Raluca Abrihan
Există un nivel scăzut de încredere în rândul utilizatorilor în ceea ce privește siguranța datelor cu caracter personal: 69% dintre consumatori sunt preocupați de siguranța și confidențialitatea propriilor date procesate prin intermediul dispozitivelor conectate prin IoT; 61% dintre utilizatorii Facebook și-au actualizat setările de confidențialitate; 63% consideră că este responsabilitatea lor să își protejeze datele, spre deosebire de 19% dintre consumatori care sunt de părere că firmele ar trebui să fie răspunzătoare, arată un raport realizat de Gigya.
Rezultatele sondajului The 2017 State of Consumer Privacy and Trust Survey, realizat anul trecut, capătă o nouă dimensiune în lumina regulamentului GDPR ce va intra în vigoare începând cu 25 mai 2018.
Toate companiile care tranzacționează sau procesează date personale ale cetățenilor Uniunii Europene trebuie să adere și să respecte regulile cuprinse în cele 300 de pagini ale Regulamentului General de Protecție a Datelor cu Caracter Personal.
Circa 38% dintre consumatori își doresc mai multă transparență din partea companiilor, iar 77% vor să decidă cum, unde și când brandurile comunică cu ei, mai arată studiul citat.
Principalul motiv pentru nivelul scăzut de încredere manifestat de utilizatori îl reprezintă lipsa de transparență și de control în ceea ce privește mecanismele prin care companiile utilizează datele lor personale (profilul, preferințele, consimțământul și canalele de comunicare).
În același timp, într-o lume din ce în ce mai digitalizată, cea mai mare provocare pentru branduri este să găsească echilibrul între asigurarea confidențialității și personalizarea comunicării cu clienții.
Datele personale, în contextul GDPR, acoperă o gamă mult mai largă de informații, care pot include postări pe rețele sociale, fotografii, preferințe de stil de viață și istoricul tranzacțiilor online, chiar și adresele IP. De asemenea, conform regulamentului, consumatorii au dreptul de a fi informați de fiecare dată când Termenii și Condițiile se schimbă și de a putea repermite accesul companiilor la datele lor.
Gigya, firma care a realizat raportul, este o companie care se ocupă cu administrarea identităţii consumatorilor altor companii.