Luminita Pirvu

5 pași esențiali în pregătirea unei campanii de Black Friday

Thumbnail

În 2016, de Black Friday magazinele online au făcut vânzări în valoare de 130 milioane de euro. Evenimentul dă startul sezonului de cumpărături pentru iarna iar pentru afacerile mici din online este o ocazie excelentă pentru creșterea profitului și pentru a începe o relație de comunicare cu clienții. Pe scurt, Black Friday poate fi o rampă de lansare pentru afacerile mici. Dar cum pregătești o campanie, care sunt pașii de urmat și cum poți concura cu marii retaileri?

Din septembrie marii retaileri încep pregătirile pentru Black Friday însă pentru un magazin mic lucrurile sunt un pic mai complicate.

"Cel mai mare atu al unui magazin mic în online este personalizarea. Datorită faptului ca nu se izbeste de un număr imens de comenzi și preconcepții cu care au de a face marii retaileri, afacerile mici au oportunitatea de a interacționa mai relaxat cu clientul. Chiar dacă fac mici greseli, clienții nu îi vor judeca așa cum o fac cu marii retaileri din  e-commerce-ul românesc", susține marketerul Cosmin Dărăban, CEO Silkweb.
 
Inițiator al primului summit virtual despre e-commerce din România, Cosmin Dărăban explică pentru StartupCafe.ro cum se pot pregătii magazinele mici din online pentru eveniment și cum pot concura cu succes cu marii retaileri.

Marketerul spune ca sunt cinci pași esențiali de urmat analizarea situației, stabilierea obiectivelor, targetarea publicului, stabilirea bugetului și a calendarului.

Pasul 1. Analiza situației

"Cel mai ușor mod în care se poate face analiza situației este folosirea schemei SWOT, prin care se pot identifica punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și riscurile unei asemenea campanii strict pentru afacerea online", explică Cosmin.

De asemenea trebuie luat în calcul de la început că  marja de profit poate fi mică și foarte mică. O afacere mică care nu-și permite să reducă prețurile poate să ofere în schimb transport gratuit, transport gratuit după o anumită sumă, ambalarea cadoului în mod gratuit, mici cadouri, produse bundle, etc. Toate aceste mici artificii, pot ajuta micile afaceri să devină mai vizibile pe piață și le ajută la construirea mărcii, brandului.

Pentru o mică afacere în online ( de exemplu: nișa handmade) trebuie analizate avantajele, dezavantajele, oportunitățile și riscurile:

Puncte tari:

  • Ai o propunere unica de valoare, usor de identificat datorita produselor originale, unicat
  • Produsele pot fi construite conform dorintei clientului
  • Oferi servicii extra cum ar fi impachetatul gratuit, mici cadouri
  • Personalizare avansata a abordarii
  • Public restrans si bine delimitat, usor de targetat

Puncte slabe:

  • Preturile sunt deja mici, in functie de materialele folosite la conceperea produselor
  • Concurenta destul de mare
  • La un volum urias de comenzi, nu mai ai timp de nimic, implicit se devanseaza timpul de livrare
  • Stoc minim sau chiar inexistent pana la momentul comenzilor

Oportunități:

  • Abordare mai relaxata a clientului si 100% posibilitati de fidelizare
  • Posibilitati multiple de diferentiere fata de concurenta
  • Prin natura produselor, nu concurezi direct cu marii retaileri

Riscuri:

  • La comandarea unui volum mare de materiale pentru crearea produselor, in cazul in care comenzile sunt mai scazute decat ai anticipat
  • La timpul de livrare, in cazul unui volum crescut de comenzi
  • La timpul de creare a produselor, daca lucrezi singur

Pasul 2. Stabilirea obiectivelor

Pentru fiecare obiectiv există un set diferit de tactici și strategii de marketing. Așa că, înainte de toate este foarte important să se stabilească  pentru ce vrei sa faci o campanie de Black Friday.

  • Vrei sa cresti vanzarile la o anumita categorie de produse?
  • Vrei sa scapi de stoc, pentru a face loc produselor noi?
  • Vrei sa lansezi o noua linie de produse?
  • Vrei sa devii mai vizibil in piata?
  • Vrei sa iti cresti baza de clienti fideli?

Pasul 3. Targetarea publicului

În principiu orice afacere mică ar trebui să aibe deja câteva avatare de client / buyer persona, bine puse la punct. De exemplu, daca vinde bijuterii handmade pot targeta femeile de toate vârstele, bărbații căsătoriți sau într-o relatie care caută cadouri pentru partenerele lor, părinții elevilor care caută cadouri pentru profesoare etc.

Foarte important este să nu se folosească același mesaj pentru mai multe toate tipurile de clienți. Publicul trebuie segmentat iar meajele să fie diferite pentru fiecare categorie, pentru a reușii să trezești interesul. Foarte mare atenție la detalii . Poți enerva bărbații căsătoriți cu brățări și cercei care îi fac să se simtă ‘iubită, alintată și frumoasă’). Atentie mare la detalii!

Pasul 4. Stabilirea bugetului

Atunci când se calculează bugetul trebuie ținut cont de reducerile la nivel de preț al produselor, gratuitatea livrarii sau orice alte servicii extra. De asemenea pe lângă bugetul de marketing trebuie calculate și stocurile, măruntișurile necesare pentru ambalare, facturi, micile cadouri, bilete de multumire, susține marketerul

Pasul 5. Stabilirea calendarului

Luna septembrie, este ideală pentru analiză, documentare. "Stocurile se pot pregătii în octombrie și astfel se pot obține și contracte avantajoase cu furnizorii. Tot până la mijlocul lunii octombrie trebuie organizate aspectele creative: bannere, imagini de cover pentru Facebook, seturi de bannere pentru reclame, conținutul scris și video etc.

Astfel, în noiembrie vei avea la îndemână toate componentele de care ai nevoie și vei fi capabil să interacționezi activ cu clienții, fără să ai și alte griji", explică marketerul.

Cosmin Dărăban atrage atenția că după încheierea campaniei de Black Friday trebuie să continue tacticile de fidelizare iar magazinele mici să-și mențină clienții și să-și asigure comenzile pentru Crăciun și pentru anul ce va veni. O campanie de Black Friday nu are niciun sens dacă îți abandonezi clienții sau lead-urile imediat ce evenimentul se încheie. Continuă relația cu acestia și transformă-i în ambasadori de brand", recomandă acesta.

 

 

Parallax

Vizualizari
1015
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri