Raluca Abrihan

Un software românesc care ajută firmele la implementarea noului regulament european de protecţie a datelor

Thumbnail

Doi antreprenori români au lansat un software care să ajute firmele, în special pe cele mari, la aplicarea noului regulament european de protecţie a datelor, GDPR (General Data Protection Regulation), care intră în vigoare în circa 4 luni. Cum funcţionează acest soft.

 

Sypher este un startup creat de Cristian Badea şi Mihai Ghiţă, specialişti IT cu o vastă experienţă în zona companiilor mari, experienţă care, spun ei, i-a ajutat la dezvoltarea unui soft care să rezolve principalele probleme pe care le pune GDPR, un soft creat în special pentru companiile mari.

Vezi aci ce presupune acest nou regulament

Am plecat de la experienţa noastră corporatistă, pentru că am mai avut experienţă cu genul acesta de proiecte, prin care trebuia să colectăm date şi informaţii. Ne-am lovit de diverse proiecte pe care le ţinem minte şi acum şi am încercat să găsim soluţii şi folosindu-ne de experienţa de până acum. Ne-a ajutat foarte mult faptul că ştiam bine modul de lucru al unei corporaţii – spune Cristian Badea.

El este unul dintre co-fondatorii Avangate - companie IT, care a fost condusă de antreprenorul în serie Radu Georgescu şi vândută în 2013 către grupul Francisco Partners.

Mihai Ghiţă, a lucrat tot în in domeniul IT, multă vreme în multinaţionale din zona asigurărilor, de unde a înţeles ce presupune gestionarea unui volum imens de date şi a mai costruit softuri care să ajute la gestionarea lor.

Nu te apuci de un business doar de dragul business-ului, bineînţeles că am luat în considerare şi oportunitatea, momentul. Iar experienţa noastră ne-a oferit şansa să intrăm în legătură cu oameni din firme cu care să discutăm despre necesitatea unui astfel de produs, astfel încât să scoatem pe piaţă un soft care să aducă o valoare reală – a mai adăugat Cristian Badea.

Ce face Sypher

Sunt trei mari provocări pentru firme în aplicarea regulamentului GDPR: colectarea datelor şi introducerea lor într-un registru, actualizarea constantă a registrului şi controlul asupra documentaţiei.

Citeşte mai multe despre provocările GDPR aici

Am analizat aceste probleme după ce am discutat cu cei care trebuie să aplice regulamentul şi cu consultanţi din domeniu. Am încercat să le rezolvăm prin softul dezvoltat de noi - spun fondatorii Sypher.

Această soluţie ajută în special la rezolvarea celor trei probleme: un mecanism care permite colectarea de date, feliat – nu ceri totul de la totă lumea, fiecare îţi spune pe partea lui ce face, apoi punem totul cap la cap pentru a realiza registrul.

Fiecare utilizator dă prin intermediul unei interfeţe câteva informaţii şi poate să vadă ce au completat şi ceilalţi. Evităm astfel duplicarea, stiluri diferite de completare etc. Persoana care se ocupă de proiect poate să vadă o hartă generală cu toate informaţiile introduse să poată să îşi dea seama unde mai are nevoie de lucruri în plus.

Am încercat să facem în aşa fel încât să se vadă dinamic toate procesele şi stadiile lor, nu doar să colectăm nişte informaţii.

Am făcut, practic, un modul de logică plecând de la cerinţele regulamentului, am stabilit legături între ele. Iar în momentul în care pui informaţiile acolo, softul generază o hartă cu toate aceste informaţii, pe această hartă poţi să dai focus pe ceva anume, să filtreze anumite date. Cu alte cuvinte, oferă un instrument de lucru vizual al procesului de implementare GDPR. Era nevoie de aşa ceva în special pentru că nu avem capacitatea de a reţine o cantitate atât de mare de informaţii, iar imaginea din hărţile create ajută angajaţii să înţeleagă mai uşor procesul, să corecteze greşelile.

Peste acest nivel, softul mai oferă şi un nivel de control al informaţiei. Oricine poate să pună informaţia în sistem, dar informaţia care ajunge în documentaţie trece printr-un proces de verificare şi aprobare, drept urmare, ştim că în documentaţia finală vor apărea informaţii corecte şi verificate - au mai adăugat dezvoltatorii Sypher.

Cei doi au lucrat aproape un an la dezvoltarea acestui soft, care a trecut de stadiul de testare şi se pregătesc de semnarea primelor contracte cu clienţii.

Până acum tot ce au investit din punct de vedere financiar a fost din surse proprii, dar sunt în căutarea unui investitor care să îi ajute să crească această afecere, şi sunt convinşi că valoarea startup-ului va creşte odată ce vor avea primii clienţi.

Noi nu putem să suportăm o creştere rapidă, exclusiv din veniturile pe care le vom avea la început din Sypher şi vom avea nevoie de unu sau mai mulţi parteneri pe partea financiară. Dar nu căutăm doar investitor cu bani. Căutăm un investitor care să ne ajute să scalăm foarte repede. Este o periodă critică. Mai e destul de puţin până pe 25 mai când firmele trebuie să se pună la punct cu documentaţia şi atunci trebuie să scalăm cât mai repede. Apoi, planul nostru nu este doar pe România. Vrem să ieşim cu soluţia şi în afară, GDPR-ul este un regulament european, care se aplica nu doar în Uniune ci oricărei companii străine care targetează cetăţeni europeni – explică reprezentanţii Sypher.

Monetizarea soluţiei software:

Se plăteşte un abonament anual pentru aplicaţie, în funcţie de modulele aplicate. Avem module pentru crearea registrului, care este primul pas şi cel mai important, un modul pentru gestionarea solicitărilor GDPR, care vor veni după 25 mai, un modul pentru DPO, dacă ai mai multe firme şi trebuie să vezi ce se întâmplă în toate şi diverse funcţii pe care le poţi adăuga pe parcurs – spune Mihai Ghiţă.

Preţurile încep de la aproximativ 1.000 de euro pe an, de la primul modul.

De ce au ales “viaţa de startup” după atâţia ani de corporaţie

Cristian Badea: Primii ani ai unui startup sunt minunaţi, te mişti cu o viteză pe care nu o întâlneşti în corporaţie şi dacă ai mai trecut prin asta, cum am trecut noi de câteva ori, începe să îţi lipsească acest sentiment. Indiferent că vei avea succes sau nu, e foarte important ce inveţi în perioada de lansare a unui startup, pentru că într-un startup acoperi toate ariile de administrare a unei firme, de la partea legală, administrativă, bancară, programare până la vânzări.

Ei recunosc că au avantajul de a fi deja trecuţi prin toate aspectele pe care le presupune crearea unei firme.

Mihai Ghiţă: Sunt câteva aspecte, la care lumea în general se plictiseşte, dar care trebuie făcute bine şi meticulos pentru că altfel vei avea probleme mai târziu. E important că avem deja experienţă.

Dar, azi, startup-rile la noi au foarte multe oportunităţi, în comparaţie cu începutul anilor 2000, când cei doi intrau pentru prima oară în afaceri.

Cirstian Badea: În primul rând, expunere – sunt o serie de evenimente dedicate startup-urilor unde poţi să cunoşti oameni din domeniul tău să împărtăşeşti experienţe legate de business sau de zona tehnică. Din punct de vedere financiar, este mult mai uşor azi să găseşti investitori. Apoi, în ceea ce priveşte munca în sine, ai mai multe opţiuni, nu trebuie să lucrezi doar de acasă sau să închiriezi spaţii de birouri costisitoare, poţi să te duci într-un hub, unde sunt costuri  special create pentru startup-uri. Tehnologia oferă soluţii la preţuri accesibile pentru firme aflate la început de drum, spre exemplu soluţiile cloud. Poţi să construieşti mult mai uşor planuri, scenarii, pe care dacă nu îţi convin poţi să le schimbi rapid.

Mihai Ghiţă: Azi, este mai uşor să eşuezi rapid. :)

Parallax

Vizualizari
5946
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri