Claudiu Zamfir
Antreprenori români începători, din domeniul tehnologiei informației (IT), se pot înscrie la un accelerator de afaceri din Brno, Cehia, susținut de companii mari, ca Microsoft, Skoda sau Avast, au anunțat, vineri, organizatorii, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
Înscrierile în acceleratorul de afaceri JIC STARCUBE se fac pe site-ul oficial, AICI, în perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2017, menționează agenția de suport pentru inovație JIC (South Moravian Innovation Centre), organizatoarea programului de accelerare.
Se pot înscrie echipe formate din cel puțin 2 membri fiecare, cu proiecte din domeniile:
Ajuns la a noua ediție, acceleratorul JIC STARCUBE se va desfășura în perioada 15 ianuarie - 16 martie 2018, la Brno, un oraș cunoscut ca nod tehnlogic central-european pentru mari companii internaționale.
Antreprenorii acceptați în program vor putea obține 100.000 de coroane cehești (circa 3.800 de euro) pentru șederea lor în Brno, precum și un buget de servicii juridice, de marketing și servicii financiare.
În schimb, organizatorul programului percepe ca taxă de participare o cotă de 2% din start-upurile respective sau o opțiune din viitoarele firme, dacă participanții nu și-au deschis un start-up încă.
Acceleratorul de afaceri de 2 luni, derulat numai în limba engeză, va acoperi toate subiectele importante, de la crearea valorii și înțelegerea clienților până la transferul know-how-ului tehnologic de la parteneri - spune JIC.
De asemenea, antreprenorii vor avea acces la laboratoare și centre tehnologice dotate cu imprimante 3D, aparate de gravură laser, unelte mecanice, truse și accesorii pentru IoT, cu care își vor putea asambla prototipurile.
Până atunci, startupurile, echipele sau antreprenorii care se vor înscrie vor trece printr-un proces de selecție în urma căruia 30 de candidați vor fi aleși pe o listă scurtă. Aceștia vor participa la un workshop și își vor prezenta ideile în fața unor experți, în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie 2017.
Dintre aceștia vor fi selectați 10 candidați pentru programul propriu-zis de accelerare de 2 luni. Programul va fi precedat de o săptămână de adaptare (8-12 decembrie 2017).
Apoi, absolvenții JIC STARCUBE vor putea continua într- un program individual de 6 luni.
Programul de accelerare este susținut de mari companii tehnologice: Honeywell, Avast, Konica Minolta, Microsoft, Skoda.