Raluca Abrihan

Viteza de incarcare a magazinelor online din Romania, sub media din Europa. Ce se intampla in zona de mobile - analiza

Imagine principala
Viteza de incarcare a magazinelor online din Romania, sub media din Europa. Ce se intampla in zona de mobile - analiza
Viteza medie de incarcare a site-urilor magazinelor analizate este de 8,4 secunde. Totusi, cele mai mari si mai cunoscute magazine online din Romania au o viteza medie de incarcare intre 3 si 6,5 secunde, iar recomandarea Google este ca platforma online a unui magazin sa se incarce in maximum doua secunde, arata o analiza a agentiei de marketing online Today's.

Analiza a fost realizata pe 556 de magazine online din Romania pentru a vedea cate ofera platforme optimizate pentru dispozitive mobile si care este timpul mediu de incarcare a paginilor web. Aceasta a folosit trei parametri contorizati prin instrumentele de analiza Page Speed Insights (ofera o nota magazinului in functie de optimizarea pentru dispozitivele de pe care e accesat), Mobile Test Tool (analizeaza daca magazinul online este sau nu mobile friendly), ambele dezvoltate de Google, si Pingdom (analizeaza timpul de incarcare a site-urilor).

Din magazinele romanesti analizate, doar 13,12% se incarca in mai putin de 2,5 secunde, in vreme ce viteza medie europeana de incarcare a magazinelor online este de 4 - 5 secunde. Romania ajunge astfel sub media din Europa. Spre comparatie, site-ul amazon.com - cel mai mare magazin online din Statele Unite ale Americii - se incarca in 2,16 secunde.

Acest lucru este esential pentru ca timpul scurt de incarcare al unui website are un impact major asupra unui business online, iar managerii magazinelor ar trebui sa tina cont de el, pentru a nu determina utilizatorii sa paraseasca site-ul.

"Din experienta noastra, o optimizare a vitezei de incarcare sub pragul de 4 secunde poate duce chiar si la o dublare a ratei de conversie a unui magazin online. Internetul asa cum il stim sub forma world wide web a ajuns sa migreze tot mai mult spre dispozitive mobile si sa fie accesat de pe computere foarte bune, astfel ca la nivel hardware nu mai este o problema. Optimizarea a devenit o problema atat de mare, incat specialisti internationali in online marketing si magazine cu sute de milioane de clienti, cum este cazul Amazon, au derulat numeroase studii in ultimii ani. Au observat astfel o legatura stransa intre cresterea vanzarilor online si scaderea timpului de incarcare a unei pagini. Amazon, de exemplu, a descoperit ca o intarziere a incarcarii si cu 100 de milisecunde duce la o scadere a vanzarilor cu 1%. Iar Google si Microsoft pentru motorul de cautare Bing au observat ca veniturile din publicitate scad cu 4,3% pentru fiecare doua secunde intarziere¬, a declarat Marius Lazarescu, fondator Today"s.

Cum se prezinta comertul online din Romania pe mobil

Analiza mai atrage atentia ca 38% din magazinele online observate nu sunt mobile responsive. Aceasta lipsa devine o problema tot mai mare, deoarece la nivel global sunt mai multi utilizatori de internet pe mobil decat cei de pe desktop.

Cifrele Today's arata ca intre 20 si 30% din clienti vin de pe mobile, iar daca site-urile nu ofera o experienta de utilizare buna, impactul este foarte mare si se pierd potentiali clienti. Folosind instrumentul Mobile Test Tool oferit de Google, nota medie primita de site-uri pentru optimizarea pentru mobil este de 56/100, pe cand pentru desktop este de 65/100.

Comparativ, magazinele online de top din Romania au un scor de aproximativ 45/100 si 65/100 pe desktop.

Lista sfaturilor Today's pentru sporirea vitezei de incarcare si pentru eficientizarea navigarii de pe mobile incepe cu:

  • optimizarea imaginilor, deoarece in peste 80% din cazuri viteza scazuta de incarcare este din cauza imaginilor prea mari. Magazinele online trebuie sa furnizeze imaginile la o calitate buna, dar in acelasi timp sa nu ingreuneze incarcarea, suprasolicitand serverul.
  • functiile de navigare pe site trebuie sa fie intuitive, iar pe dispozitive mobile toate butoanele si link-urile care trimit in alta parte in site trebuie sa fie mari, astfel incat sa se poata naviga usor.
  • este recomandata plasarea codurilor de tip javascript in partea de jos a paginii, pentru a nu afecta viteza de incarcare si este indicata folosirea metodelor de compresie acceptate de browserele moderne, care faciliteaza incarcarea.
Parallax

Vizualizari
112
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri