Claudiu Zamfir

40.000 Euro pentru tineri care nu mai învață și nu au nici job - statul vrea să-i facă patroni, cu fonduri UE. Liceul tehnologic contează

Imagine principala
fonduri europene tineri

Statul vrea să acorde fonduri europene de până la 40.000 de euro unor tineri care nu sunt încadrați în vreo formă de învățământ și nici nu lucrează, bani cu care să-și deschidă mici afaceri. Cei care au urmat școala profesioală sau liceul tehnologic, chiar și fără bacalaureat, ar urma să fie avantajați. Informațiile apar în două propuneri de ghiduri ale solicitantului pentru Programul Operațional Capital Uman, lansate în dezbatere de autoritatea de management din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Liniile de finanțare fuseseră propuse inițial în decembrie 2016, de guvernarea Cioloș, însă cu granturi de până la 30.000 euro, așa cum a aratătat atunci StartupCafe.ro.

Ministerul a scos în dezbatere publică propunerile de ghiduri ale solicitantului pentru Programul de susținere a antreprenoriatului pentru tineri NEETs, în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.

Tinerii NEET sunt cei cu vârste de 16-24 de ani, care nu sunt încadrați în nicio formă de învățământ și nici nu au serviciu.

Cele două linii de finanțare însumează 60 de milioane de euro, din fonduri europene și de la bugetul de stat, și ar urma să fie valabile în toată țara.

Din acești bani ar urma să fie finanțate cursuri de calificare și măsuri de ocupare a forței de muncă, dar și programe de antreprenoriat în care unii dintre tinerii NEETs ar urma să primească îndrumare și educație în domeniu, precum și un grant de maximum 40.000 de euro pentru a-și face mici afaceri.

Conform propunerilor de ghiduri, dintre tinerii NEETs două categorii ar putea fi incluse în aceste programe antreprenoriale:

  • Tinerii NEET care au finalizat învățământul obligatoriu fie vor fi plasați de către AJOFM pe un loc de muncă vacant, fie vor fi cuprinși într-un program de sprijin financiar pentru înființarea de întreprinderi și consiliere și formare în domeniul antreprenoriatului sau vor putea opta pentru programele formare profesională.
  • Tinerii NEET ușor ocupabili fie vor fi plasați de către AJOFM pe un loc de muncă vacant, fie vor fi cuprinși într-un program de sprijin financiar pentru înființarea de întreprinderi și consiliere și formare în domeniul antreprenoriatului sau program de formare profesionala.
neet

Mecanismul sprijinului pentru tinerii NEETs

Calificarea profesională contează mai mult decât bacalaureatul

Potrivit Legii educației, ”învățământul general obligatoriu este de 11 clase și cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul liceal devine obligatoriu până cel mai târziu în anul 2020”.

Așadar, cel puțin teoretic, și tinerii care nu au luat bacalaureatul, dar au finalizat învățământul obligatoriu vor putea intra în programele de antreprenoriat.

Contactați de StartupCafe.ro, reprezentanții Ministerului Dezvoltării au explicat, însă, că pentru a putea obține banii de afaceri un tânăr NEET trebuie să se încadreze în categoria celor ușor ocupabili, adică să aibă și o calificare profesională, pe lângă învățământul obligatoriu absolvit.

Explicația MDRAPFE:

  • Pentru a beneficia de sprijin în vederea deschiderii unei afaceri prin intermediul proiectelor finanțate prin prezenta cerere de propuneri de proiecte, un tânăr NEETs trebuie să se încadreze în categoria de ocupabilitate ușor ocupabil. În determinarea categoriei de ocupabilitate, finalizarea studiilor obligatorii este unul din criterii, dar nu este singurul criteriu avut în vedere.
  • Altfel spus, procesul de profilare este un proces complex, în care finalizarea studiilor și obținerea unei calificări relevante pe piața muncii joacă un rol determinant. Ghidul solicitantului condiții specifice nu prevede un nivel punctual al studiilor absolvite peste învățământul obligatoriu, dar, conform metodologiei de profilare a ANOFM, în lipsa unei calificări, o persoană în căutarea unui loc de muncă nu poate fi încadrată în categoria ușor ocupabil.
  • Din punct de vedere tehnic, profilarea tinerilor NEETs este în sarcina exclusivă a agențiilor de ocupare a forței de muncă județene și din municipiul București. După ce un tânăr NEETs este profilat, reprezentanții AJOFM direcționează tânărul aflat în căutarea unui loc de muncă către serviciile active de ocupare care se potrivesc profilului său.
  • O persoană poate beneficia de sprijin în vederea demarării unei afaceri doar în cazul în care Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă de pe raza căreia tânărul NEETs își are domiciliul/ reședința stabilește că această măsură activă de ocupare este recomandabilă profilului ocupațional al persoanei respective.

Așadar, agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă  vor fi cele care îi vor tria pe tinerii NEETs fie pe calea patronului, fie pe calea angajatului.

În plus, pentru a fi selectați de ANOFM în grupul celor care pot fi trimiși la antreprenoriat, tinerii respectivi ar trebui să se afle în căutarea unui loc de muncă, mai arată ministerul.

  • Conform metodologiei de profilare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, asistența pentru începerea unei afaceri este o măsură activă de ocupare potrivită doar pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă care se încadrează în categoria de persoane ușor ocupabile.

Punând cap la cap aceste explicații, am putea lua teoritic cazul unui tânăr care a terminat un liceu tehnologic, a dat un examen de certificare a calificării profesionale (tehnician într-un domeniu), dar nu a obținut și bacalaureatul.

El nu va putea merge la faculate, dar ar putea, teoretic, să intre în programele de antreprenoriat ca tânăr NEET, cu educație obligatorie finalizată și cu o calificare profesională relevantă pentru afacerea pe care vrea să o inițieze.

La fel și un tânăr care a terminat un liceu teoretic, care nu a luat bacalaureatul, dar care mers mai departe la o școală postliceală și a obținut de acolo o calificare profesională (după 2 ani).

Șanse mari ar putea avea cei care au luat bacalaureatul și au terminat și o facultate și care au căutat, dar nu și-au găsit de lucru.

Procedura ANOFM de profilare a tinerilor NEETs punctează în primul rând calificarea profesioală relevantă, urmată de studiile efectuate (dacă au urmat cel puțin învățământul obligatoriu), existența unei calificări oarecare, dacă fac parte dintr-un grup vulnerabil, dacă au acces facil la poli de dezvoltare, experiența profesională de cel puțin 1 an.

someri
Punctajul ANOFM la profilarea șomerilor

Cum vor ajunge banii la tinerii NEETs

Drumul tinerilor până la cei 40.000 de euro pentru afaceri va fi destul de lung. Ei nu vor putea obține direct acești bani.

Instituții de stat și organizații non-guvernamentale ar urma să fie cele care vor cere banii pentru a face proiecte de maximum 3 milioane de euro, care să dureze până la 12 luni.

Tipurile de solicitanți și parteneri eligibili pentru a cere banii sunt următoarele:

  •     furnizori de formare profesională continuă autorizaţi, publici şi privaţi;
  •     furnizori de servicii de ocupare / evaluare şi certificare a competenţelor autorizaţi;
  •     organizaţii sindicale şi patronale;
  •     asociaţii profesionale;
  •     Camere de comerţ şi industrie;
  •     ONG-uri;
  •     Organizatii de tineret;
  •     universități acreditate;
  •     Ministerul Economiei şi instituţii/ agenţii/ organizaţii subordonate/ coordonate de acesta;
  •     Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat şi instituţii/ agenţii/ organizaţii subordonate/ coordonate de acesta.

Condiții pentru viitorii patroni

Abia în cadrul proiectelor mari de maximum 3 milioane de euro vor putea fi selectați tineri care nu mai studiază și nici nu au job, pentru a fi pregătiți în afaceri și pentru ca, la final, unora dintre ei să li se acorde cei maximum 40.000 de euro.

Fiecare proiect va prevedea crearea și funcționarea, prin acordarea de ajutoare de minimis, a cel puțin 15 firme, conform propunerii actuale de ghiduri.

La un buget total de 60 de milioane de euro, ar însemna un număr maxim de 20 de proiecte mari, care vor acorda, așadar, ajutoare nerambursabile de până la 40.000 de euro fiecare pentru cel puțin 300 de firme în total, la nivel național.

Sunt și anumite condiții pentru tinerii NEET care vor să fie patroni:

  • Trebuie să facă mai întâi cursuri de antreprenoriat de 5 luni.
  • Vor fi îndrumați să-și facă planuri de afaceri, iar cei ale căror planuri sunt fost selectate pentru a primi maximum 40.000 de euro trebuie să mai facă și un stagiu de practică în cadrul unei firme existente, funcționale, a cărei activitate economică face parte din aceeași grupă CAEN cu cea aferentă planului de afaceri selectat.
  • Firmele nou înființate de tinerii NEET vor trebui să aibă sediul social și, după caz, punctul/ punctele de lucru în mediul urban, în regiunea de dezvoltare în care se implementează proiectul.
  • Fiecare beneficiar al ajutorului de minimis va trebui să angajeze, la cel târziu 6 luni de la semnarea contractului de ajutor de minimis, cel puțin 2 persoane în mica sa firmă nou-înființată.
  • Persoanele angajate în cadrul întreprinderilor nou înființate vor avea, în mod obligatoriu, domiciliul sau reședința în regiunea de dezvoltare în care se implementează proiectul, în mediul urban sau rural.

Resurse:

Descarcă de AICI si de AICI propunerile de ghiduri ale solicitantului privind schemele de antreprenoriat pentru tinerii NEET

Parallax

Vizualizari
25082
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Vlad
Va
cam multe cerinte, cam greu de obtinut banii, o alta metoda de sifonare a banilor europeni. gg

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri