiile fiscale și de asigurări sociale:

- crearea unui punct unic de contact cu administrația publică centrală sau locală, în probleme de fiscalitate, proprietăți și asigurări sociale;

- accesul contribuabililor persoane fizice la SPV, pe baza unui singur set de credențiale de tip utilizator/parole/OTP, putând astfel comunica atât cu administrația centrală cât și cu cea locală;

- oferirea de servicii electronice într-un mod unitar contribuabililor și beneficiarilor de asigurări sociale, persoane fizice, gestionați atât de organele fiscale centrale cât și de cele 3.228 de organe fiscale locale.

- promovarea constantă și vizibilă a serviciului ”Spaţiul privat virtual” în cadrul grupului țintă, pentru fiecare serviciu electronic inclus.

- extinderea serviciului ”Spaţiul privat virtual” în etape, desfășurate succesiv sau în paralel până în 2018, pentru introducerea de noi servicii electronice și instituții publice în sistem

Asigurarea schimbului electronic de documente între MFP și celelalte instituții publice (centrale și locale) cu privire la informațiile fiscale și de asigurări sociale reprezintă un beneficiu pentru bugetul general consolidat.

• Se propune completarea alin. (2) al 82 din Codul de procedură fiscală, in sensul clarificării faptului că și în cazul contribuțiilor sociale, în scopul administrării impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice codul de identificare fiscală este codul numeric personal, motivat de faptul că potrivit Titlului V din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice se realizează pe baza veniturilor declarate de acestea în declarațiile privind venitul realizat. Totodată, categoriile de venituri pentru care persoanele fizice au obligația depunerii declarațiilor privind venitul realizat, sunt reglementate de Titlul IV - Impozitul pe venit, din aceași lege. Codul numeric personal individualizează în mod unic o persoană fizică, potrivit legii, și ca urmare constituie un instrument de identificare al contribuabililor care datorează impozit pe venit, respectiv contribuții sociale obligatorii.

• În plus, în vederea asigurării unei mai bune aplicări a prevederilor legale referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul în care contribuabilul are obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscală, se propune, la art. 82, reglementarea diferenţiată a acestui moment în funcție de diversele situații în care se pot afla contribuabilii (înfințare, stabilire în România, începerea activității, obținerea primului venit).

• Pentru a facilita îndeplinirea de către instituţiile de credit a obligaţiei de transmitere a unor informaţii complete privind identificarea nerezidenţilor pentru care deschid conturi bancare, se impune reglementarea la art. 83 a obligaţiei instituţiilor de credit de a solicita organului fiscal atribuirea codului de identificare fiscală în cazul persoanelor fizice si juridice nerezidente care nu deţin un asemenea cod.

• MFP spune că această normă nu înlătură dreptul persoanelor nerezidente de a se înregistra la organul fiscal, în mod direct sau prin împuternicit, caz în care instituția de credit nu mai are obligația de a solicita organului fiscal atribuirea codului de identificare fiscală.

• Totodată, pentru a adapta denumirea marginală a articolului cu conținutul acestuia se impune modificarea denumirii marginale a art. 83 din Codul de procedură fiscală.

• În plus, se propune ca pentru contribuabilii nerezidenți care nu au un sediu permanent pe teritoriul României să se comunice informații conținute în certificatul de înregistrare fiscală prin mijloace electronice, urmând ca documentul să se păstreze la organul fiscal până la ridicarea acestuia de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.

• În vederea asigurării unei mai bune predictibilităţi a textului de lege, se propune reglementarea la art. 85 a datei de la care curge termenul de 30 de zile de îndeplinire a obligaţiei de declarare a sediilor secundare de către contribuabili/ plătitori în funcție de modalitățile de înființare a sediilor secundare.

• Astfel, pentru sediile secundare care se înregistrează/ menționează la Registrul comerțului – data înregistrării/menționării, iar pentru alte sedii secundare care nu se menționează/înregistrează la Registrul comerțului – data actului de înființare.

• De asemenea, în scopul clarificării, simplificării si diminuării numărului de documente justificative ce trebuie anexate de către contribuabil/plătitor pentru îndeplinirea obligaţiilor declarative legate de înregistrarea fiscală, este necesară modificarea prevederilor actuale în sensul de a exonera contribuabilul/ plătitorul de obligaţia depunerii la organul fiscal central de copii ale documentelor doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţie, în situaţia în care organul fiscal deţine deja documente doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţie.

• Se propune completarea condițiilor de inactivare/reactivare prevăzute de art. 92 din Codul de procedură fiscală, respectiv în cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura insolvenței în formă simplificată sau al contribuabililor care au intrat în faliment, respectiv cazul contribuabililor pentru care s-a pronunțat ori a fost adoptată o hotărâre de divolvare, să fie declarați inactivi doar dacă nu își îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege.

• Se propune la art. 103 reglementarea expresă a faptului că, declarațiile fiscale depuse la data depunerii acestora la organul fiscal necompetent. Pe cale de consecință, se propune totodată si reglementarea expresă a obligativităţii organului fiscal necompetent de a transmite respectivele declarații fiscale la organul fiscal competent într-un termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii declarației.

• Se propune modificare art. 116 din Codul de procedură fiscală în sensul clarității textului în ceea ce privește dreptul organului de inspecţie fiscală ca în cazul inspecției prin sondaj să selecteze si perioadele fiscale aferente impozitelor, taxelor si contribuţiilor verificate pentru care se configureaza riscul fiscal. În cazul inspecției exhaustive, având în vedere că practic este imposibil (și ineficient) să fie verificate toate documentele și operațiunile(indiferent de relevanța lor din punct de vedere fiscal) se propune să fie verificate toate perioadele fiscale si în interiorul acestora documentele si operaţiunile semnificative.

• Totodată, se propune înlocuirea termenului de verificare cu cel de inspecție, pentru a fi în concordanţă cu încadrarea reglementărilor în cadrul capitolului referitor la „Inspecția fiscală”, respectiv capitolul I din cadrul Titlului VI al Codului de procedură fiscală.

• La art. 117 se propune extinderea perioadei care va fi supusă inspecției fiscale dacă organul de inspecţie fiscală constată indicii privind nerespectarea legislaţiei fiscale ori stabilirea incorectă a obligaţiilor fiscale. În acest caz, extinderea perioadei se face cu respectarea dispozițiilor referitoare la rezerva verificării ulterioare.

• Reglementarea la art. 134 a posibilităţii încheierii, pe perioada unei inspecții fiscale, de către echipa de inspecţie fiscală desemnată cu efectuarea inspecției fiscale, a unui proces-verbal de control inopinat, ori de câte ori în alte proceduri sunt necesare constatări în legătură cu operațiuni și obligații supuse inspecției fiscale în derulare. Cu alte cuvinte, în situația în care în alte proceduri se pune problema efectuării unor constatări necesare finalizării procedurii respective și care este în legatură cu contribuabilul/ plătitorul supus inspecției fiscale, echipa care se află deja în inspecție fiscală este competentă să efectueze și un control inopinat.

• Se propune modificarea art. 138 din Codul de procedură fiscală în sensul eliminării activității preliminare de verificare fiscală prealabilă documentară. MFP susține că rațiunea acestei modificări constă în simplificarea procedurii de verificare a situației fiscale personale. În consecința eliminării activității de verificare fiscală prealabilă documentară, se propune reglementarea emiterii avizului de verificare înainte de începerea verificării situației fiscale personale.

• Reglementându-se că solicitarea de depunere a declarației de patrimoniu și de venituri se face prin avizul de verificare, nu mai este necesar a se reglementa un termen de 15 zile pentru cazul în care solicitarea se face pe perioada verificării.

• Codul de procedură fiscală stabilește faptul că, la începerea verificării situaţiei fiscale personale, persoana fizică verificată este informată că poate numi persoane care să dea informaţii.

• Totodată, se propune reglementarea modalității prin care persoana fizică supusă verificării poate numi persoane care să dea informații.

• În plus, se propune reglementarea modalității de efectuare a verificării în situația în care persoana fizică nu depune în termenul legal documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situaţia sa fiscală și declarația de patrimoniu și venituri, respectiv prin utilizarea informațiilor și documentelor deținute sau obținute de organul fiscal central, potrivit legii.

• Se propune modificarea art. 139 în sensul clarificării textului, astfel în scopul verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central poate proceda la stabilirea, dacă este cazul, a bazei de impozitare, ajustată pe fiecare categorie de venit, precum și a creanței fiscale principale dar și stabilirea creanțelor fiscale accesorii.

• Se propune eliminarea reglementării referitoare la prelungirea termenului în care trebuie făcută verificarea în situația solicitării de informații din străinătate, prevăzut la art. 140, având în vedere faptul că solicitarea de asemenea informații reprezintă o condiție de suspendare a verificării prevăzută la art. 142 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală. În plus, avand în vedere că nu mai există o verificare prealabilă documentară efectuată de organul fiscal, se propune ca durata verificării fiscale personale să fie de 365 de zile, în această perioadă fiind inclusă și perioada depunerii declarației de patrimoniu de către persoana supusă verificării, eventual obținerea de informații și documente de către organul fiscal în vederea efectuării verificării fiscale personale de la persoana fizică verificată sau de la alte persoane și analiza coerenței acestor documente și informații furnizate.

• Se propune ca solicitarea de depunere a declarației de patrimoniu și venituri să se realizeze prin avizul de verificare.

• Se propune excluderea din calculul duratei verificării situației fiscale personale a perioadei necesare pentru îndeplinirea audierii, întrucât perioada alocată pentru îndeplinirea procedurii de audiere în condițiile art. 9 alin (3) lit. b) ar afecta durata verificării situației fiscale personale.

• Se propune modificarea art. 150 în sensul delimitării actelor care se întocmesc de organele fiscale respectiv faptul că procesele verbale constatatoare stau la baza actului de sesizare a organelor de urmărire penală.

• Se propune ca organul fiscal, cu ocazia controlului fiscal, să aibă și acțiuni de prevenire și conformare.

• În vederea creării unei singure cai de acces la informațiile referitoare la evidența creanțelor fiscale organizate de organul fiscal central se propune modificarea art. 153 alin. (3) în sensul schimbării competenței de emitere a ordinului privind procedura și condițiile de acces la evidența creanțelor fiscale de la președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală la ministrul finanțelor publice.

• Se propune a se evita eventualele inechități prin calcularea unor obligații fiscale accesorii în cazul în care organul fiscal comunică contribuabilului decizii de impunere emise în baza unei declaraţii fiscale după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau alte legi care reglementează creanţele fiscale. În acest sens, se propune la art. 155 reglementarea unui termen de scadenţă special, de 5 zile de data comunicării deciziei. Prevederea urmează a se aplica numai dacă contribuabilul depune declaraţia fiscală în baza căreia urmează să se emită decizia de impunere în termenul prevăzut de lege.

• MFP sublinează că termenul de 5 zile este corelat și cu alin. (3) al aceluiași articol și care se aplică în cazul emiterii deciziilor de plăți anticipate comunicate după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal.

• Pentru o mai bună claritate se propune ca termenele de plată reglementate la art. 156 din Codul de procedură fiscală să fie aplicabile și în cazul obligațiilor individualizate prin intermediul deciziei de impunere din oficiu în cazul în care aceasta a fost emisă după scadența obligației. În plus, se propune reglementarea unui termen de plată pentru diferențele stabilite prin declarații fiscale rectificative.

• Se propune completarea lit. a) a alin. (2) al art. 157, în sensul introducerii în sfera obligațiilor fiscale care nu sunt considerate restante a obligaților fiscale care trebuie achitate într-un anumit termen întrucât reprezintă condiție de menținere a valabilității eșalonării la plată, având în vedere faptul că, până la finalizarea înlesnirilor la plată/pierderea valabilităţii înlesnirilor la plată, obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirilor la plată, achitate cu întârziere, dar în termenele suplimentare, prevăzute la art. 194 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, nu ar trebui să fie incluse în categoria obligaţiilor fiscale restante.

• De asemenea se propune două noi situații de excepție, în sensul că nu sunt considerate obligații fiscale restante, obligațiile care nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă, ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii precum și creanţele fiscale nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic, precum și creanţele fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care sa realizat valorificarea bunului cu plata în rate potrivit art. 253, în limita diferenţei de preţ.

• În plus, pentru clarificarea textului alin. (3) al art. 157, se propune completarea acestuia, în sensul că, regula astfel stabilită este una generală, aplicabilă de către organul fiscal în analizele efectuate, nu numai în situația în care se eliberează un certificat de atestare fiscală.

• Se propune modificarea alin. (5) al art. 158 în sensul stabilirii categoriilor de persoane fizice pentru care certificatul de atestare fiscală poate fi utilizat în perioada de până la 90 de zile de la eliberării. Astfel, în cazul persoanelor fizice care desfăsoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, ori în cazul altor entităţi fără personalitate juridică, termenul de valabilitate al certificatului de atestare trebuie să fie de 30 de zile, având în vedere faptul că situaţia fiscală a acestora se poate modifica lunar, astfel încât informaţiile cuprinse în acesta trebuie să reflecte situaţia fiscală actualizată.

• Se propune reglementarea, la art. 159 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, ca actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, fără certificat de atestare fiscală să fie lovite de nulitate relativă.  Astfel dobânditorul poate acoperi lipsa documentului prin plata obligațiilor datorate bugetului local. În plus, chiar în situația în care dobânditorul bunului va obține înregistrarea fiscală a acestuia și va acoperi obligațiile datorate bugetului local se poate face oricând constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare [art. 1249 alin. (1) din Codul civil] și de orice persoană interesată [art. 1249 alin. (2) din Codul civil].

• Se propune la art. 160 reglementarea modului în care organul fiscal ia la cunostinţă despre finalizarea procedurii succesorale si împărţirea bunurilor succesorale, precum si reglementarea modului în care organele fiscale primesc informații din registrele naţionale notariale.

• În acest context, modul de acces la registrele naţionale notariale va face obiectul de reglementare al unui ordin al ministrului finanţelor publice, aplicabil organelor fiscale centrale, precum si al unui ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice și fondurilor europene, aplicabil organelor fiscale locale, ambele ordine urmând a fi avizate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

• În plus, se reglementează exceptarea notarilor publici de a solicita certificatul de atestare fiscală în cazul contribuabililor care la data decesului nu au avut alocat codul numeric personal sau în cazul în care se solicită un certificat de calitate de moștenitor.

• Se propune modificarea alin. (2) al art. 163 din Codul de procedură fiscală în sensul că în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile fiscale datorate.

• Acestă propunere are în vedere următoarele considerente:

- volum redus de muncă si timp din partea contribuabililor pentru completarea ordinului de plată care va cuprinde toate obligaţiilor fiscale datorate;

- diminuarea cheltulielilor cu comisioanele bancare aferente documentelor de plată;

- diminuarea posibilităţii de a gresi în completarea documentelor de plată,

- diminuarea diferențelor dintre evidenţa fiscală si cea contabilă a contribuabililor, ceea ce conduce la scăderea timpului afectat pentru efectuarea punctajului dintre contribuabili si organele fiscale, pentru reglarea fisei pe plătitor;

- simplificarea modalităților de corecţie a erorilor materiale din documentele de plată întrucât potrivit procedurilor actuale acesta este foarte laborioasă, fiind necesară anularea distribuirii, reîntregirea sumei în contul unic urmată de o nouă redistribuire. Chiar dacă operaţiunile se derulează în sistem informatic, aceasta nu se realizează în mod automat, ceea ce conduce la faptul că timpul alocat de către inspectorii fiscali cu analiza acestei operaţiuni nu este neglijabil. În plus, ca urmare a acestor corecţii sau a depunerii de declaraţii rectificative fisa analitică pe plătitor este foarte mare si greu de urmărit.

• Se propune modificarea alin. (9) al art. 165 din Codul de procedură fiscală în sensul reglementării obligației organului fiscal de comunicare a înștiințării privind stingerea creanțelor fiscale doar pentru debitorii care solicită acest lucru, având în vederea faptul că din practica organelor fiscale a rezultat că foarte mulţi debitori nu consideră utilă comunicarea unei înstiinţări privind stingerea obligaţiilor fiscale, din considerentul că au la dispoziţie si alte căi prin care pot obţine informaţii cu privire la situaţia lor fiscală, respectiv solicitarea de la organul fiscal competent a fisei pe plătitori, ori accesarea, pe pagina de internet a A.N.A.F., a informaţiilor privind stingerea obligaţiilor fiscale.

• Se propune armonizarea prevederilor art. 168 alin. (12) si art. 236 alin. (2) din Codul de procedură fiscală cu prevederile Codului de procedură civilă, în sensul exceptării de la poprire și implicit a dreptului de a cere restituirea în cazul sumelor primite de debitori de la organizaţiie naţionale ori internaționale reprezentând finanțări pentru derularea unor programe sau proiecte.

• Se propune reglementarea la art. 173 din Codul de procedură fiscală a faptului că, în cazul creanțelor administrate de A.N.A.F., obligațiile fiscale accesorii se vor comunica contribuabilului /plătitorului diferențiat, în funcție de vechimea, cuantumul obligațiilor fiscale accesorii și starea juridică a acestuia în vederea optimizării utilizării resurselor financiare și umane și orientarea acestora spre recuperarea sumelor cu valori semnificative, care să acopere și cheltuielile generate de emiterea și comunicarea deciziilor prin care se individualizează obligațiile fiscale accesorii.

• Totodată, se propune ca prin ordin al presedintelui A.N.A.F. să se reglementeze faptul că pentru contribuabilii aflaţi în diverse stări juridice, respectiv, inactivi sau insolvabili cu venituri si bunuri urmăribile mai mici decât cuantumul obligaţiilor fiscale, comunicarea deciziilor de calcul al obligaţiilor fiscale accesorii să se realizeze o singură dată pe an, urmând ca la iesirea din această stare juridică să se actualizeze obligaţiile fiscale accesorii si să se aplice regula generală de administrare.

• Se propune modificarea lit. b) a alin. (4) a art. 174 din Codul de procedură fiscală, având în vedere că din practica organelor fiscale centrale s-a constatat că este interpretat diferit momentul trecerii în evidenţa separată, astfel că si în ceea ce priveste calculul obligaţiilor fiscale accesorii trebuie reglementat acest lucru.

• Pe de altă parte - spune MFP - trebuie reglementat faptul că dobânzile se datorează de la data iesirii din starea de insolvabilitate fără venituri si bunuri urmăribile.

• Se propune, reglementarea expresă la art. 175 din Codul de procedură fiscală a faptului că prevederile referitoare la modul de calcul al dobanzilor, în cazul impozitelor administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală, se aplică și pentru contribuțiile sociale.

• Se propune includerea în sfera de aplicare a penalităţii de nedeclarare reglementată la art. 181 si a obligaţiei fiscale principale stabilite prin decizie de impunere emisă urmare procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale.

• Totodată, se propune si regula de calcul a penalităţii de nedeclarare în acest caz, regulă care ţine cont de sfera de aplicare a procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale. Totodată pentru corelare cu această modificare se propune și modificarea alin. (4) al art. 176.

• Se propune modificarea alin. (1) al art. 184 din Codul de procedură fiscală în sensul precizării exprese a faptului că eșalonarea la plată se acordă de către organul fiscal central pe o perioadă de cel mult 5 ani dacă sunt îndeplinite condițiile de acordarea a acesteia.

• Se propune ca toate penalitățile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală să fie amânate la plată și anulate la finalizarea cu succes a eșalonării la plată față de actuala reglementare care prevede că se amână la plată în vederea anulării doar penalitățile de întârziere aferente obligațiilor fiscale eșalonate la plată. Astfel, în situația în care un contribuabil înregistrează obligații restante care reprezintă doar penalități de întârziere și dobanzi acesta poate obține practic anularea penalităților de întârziere dacă achită eșalonat dobanzile.

• Este de precizat că această regulă nu se aplică situațiilor în care debitorii nu constituie garanții sau acestea sunt insuficiente, cu excepțiile prevăzute de art. 193 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, caz în care, penalitățile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată și se includ în eșalonare. Pe cale de consecință au fost modificate prevederile art. 186 alin. (4) și ale art. 208 din Codul de procedură fiscală.

• Se propune, eliminarea de la art. 191 a trimiterii la certificatul de atestare emis de organul fiscal local reglementat la art. 159, pentru a se asigura corelarea textului cu procedura eșalonării aplicabilă de către organul fiscal central.

• Se propune reglementarea la art. 192 a posibilității organelor fiscale de a stabili rate variabile, pe parcursul unui an, în funcție de posibilitățile reale de achitare a acestora, în cadrul unei proceduri de eșalonare la plată, având în vedere faptul că unii contribuabili/ plătitori, cum este cazul celor care au activități agricole sau a celor din domeniul construcțiilor, au producție sezonieră sau în anumite perioade din an au activitatea productivă întreruptă.

• Se propune, la art. 193 alin. (3) reglementarea unei noi situații de excepție pentru categoriile de debitorii care nu trebuie să constituie garanţii, respectiv se propune ca și entitățile de drept public prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea si funcţionarea Academiei de Stiinţe Agricole si Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti" si a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii si industriei alimentare, cu modificările si completările ulterioare, să nu aibă obligația să constituie garanții motivat de faptul că acestea sunt similare cu entitățile de drept public prevăzute de art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea stiinţifică si dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările si completările ulterioare. Totodată, se propune, pe de o parte, instituirea interdicției de a garanta obligațiile fiscale pentru care se solicită eșalonarea la plată cu bunuri perisabile, în scopul de a nu se mai oferi posibilitatea aducerii drept garanţie a unor bunuri cu valabilitate redusă sau ușor depreciabile, cu atât mai mult cu cât, potrivit prevederilor art. 247 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, această categorie de bunuri trebuie valorificată în regim de urgenţă.

• Pe de altă parte, se propune instituirea obligației debitorului de a reconstitui/ reîntregi garanțiile într-o procedură de eșalonare la plată dacă bunurile aduse drept garanție sunt trecute în proprietatea altor persoane, prin hotărâri judecătorești definitive, ori bunurile s-au degradat ori deteriorat, la solicitarea organului fiscal, dacă garanțiile rămase nu sunt îndestulătoare.

• De asemenea, pentru a se menţine în permanenţă nivelul garanţiilor, în vederea asigurării recuperării integrale a creanţei fiscale eșalonate, se propune ca, la solicitarea organului fiscal, garanția să fie reconstituită/reîntregită într-un termen de 15 zile de la data solicitării.

• Se propune prelungirea termenului condiție, de la 90 de zile la 180 de zile, pentru achitarea obligațiilor fiscale care nu sunt incluse în eșalonare, având în vedere faptul că obligațiile fiscale născute în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare fiscală și data comunicării deciziei de eșalonare la plată, pot fi în cuantum semnificativ, ceea ce conduce la nerespectarea condiției în termenul de 90 de zile.

• În plus, se propune instituirea unui termen în vederea reîntregirii garanției în cazul în care în procedura de eșalonare la plată debitorul solicită modificarea deciziei de eșalonare la plată prin includerea în eșalonare a unor obligații fiscale.

• Din considerente de armonizare, în vederea aplicării unitare a prevederilor Codului de procedură fiscală se propune reglementarea expresă, la art. 195, a faptului că amenzile primite de un contribuabil care are o eșalonare la plată în derulare pot fi incluse în eșalonarea la plată prin modificarea deciziei de eșalonare.

• În plus, se propune reglementarea expresă a posibilității schimbării regimului eșalonării la plată în cazul în care pe perioada eșalonării la plată debitorii solicită modificarea deciziei de eșalonare prin includerea în eșalonare și a altor obligații fiscale dar nu deține suficiente bunuri pentru a garanta aceste obligații, pentru eliminarea interpretărilor și asigurarea unei aplicări unitare a dispozițiilor legii fiscale.

• Totodată, se propune reglementarea unei noi situații de modificare a deciziei de eșalonare la plată ca urmare a desființării sau anulării, în tot sau în parte, în procedură administrativă, a unui act administrativ fiscal în care sunt individualizate creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată.

• Se propune modificarea art. 199 în sensul introducerii unui nou alineat care să prevadă faptul că, în cazul contribuabililor care beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale nedeclarate și datorează penalitate de nedeclarare, în cazul pierderii valabilităţii esalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din esalonarea să se datoreze doar penalitatea de nedeclarare, nu și penalitatea de 5% prevăzută la art. 198.

• Se propune crearea posibilității debitorului, care a pierdut o eșalonare la plată, de a solicita menținerea acesteia nu o singură dată pe perioada eșalonării ci o dată într-un an de eșalonare, pentru a veni în sprijinul contribuabililor care, din diferite motive, nu îndeplinesc condiţiile de menţinere a valabilităţii esalonării la plată cu consecinţa pierderii înlesnirilor la plată acordate.

• Se propune, eliminarea din denumirea marginală a art. 201 a sintagmei majorări de întârziere, pentru a se asigura corelarea acesteia cu conținutul textului acestui articol.

• Se propune modificarea art. 204 din Codul de procedură fiscală în sensul că pentru obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea autorizației, acordului ori a altui act administrativ similar să nu se mai acorde eșalonarea la plată motivat de faptul că, odată depusă cererea de eșalonare la plată sau este aprobată o eșalonare la plată și pe toată durata de valabilitate a acesteia, contribuabilul este ținut de respectarea termenelor de plată a obligațiilor referitoare la menținerea valabilității eșalonării la plată, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 194 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, și nu pe cele din Codul fiscal sau alte legi prin care se instituie impozite/taxe/redevențe (de ex. Legea minelor nr. 85/2003 sau Legea petrolului nr. 238/2004), precum și de faptul că domeniile pentru care se acordă autorizaţie, acord ori alt act administrativ similar, de către o autoritate competentă acționează de regulă întrun domeniu specific de importanță majoră, în care există risc de evaziune fiscală.

• Este de precizat că, pentru acest caz nu sunt asimilate obligațiilor fiscale creanţele bugetare stabilite de alte organe si transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii, inclusiv creanţele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătoresti sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii, precum și amenzile de orice fel administrate de organul fiscal.

• Cu alte cuvinte, pentru un debitor intră în sfera eșalonărilor la plată creanţele bugetare stabilite de alte organe si transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii, inclusiv creanţele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătoresti sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii, precum și amenzile de orice fel administrate de organul fiscal dar nu intră în sfera eșalonărilor la plată obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea autorizației, acordului ori a altui act administrativ similar, respectiv obligațiile precizate în mod expres în Codul fiscal sau alte legi prin care se instituie impozite /taxe/ redevențe (de ex. Legea minelor nr. 85/2003 sau Legea petrolului nr. 238/2004)

• De asemenea, în corelare cu propunerea de mai sus de la art. 204 se propune abrogarea alineatelor (2) și (3) ale aceluiași articol.

• Se propune modificarea lit. d) a alin. (3) al art. 206 din Codul de procedură fiscală în sensul ca în categoria debitorilor cu risc fiscal mic să intre și aceia care nu au obligații fiscale restante mai vechi de 12 luni comparativ cu actuala prevedere care stabilește un termen de 6 luni. Prin acestă măsură se oferă posibilitatea mai multor contribuabili de a beneficia de eșalonarea la plată în condițiile stabilite pentru contribuabilii cu risc fiscal mic. Este de precizat că în acestă situație eșalonarea la plată se poate aproba pe maxim 12 luni iar garanțiile care trebuie să fie constituite sunt în valoare de minim 20% din sumele care pot face obiectul eșalonării la plată, cu respectarea condițiilor de încadrare în categoria de debitor cu risc fiscal mic.

• De asemenea, se propune ca debitorii cu risc fiscal mic să beneficieze și de amânarea la plată în vederea anulării a unui procent de 50% din dobânzile cuprinse în certificatul de atestare fiscala eliberat în vederea acordării eșalonării la plată. Scopul acestei măsuri este acela de creare a unei pârghii prin care debitorii cu risc fiscal mic să achite într-un termen cât mai scurt obligațiile fiscale datorate, pe de o parte, și pe de altă parte prin această măsură crește gradul de colectare și de conformare voluntară la plată.

• Se propune completarea art. 207 din Codul de procedură fiscală în sensul reglementării posibilității organului fiscal de a solicita emitentului scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție executarea acesteia pentru stingerea ratelor de eșalonare la scadența acestora, la solicitarea debitorului. Totodată se propune reglementarea expresă a faptului că ori de câte ori se modifică graficul de eșalonare la plată organul fiscal competent să emită o decizie de modificare a decizie de eșalonare la plată cu anexarea noului grafic.

• Se propune reglementarea posibilității de a emite scrisori de garanție și de către instituțiile financiare nebancare, întrucât, potrivit art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 93/2009, instituţiile financiare nebancare pot desfăsura ca și activitate de creditare, activitatea de emitere de garanţii, asumare de angajamente de garantare, asumare de angajamente de finanţare. Potrivit art. 6 din Legea nr. 93/2009 instituţiile financiare nebancare au obligaţia de a se constitui ca societăţi comerciale pe acţiuni. Organizarea si funcţionarea instituţiilor financiare nebancare este reglementată de Legea nr. 93/2009, completate, după caz, cu cele ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările si completările ulterioare, cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii si fundaţii, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare, sau/si cu cele ale legilor speciale aplicabile în materie. Instituţiile financiare nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul general trebuie să îndeplinească cerinţele generale prevăzute în Secţiunea 1 a Capitolului II din Legea nr. 93/2009 si în reglementările emise de Banca Naţională a României în aplicarea Legea nr. 93/2009.

• În plus, în cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din Uniunea Europeană aceasta trebuie avizată conform normelor bancare de o instituţie de credit sau, după caz, de o instituție financiară nebancară autorizată ori societate de asigurare din România. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din afara Uniunii Europeane aceasta trebuie confirmată conform normelor bancare de o instituţie de credit sau, după caz, de o instituție financiară nebancară autorizată ori societate de asigurare din România.

• În corelare cu modificările propuse la art. 211 se propune modificarea art. 212, respectiv ca în cazul garanţiilor prevăzute la art. 211 lit. a) si b) din Codul de procedură fiscală, organul fiscal să dispună valorificarea garanției de la instituţia de credit sau instituției financiare nebancare ori societăţii de asigurare emitente a scrisorii de garanție sau poliței de asigurare de garanție, după caz, sau instituţiei de credit ori instituției financiare nerbancare care a confirmat scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie, ori unităţii de trezorerie a statului, după caz.

• Se propune reglementarea momentului în care devin executorii măsurile asigurătorii dispuse în cazul infiinţării popririi asigurătorii sau a sechestrului asigurătoriu, pentru corelare cu dispozițiile art. 230 și 236 din Codul de procedură fiscală, respectiv după 15 zile de la data comunicării somației.

• De asemenea, se propune reglementarea expresă a interdicției de a nu institui măsuri asigurătorii la debitorii aflați în procedura insolvenței precum și în cazul debitoriilor care nu dispun de active patrimoniale urmăribile, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei si de insolvenţă, cu modificările si completările ulterioare, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, iar potrivit art. 213 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii dispuse se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, ceea ce conduce la imposibilitatea ducerii la îndeplinire a celor dispuse printr-o Decizie de instituire a măsurilor asigurătorii, în cazul unui debitor aflat în procedura insolvenței.

• În ceea ce privește excepția de instituirea măsurilor asigurătorii în cazul debitorului care nu deţine active patrimoniale urmăribile, este necesară instituirea obligației, întrucât nu există obiectul dispunerii măsurilor asigurătorii  care potrivit alin. (2) a art. 213 din Codul de procedura fiscala, îl constituie însăși bunurile mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si veniturile acestuia.

• În plus, se propune asigurarea recuperării creanței fiscale pentru care s-au instituit măsuri asigurătorii chiar și în situația în care aceasta nu îmbracă o latură penală.

• Totodată, în situația în care sunt constituite garanții în vederea ridicării măsurilor asigurătorii, aceste garanții trebuie menținute pentru toată perioada de valabilitate în care ar fi fost menținute măsurile asigurătorii dispuse potrivit art. 213 alin. (7) sau (8) din Codul de procedură fiscală, după caz. În cazul în care au fost constituite garanții sub forma scrisorilor de garanție/polițe de asigurare de garanție acestea se vor executa de către organul fiscal în ultima zi de valabilitate a acestora în cazul în care contribuabilul/plătitorul nu prelungește valabilitatea garanției.

• La art. 214 din Codul de procedură fiscală, se propune reglementarea faptului că măsurile asigurătorii se pot ridica și parțial, la constituirea garanțiilor prevăzute de art. 211, oferind astfel flexibilitate procesului de instituire și de ridicare a masurilor asigurătorii. De exemplu, un contribuabil poate constitui garanții, în condițiile legii, pentru o parte din valoarea creanțelor consemnate în decizie și poate beneficia de ridicarea măsurilor asigurătorii pentru partea acoperită de garanții.

• La art. 217 din Codul de procedură fiscală, se propune reglementarea faptului că în cazul în care se emit mai multe somații pentru același debitor și având același obiect, numai prima somație întrerupe termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

• Se propune ca măsurile de executate silită să se aplice diferențiat în funcție de cuantumul și vechimea creanțelor fiscale, în vederea eficientizării activității de executare silită, în sensul direcționării resurselor către acțiunile complexe, desfășurate în vederea recuperării creanțelor cu valori semnificative, acțiuni ce constau în identificarea bunurilor urmăribile, aplicarea sechestrelor, valorificarea bunurilor, etc. Astfel, pentru creanțele nesemnificative se instituie doar măsuri de executare realizate în procese masive, de regulă informatice (somație, poprire bancară, poprire la terți). În schimb, pentru creanțele semnificative se instituie măsuri punctuale (sechestru de bunuri imobile, bunuri mobile, atragerea răspunderii solidare dacă sunt îndeplinite condițiile legii), adică măsuri complexe și individuale.

• În scopul corelării dispozițiilor Codului de procedură fiscală referitoare la urmărirea imobilului în baza somației emisă de organul fiscal cu dispozițiile art. 902 alin. (2) pct. 17 din Codul civil, se propune reglementarea notării în cartea funciară a faptului că în baza somației este urmărit imobilulul, indiferent de modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate, respectiv proprietate exclusivă, devălmășie sau coproprietate.

• În scopul îmbunătățirii predictibilității normei prevăzută la art. 233. alin. (1) lit. d), și asigurarea unei aplicări corespunzătoare de către cei ce doresc accesarea măsurii de suspendare a executării silite prin hotărâre a Guvernului pe o perioadă de cel mult 6 luni, este necesară precizarea condițiilor în care poate fi aprobată măsura, respectiv cu respectarea legislației naționale și europene în materie de ajutor de stat. În plus, se propune reglementarea unui nou caz de suspendare a executării silite, pe o perioadă limitată de timp (45 de zile) respectiv atunci când debitorul notifică organul fiscal cu privire la depunerea unei scrisori de garanție/poliţă de asigurare de garanţie potrivit art. 235. Acestă propunere are în vedere faptul că, potrivit art. art. 165 alin.(3) lit. b) din Codul de procedură fiscală, obligațiile fiscale se sting în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum si pentru obligaţiile fiscale accesorii, situație în care dreptul contribuabililor de a suspenda executarea silită a obligațiilor fiscale stabilite printr-o decizie de impunere prin depunerea unei scrisori de garanție/poliță de asigurare de garanție poate deveni inaplicabil.

• Totodată, pentru a evita posibilele abuzuri din partea contribuabililor care notifică organul fiscal și ulterior nu mai depun la organul fiscal scrisoarea de garanție/ polița de asigurare de garanție, se propune introducerea unei sancțiuni contravenționale.

• În scopul corelării dispozițiilor Codului de procedură fiscală referitoare la executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor, reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații cu dispozițiile Codului de procedură civilă, se propune reglementarea interdicției de a popri credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naționale nu numai de la cele internaţionale cum este în prezent.

• În plus, se propune eliminarea excepției de la alin. 12 a art. 236 din Codul de procedură fiscală, în vederea corelării termenului în care poate fi înființată poprirea cu termenul general de continuare a măsurilor de executare silită. Măsura are în vedere creșterea eficienței colectării creanțelor urmare reducerii termenului de înființare a popririi bancare.

• Se propune la art. 238 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, reglementarea posibilității organelor fiscale de a nu sechestra bunuri dacă valoarea acestora este mai mică de 1% din valoarea obligațiilor fiscale în cazul în care valoarea obligațiilor fiscale este peste 500.000 lei, pentru eficientizarea activității de sechestrare a bunurilor proprietate a debitorului în procedura de executare silită, în sensul direcționării resurselor către acțiunile complexe desfășurate în vederea recuperării creanțelor prin această modalitate de executare silită si diminuării cheltuielilor de executare silită. În coroborare cu această modificare se propune completarea art. 242 alin. (1) din același act normativ.

• Se propune la art. 240 din Codul de procedură fiscală reglementarea posibilității instituțiilor publice care au sechestrat sume de bani în lei de a le depune/ vira într-un cont de disponibil deschis la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului prin care îsi gestionează bugetul propriu.

• În scopul corelării dispozițiilor Codului de procedură fiscală referitoare la datele cuprinse în procesul-verbal de sechestru cu dispozițiile art. 876 alin. (3) din Codul civil, se propune reglementarea mențiunii în procesul-verbal de sechestru a numărului cadastral și a numărului de carte funciară, dacă sunt cunoscute, ținând cont și de faptul că verificările referitoare la imobile se efectuează după numărul cadastral și numărul de carte funciară, conform prevederilor Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată. Propunerea este formulată pentru punerea în concordanță cu principiile Codului civil, respectiv cu dispozițiile art. 876 alin. (3). De menționat că verificările referitoare la imobile se efectuează după numărul cadastral și numărul de carte funciară.

• Se propune completarea dispoziţiilor art. 242 alin. (5) din Codul de procedură fiscală cu menţiunea în procesul-verbal de sechestru a numărului cadastral și numãrului de carte funciarã, în cazul bunurilor imobile. Totodată, se realizează punerea în concordanțã cu regulile Codului civil.

• De asemenea, se propune corelarea prevederilor art. 242 alin. (8)-(10) din Codul de procedură fiscală cu prevederile din Legea cadastrului si publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

• Se propune completarea art. 247 alin. (3) lit. d) în sensul clarificării faptului că se pot folosi inclusiv mijloacele electronice în vederea valorificării bunurilor sechestrate și pentru care se procedează la vânzarea la licitație.

• Totodată se propune completarea art. 247 din Codul de procedură fiscală în sensul precizării că procedura de vânzare la licitație a bunurilor sechestrate prin mijloace electronice se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F sau prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice și fondurilor europene, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, după caz.

• În scopul îmbunătățirii textului Codului de procedură fiscală, se propune, în ceea ce privește realizarea publicității anunțurilor de vânzare, a imobilelor sechestrate la licitație, aceasta se efectuează într-un cotidian local și în pagina de internet a organului fiscal precum si prin alte modalităţi gratuite care asigură publicitatea vânzării. Pentru asigurarea unei mai bune clarități a textului de lege și în vederea aplicării unitare a acestuia de către organele fiscale, se propune reglementarea prețului minim la care poate fi adjudecat bunul în cadrul desfășurării celei de a patra licitații.

• Totodată, se propune înlocuirea sintagmei „poate fi vândut” cu sintagma „va fi vândut” pentru armonizarea textului de lege cu dispozițiile art. 769 alin. (9) din Codul de procedură civilă referitoare la faptul că bunurile vor fi vândute la cel mai mare preț oferit chiar și atunci când la licitație s-a prezentat un singur ofertant. Prin excepție de la acestă regulă, dacă la licitație se prezintă un singur ofertant vânzarea se face doar în condiţiile în care se oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.

• Se propune modificarea art. 253 din Codul de procedură fiscală, motivat de faptul că se are în vedere creșterea numărului de participanți la licitație, oferindu-se acestora posibilitatea plății în rate atât în cazul adjudecării bunurilor imobile, cât și a celor mobile, precum și posibilitatea de a achita prețul bunurilor, într-un interval de timp mai mare decat cel legiferat in prezent, măsuri care vizeaza îmbunătăţirea modalităţilor de colectare a creanțelor bugetare.

• În acest sens, se propune ca perioada de plată a preţului în rate, să fie de 1 an, în cazul bunurilor mobile, si 2 ani, în cazul bunurilor imobile. Totodată, se are în vedere suspendarea executarii silite a creantelor înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate, în cazul debitorului al cărui bun a fost vândut, ceea ce conduce la executarea silită doar a adjudecatarului, pentru diferenta de pret.

• De asemenea, având în vedere că bunurile au fost valorificate, iar debitorul rămâne înregistrat cu obligaţiile fiscale ce se vor stinge cu preţul plătit în rate de adjudecatar, apreciem că acestea nu vor face obiectul stingerii cu sumele încasate de la debitor, întrucât, în principiu, acestea au făcut obiectul unei modalităţi de stingere, respectiv cea de valorificare a bunului cu plata preţului în rate.

• Totodată, ţinând cont de faptul că prevederile actuale, respectiv art. 174 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură fiscală, stabilesc că se datorează dobânzi de către debitori până la data întocmirii procesului verbal de distribuire a avansului, urmând ca ulterior sa fie datorate de către cumpărător, se propune reglementarea faptul că se datorează obligaţii fiscale accesorii de către adjudecatar în situaţia în care nu plăteste preţul în rate.

• În vederea corelării reglementărilor propuse la art. 253 se propune modificarea în mod corespunzător și a art. 254 din Codul de procedură fiscală.

• Se propune completarea alin. (2) al art. 255 cu o regulă conform căreia, în cazul reluării procedurii licitaţiei în cazul bunurilor imobile care nu au fost vândute la a 4-a etapă a unei licitaţii anterioare, să nu se mai reia toate etapele de licitaţie, iar bunul să fie vândut la cel mai mare preţ oferit. Totodată, se propune ca la a 4-a etapă a unei licitaţii bunul să nu poată fi vândut la un preţ mai mic decât cuatumul taxei de participare la licitaţie. De asemenea, se propune ca atât la a 4-a etapă a licitaţiei, cât si la reluarea procedurii licitaţiei, bunurile imobile să nu poată fi vândute sub preţul de pornire al licitaţiei, în situaţia în care se prezintă un singur ofertant.

• În scopul eliminării dificultăţilor apărute în practică, se propune la art. 257 reglementarea unui termen pentru virarea sumelor realizate prin executare silită efectuată de organul fiscal central, în situaţia în care alte autorităţi publice transmit către acesta titluri executorii în vederea recuperării.

• Se propune abrogarea art. 263 – Darea în plată din Codul de procedură fiscală, având în vedere ineficienţa acestui mecanism, prin prisma faptului că debitorii nu uzitează de o astfel de modalitate de stingere a creanţelor fiscale, fapt pentru care nu se justifică menţinerea, cu caracter general, a prevederilor privind darea în plată reglementate de acest articol. În mod corespunzător a fost modificat și art. 22 din Codul de procedură fiscală pentru a elimina din modalitățile de stingere a creanțelor fiscale darea în plată.

• Se propune modificarea art. 264 alin. (1) în sensul extinderii excepției prevăzute de acest text de lege (excepția privește imposibilitatea conversiei în acțiuni a obligațiilor fiscale către fondul de risca urmare a împrumuturilor externe garantate de stat) și asupra obligațiilor către fondul de risc aferente împrumuturilor interne garantate si a subîmprumuturilor acordate urmare contractării de împrumuturi interne și externe de către statul român.

• Cu privire la sumele care s-ar putea obține în urma eventualelor vânzări de titluri de valoare/acțiuni, rezultate în urma conversiei datoriilor la fondul de risc din punct de vedere al obiectivului fondului de risc, acela de sursă de plată de către Ministerul Finanțelor Publice a obligațiilor entităților garantate sau subîmprumutate, se apreciază că lichiditatea acestuia este cea ma importantă caracteristică. Din acest punct de vedere, conversia obligațiunilor în acțiuni/ titluri de valoare ar duce la constituirea unei surse extrem de puțin lichide de plată și a cărei monetizare/ valorizare s-ar realiza în condiții extrem de defavorabile ținând cont că practic vorbim despre titluri de valoare/ acțiuni emise de o companie/entitate aflată în situație de neplată (default).

• Se propune reglementarea expresă la art. 265 alin. (1) din Codul de procedură fiscală a faptului că în analiza insolvabilității unui debitor intră cumulativ atât veniturile acestuia cât și bunurile urmăribile. În situația în care veniturile si bunurile urmăribile ale debitorului au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată organul fiscal comunică debitorului procesul–verbal de insolvabilitate.

• În plus, se propune reglementarea categoriilor de debitori care nu au venituri sau bunuri urmăribile prin corelare cu pragul propus în ceea ce privește valoarea bunurilor care nu se sechestrează (acesta valoare este mai mică de 1% din valoarea obligațiilor de plată în cazul în care valoarea obligațiilor de plată este peste 500.000 lei). Astfel, potrivit modificării propuse este insolvabil fără venituri sau bunuri și debitorii care au bunuri și venituri dar valoarea acestora este mai mică de 1% din valoarea obligațiilor de plată în cazul în care valoarea obligațiilor de plată este peste 500.000 lei.

• Se propune a se reglementa scăderea obligaţiilor fiscale din evidenţa debitorilor persoane fizice care desfăsoară activităţi economice în mod independent sau profesii libere, precum si asocieri si alte entităţi fără personalitate juridică, atunci când acestia s-au radiat. În condiţiile inexistenţei unei astfel de prevederi se poate înţelege că obligaţiile datorate de acestia ramân in evidenţa lor fiscală pe toata perioada de prescriptie, chiar dacă asupra acestora statul nu se mai poate îndrepta. De asemenea se propune completarea art. 266 din Codul de procedură fiscală în vederea clarificării unor aspecte generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei si de insolvenţă, cu modificările si completările ulterioare, când judecătorul sindic admite în parte creanţele fiscale solicitate de organul fiscal pentru a fi înscrise la masa credală, pe baza unei hotărâri judecătoresti pronunţată în acest sens. Astfel, debitorul este obligat doar la acoperirea creanţelor admise la masa credală, pentru diferenţa de valoare, creditorul nemaiavând drept de a o realiza, urmând ca organul fiscal să procedeze la anularea acesteia ulterior închiderii procedurii insolvenţei, atunci când creanţele nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă, ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia.

• Aceleasi principii se aplică si în cazul debitorilor pentru care a fost aprobat de către judecătorul sindic un plan de reorganizare atunci când creanţele fiscale nu sunt acceptate în totalitate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat.

• Totodată, se propune ca pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării judiciare, după caz, creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central necuprinse în plan să nu se stingă, urmând a se proceda la scăderea acestora din evidenţa fiscală în situaţia în care planul de reorganizare a fost respectat cu succes, iar în cazul în care acesta nu este respectat, aceste creanţe urmează a fi realizate.

• În scopul facilitării recuperării tuturor creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni, se propune completarea Codului de procedură fiscală cu „Capitolul XII1 – Dispoziții speciale aplicabile cazurilor speciale de executare silită” stabilind reguli speciale astfel:

• – în cazul persoanelor arestate preventiv sau încarcerate în penitenciar, comunicarea actelor de executare să se realizeaze la locul de detenție;

– în cazul debitorilor aflați în insolvență și pentru care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească în materie penală, să nu se suspende procedura individuală de recuperare a creanțelor bugetare, ci aceasta să continue conform Codului de procedură fiscală;

– să nu se emită titlu executoriu, ci organul de executare să procedeze direct la aplicarea măsurii de executare propriu-zise (poprire, sechestru, etc.) având în vedere faptul că hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în materie penală este titlu executoriu, potrivit legii și debitorul are cunoștință deja de existența titlului executoriu;

– să se aplice măsurile de executare silită fără comunicare somației în vederea evitării ca în această perioadă sumele de bani/bunurile să fie ascunse sau risipite, după caz.

Se propune modificarea alin. (5) al art. 276 din Codul de procedură fiscală în sensul eliminării convocării organelor de inspecție fiscală de către organul de soluționare în cazul în care contestatorul a solicitat susţinerea orală a contestaţiei, având în vedere următoarele:

– contribuabilul a beneficiat de dreptul de a fi informat de organele de inspectie fiscala, atât pe parcursul desfăsurării inspecţiei fiscale cât si la finalul acţiunii de control, cu ocazia prezentării proiectului raportului de inspecţie fiscală care conţine constatările si consecinţele lor fiscale, moment în care contribuabilul a avut posibilitatea exprimării punctului de vedere referitor la acestea;

– organul de inspecţie fiscală îsi expune punctul de vedere referitor la aspectele cuprinse în contestaţia fiscală depusă de contribuabil prin Referatul cu propuneri de soluţionare, ce face parte integrantă din dosarul contestaţiei si în care are obligaţia de a răspunde la toate argumentele contestatarului;

– în cazul în care organul de soluţionare are nevoie de lămuriri cu privire la situaţia de fapt dedusă soluţionării, întocmeste solicitări în scris organelor de inspecţie fiscală cu privire la diversele aspecte constatate pe parcursul soluţionării contestaţiei;

– în ceea ce priveste eficientizarea activităţii de inspecţie fiscală, se constată că deplasarea organelor de inspecţie fiscală la susţinerea orală a contestaţiei reprezintă un efort semnificativ atât financiar, de timp cât si de resursă umană, în condiţiile în care echipa de inspecţie fiscală este deja implicată în altă acţiune de control, iar procedura de susţinere orală are loc la sediul organului de soluţionare a contestaţiei competent care, de cele mai multe ori, este diferit de cel al organului care a efectuat inspecţia fiscală.

• În vederea armonizării cu prevederile Codului de procedură civilă se propune completarea art. 278 din Codul de procedură fiscală în sensul stabilirii unei cauțiuni inclusiv pentru ipoteza suspendării unor acte administrative fiscale al căror obiect nu este evaluabil în bani.

• În plus, în situația în care un act administrativ fiscal prin care sunt individualizate obligații fiscale principale este suspendat la executare în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, se propune, pentru eliminarea interpretărilor, reglementarea expresă la art. 278 a faptului că toate efectele suspendării să se răsfrângă si asupra actului administrativ prin care s-au individualizat obligaţiile accesorii aferente obligaţiilor principale suspendate la executare. O astfel de soluţie legislativă ar avea ca fundament principiul de drept potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului (accesorium sequitur principale), astfel că, având în vedere faptul că actul administrativ ce stabileste obligaţiile accesorii este un act subsecvent celui suspendat la executare, efectele suspendării ar trebui să se răsfrângă si asupra acestui act subsecvent, inclusiv neînregistrarea în cuprinsul certificatului de atestare fiscală a obligațiilor fiscale accesorii.

• Totodată, se clarifică situația cauțiunii datorate pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 atunci când contribuabilul a obținut deja suspendarea executării actului în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în sensul acceptării și valorificării cauțiunii depusă pentru suspendarea actului administrativ fiscal potrivit art. 14 și când se solicită suspendarea potrivit art. 15 din Legea contenciosului administrativ.

• Se propune modificarea alin. (3) al art. 279 din Codul de procedură fiscală în sensul încheierii unui nou act administrativ fiscal de către organul fiscal în administrarea căruia se află contribuabilul, având în vedere faptul că în practică s-au întâlnit situații în care organul emitent al actului, desființat total sau parțial în urma soluționării contestației, nu mai există ca structură în cadrul A.N.A.F.

• Totodată, se propune corelarea textului art. 279 alin. (4) și al art. 281 alin. (3) cu prevederile referitoare la efectuarea acțiunilor de control fiscal de la Titlul VI din Codul de procedură fiscală.

• Se propune completarea Codului de procedură fiscală cu prevederi referitoare la competența Agenției Naționale de Administrare Fiscală în activitatea de asistență reciprocă la recuperare, având în vedere că în legislaţia naţională, pentru următoarele prevederi legale, nu există autoritate competentă desemnată în acest sens. În acest sens se propune ca Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală să fie autoritatea competentă pentru aplicarea dispozițiilor referitoare la asistența reciprocă la recuperare în aplicarea Regulamentului CE nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum si Regulamentul CE nr. 987/2009 al Parlamentului European si al Consiliului de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

• După desemnarea autorităţii competente prin modificarea Codului de procedură fiscală, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în calitate de autoritate competentă în domeniul securităţii sociale, va informa Comisia Administrativă de la nivelul Comisiei Europene, faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este instituţia competentă în recuperarea creanţelor reprezentând contribuţii sociale.

• Se propune reglementarea unei sancţiuni pentru nedepunerea de către persoanele fizice, la termenele prevăzute de lege, a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la sosirea în România, respectiv a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la plecarea din România precum și pentru netransmiterea de către organul fiscal local a informațiilor prevăzute la art. 60 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, referitoare la bunurile imobile deținute în proprietate de rezidenții altor state membre ale Uniunii Europene.

• Se propune modificarea art. 343 din Codul de procedură fiscală în sensul că organele fiscale sunt scutite de taxe , tarife, comisioane, cauţiuni si alte sume pentru cererile, acţiunile si orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanţelor fiscale, cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal, avand în vedere faptul că orice cheltuială pusă în sarcina organlor fiscale, astfel cum sunt definite de art. 1 din Codul de procedură fiscală, grevează bugetul general consolidat al statului.

Proiect OG Modificare CPF by Claudiu on Scribd

Nota Fundamentare Proiect OG CPF by Claudiu on Scribd