CZ

LISTA: 14 firme românești de IT, la un târg, în Texas

Thumbnail

Un număr de 14 firme românești din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, printre care Qualitance sau Tremend, participă, zilele acestea, la un târg internațional pentru afaceri mijlocii, la San Antonio, statul american Texas.

Participarea României la târgul internațional Midsize Enterprise Summit (MES), care se desfășoară în perioada 17- 19 septembrie 2017,  este organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat împreună cu Asociația pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor (ATIC).
 
Potrivit unui comunicat emis luni de minister, România este reprezentată de 14 firme de profil, reunite sub brandul „romaniaIT", care expun, pe o suprafață de 70 mp, în 7 standuri, ”o gamă largă de produse și servicii IT&C bazate pe cele mai avansate tehnologii în domeniu”.

Brandul „romaniaIT" a fost promovat în cadrul ceremoniei de deschidere MES Newcomer (dedicată noilor participanți la acest târg).
 
Cele 14 de firme românești participante sunt:

  1. ACCESA CONSULTING SRL,
  2. AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE SRL,
  3. CEXINA SOFT SRL,
  4. CODE CRYS COMPUTERS SRL,
  5. CONSULTING GROUP SRL,
  6. DOCPROCESS SRL,
  7. HOLISUN SRL,
  8. IMPREZZIO GLOBAL SRL,
  9. MARKETIZATOR SRL,
  10. QUALITANCE QBS SRL,
  11. QUBIZ SRL,
  12. ROPARDO SRL,
  13. TREMEND SOFTWARE CONSULTING SRL,
  14. TYPINGDNA SRL.

 
Pe lângă promovarea clasică (în stand) firmele au beneficiat și de oportunitatea promovării serviciilor și produselor proprii direct către clienți preselectați prin intermediul „board-room" (prezentări personalizate de 30 minute în fața a 15-20 clienți calificați), - mai spune Ministerul pentru Mediul de Afaceri.

Totodată, în perioada premergătoare târgului, companiile participante au beneficiat de sesiuni interactive de instruire privind modul de promovare pe piața americană.
 
Potrivit sursei citate, Midsize Enterprise Summit este considerat, în mediul companiilor IT de dimensiune medie, cel mai important eveniment de promovare la nivel global, potențialii clienți fiind din categoria firmelor cu cifră de afaceri de peste 500.000 de dolari pe an.

Participanții la târg au ocazia stabilirii de contacte directe cu cei mai competitivi cumpărători de software la nivel global, clasificați de analiștii Gartner (liderul mondial al consultanților din domeniul IT) în primele 100 companii din acest domeniu. Printre participanții la MES 2017, se numără Intel, IBM, Kaspersky, Lenovo, Hewlett Packard etc.

Parallax

Vizualizari
1783
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri