Claudiu Zamfir

50.000 RON pentru firme: Când începe programul Internaționalizare

Imagine principala
programul internationalizare

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a anunțat data la care ar urma să se facă înscrierile în noul program Internaționalizare, prin care firmele mici și mijlocii din România vor putea primi fonduri nerambursabile de la stat de până la 50.000 de lei pentru a participa la conferințe și târguri în străinătate.

”Pe 13 iulie urmează să aprobăm hotărârea de Guvern și ne dorim ca pe 25 iulie să lansăm deja înscrierile în cadrul programului pentru Internaționalizare” - a spus Ilan Laufer, vineri, într-o conferință.

Potrivit unui proiect e hotarare de guvern lansat in dezbatere de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Programului national multianual de sustinere a internationalizarii operatorilor economici romani ar urma sa se desfasoare in perioada 2017-2020, cu un buget total de 71 milioane lei, de la stat, din care:

  • in anul 2017 - 5 milioane lei;
  • in anul 2018 - 20 milioane lei;
  • in anul 2019 - 22 milioane lei,
  • in anul 2020 - maximum 24 milioane lei.

Firmele beneficiare vor putea primi maximum 50.000 RON, ajutor nerambursabil de la stat, intr-un an. Intensitatea sprijinului este de 90%, fara TVA, ceea ce inseamna ca firma va treui sa vina cu restul de 10% din cheltuieli, plus TVA intreaga, care nu este eligibila.

Cine va putea lua banii de la stat in programul Internationalizare

Aceasta schema de ajutor de minimis va putea fi accesata de microintreprinderi si firme mici si mijlocii (IMM) care au ca obiect de activitate productia de bunuri si/sau prestari de servicii (codurile CAEN principal si/sau secundar autorizat conform Legii nr. 359/2004, cu modificarile si completarile ulterioare).

Acestea NU folosesc ajutorul pentru achizitionarea de vehicule de transport rutier de marfuri in contul tertilor sau contra cost.

De asemenea, vor fi exceptate de la ajutor firmele din sectoarele de pescuit, acvacultura,  agricultura, prelucrare agricola si altele.

 

Cheltuielile eligibile - ce vor putea face firmele cu banii de Internationalizare

In limita celor 50.000 RON se vor putea face cheltuieli pentru activitati specifice internationalizarii, insa vor fi si plafoane pe categorii de cheltuieli:

  • 30.000 RON - Participari individuale la targuri si expozitii internationale, organizate in strainatate, cu stand propriu. Se vor deconta taxe obligatorii, cum sunt taxele de participare, de inscriere in catalog, de asigurare fara a se limita la acestea, inchiriere spatiu expozitional, amenajare stand, utilitati necesare desfasurarii functionalitatii standului in perioada expozitiei (internet, curent, fara a se limita la acestea).

 

  • 15.000 RON - Taxe de participare la misiuni economice organizate in strainatate.

 

 

  • 10.000 RON - Realizarea unui site pe Internet/aplicatie pentru mobil, pentru prezentarea activitatii firmei solicitante si a produselor promovate, in limba romana si limba engleza cu obligativitatea mentinerii paginii active cel putin 1 an de la data crearii.

 

 

  • 10.000 RON - Documenare si studii de piata.

 

 

  • 10.000 RON - Cheltuieli pentru realizarea urmatoarelor activitati: materiale promotionale, panouri publicitare, video publicitar, precum si alte activitati de promovare si sustinere a internationalizarii cu obligativitatea participarii la un targ international sau la o misiune economica in strainatate.

 

 

  • 5.000 RON - Crearea identitatii vizuale a unui operator economic roman (marca, sigla, slogan).

 

 

  • 5.000 RON - Participari la cursuri de pregatire, in tara si/sau in strainatate, in domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi piete. Se acopera doar taxa de participare.

Prin acest program, statul isi propune "crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea posibilitatilor actuale de dezvoltare economica a Romaniei si stimularea mediului de afaceri prin crearea unor noi instrumente de promovare individuala a acestora care sa faciliteze accesul intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) romanesti pe pietele externe, valorificarea potentialului productiv al acestora, precum si reducerea decalajului de informatii de piata, servicii de consultanta si instruire a IMM-urilor romanesti fata de cele din Uniunea Europeana:.

Programul urmareste:

  • a) promovarea produselor si serviciilor intreprinderilor mici si mijlocii pe noi piete externe;
  • b) stimularea comunicarii si a parteneriatului in afaceri;
  • c) pregatirea intreprinzatorilor in domeniul tehnicilor de promovare a produselor si serviciilor pe noi piete.

Resurse utile:

Descarca de AICI proiectul de HG pentru programul Internationalizare

Descarca de AICI anexa cu cheltuielile eligibile in programul Internationalizare

 

Parallax

Vizualizari
3773
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri