Luminita Pirvu

Pago, aplicația românească de plăți electronice, obține investiție de la BT Investments

Thumbnail

Startup-ul Timesafe care a dezvoltat aplicația Pago a fost preluat parțial de BT Investments, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania. Pago este o aplicație prin care se poate efectua plata tuturor facturilor lunare, cu cardul, dintr-un singur cont.

BT Investments, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, a devenit acționar al companiei Timesafe, dezvoltatorul aplicației de plăți Pago. Valoarea investiției nu a fost precizată de cei de la BT Investments.

Startup-ul Timesafe este dezvoltatorul aplicației Pago  destinată gestionării şi plății facturilor de utilități, încărcării electronice a cartelelor preplătite și plata rovinietelor.

Pago este aplicația prin care poate fi efectuată plata tuturor facturilor lunare, cu cardul, dintr-un singur cont. Pago simplifică plata online a facturilor prin conectarea conturilor online sau scanarea codului debare de pe facturile a peste 40 de furnizori de utilități.

Tranzacția a fost intermediată de BT Capital Partners, divizia de investment banking a Grupului Financiar Banca Transilvania și membru exclusiv în România al Oaklins, şi de casa de avocatură DLA Piper.  

“Această investiție, fiind vorba de un start-up, este o premieră pentru Grupul Financiar Banca Transilvania. Este încă un pas pe care BT îl face pentru susținerea antreprenorilor şi încurajarea digitalizării”, a declarat Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

„Parteneriatul cu Banca Transilvania ne va permite sa accelerăm dezvoltarea aplicației Pago. Investiția va fi folosită în special pentru dezvoltările tehnice ale produsului și pentru adăugarea de noi furnizori și noi tipuri de plăți, în beneficiul utilizatorilor noștri”, susține Adrian Cighi, Cofondator Pago

 

Parallax

Vizualizari
2027
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri