Raluca Abrihan
Vânzările de ciocolată vor creşte în acest an şi putea depăși granița de 5 miliarde de lei, cu circa 20% mai mult faţă de anul trecut, potrivit estimărilor KeysFin. Iată care sunt cei mai mari jucători din România şi din lume şi unde ar mai putea firmele mici să gasească loc printre aceştia.
Potrivit studiului KeysFin, care a analizat evoluția pieței din 2012 până în prezent, principalul indicator care susține dinamica sectorului îl reprezintă profitabilitatea pieței.
Dacă în 2012, cele 786 de firme producătoare sau distribuitoare de produse din ciocolată raportau un profit net de 107,3 milioane lei, în 2017 se estimează că acesta a fost de 306, 1 milioane lei, la un număr de 758 de firme.
"Piața ciocolatei a trecut printr-un proces de consolidare, de maturizare, eficientizarea business-ului fiind în prim-plan. Astfel s-a ajuns ca, la o cifră de afaceri relativ constantă în acest interval, profitul firmelor să crească de peste două ori. Firmele și-au diminuat creanțele cu peste 300 mil.lei, datoriile comerciale s-au redus de la 829,5 mil.lei la 675,3 milioane de lei în 2016, iar pierderile nete au scăzut de la 138,7 mil. la 79,7 mil. lei”, afirmă analiștii KeysFin.
Evoluția pozitivă a pieței a venit pe fondul creșterii economice, propulsată de avansul semnificativ al consumului. Pe fondul dezvoltării ofertelor și mai ales a investițiilor semnificative în marketing și promovare, românii s-au arătat tot mai interesați de ciocolată.
“Potrivit Eurostat, un român mănâncă în medie pe an 2,2 kilograme de ciocolată, însă cele mai noi date din piață arată că nivelul de consum a crescut semnificativ în ultimii 2-3 ani. Raportat la țările occidentale, consumul la noi este încă foarte redus. Spre comparație, elvețienii, campionii europeni în materie, consumă 11 kilograme de ciocolată pe cap de locuitor, iar media UE este de 10 Kg.”, au explicat analiștii.
Potrivit studiului realizat de KeysFin, principalul jucător din piața românească, pe segmentul deproducție, este Nestle, cu o cifră de afaceri de 783,6 milioane lei, companie urmată, la mare distanță, de Kandia Dulce SA, cu 161,4 milioane lei, Heidi Chocolat SA, cu 106,2 milioane lei, Mueller și Prietenii (19,1 mil.lei) și Marco Polo (18 mil.lei)
Distribuţie:
Pe segmenul de distribuție, SECA Distribution SA conduce clasamentul cu afaceri de 390,8 mil.lei în 2016, urmată de Ferrero România SRL (398 mil.lei), D.R.I.M Daniel SRL (268,7 mil.lei), Wrigley România (133,7 mil. lei) și Almira Trade SRL (130,3 mil.lei).
Pe ansamblu, cele mai multe companii din piața de ciocolată activează în București (127), acolo unde, de altfel, și consumul este cel mai mare din țară, dovadă cifra de afaceri de 870 milioane lei înregistrată de aceste firme în 2016. Urmează județul Ilfov, cu 54 de companii și afaceri de 540 mil.lei, Prahova, cu 8 companii cu un business total de 401,8 mil.lei, Argeș (22 firme/396,8 mil.lei), Timiș (19/150,8 mil.lei), Brașov
(13/90,4 mil.lei) și Buzău (10/87,5 mil.lei). La polul opus se află județele Alba, Hunedoara și Călărași.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), un roman a consumat lunar în 2016, în medie, 157 de grame de ciocolată, bomboane, rahat și alte produse zaharoase, pe care a cheltuit 3,17 lei.
Cel mai mare consum a fost realizat de salariați, respectiv 175 de grame lunar, iar cel mai mic la șomeri — 106 grame. În ceea ce privește consumul de dulceață, gem, compot, jeleuri, datele INS arată că o persoană a consumat, în medie, 20 de grame lunar.
Datele statistice arată că ciocolata cu lapte este preferata a 77% dintre români, restul de aproximativ 30% fiind împărțiți între ciocolata simplă și cea cu creme de diverse sortimente. Ciocolata alba reprezintă numai 7,4% din totalul vânzărilor.
„Consumul de ciocolată în România este relativ scăzut comparativ cu cel de pe alte piete, ridicându-se la circa 2,2-2,5 kilograme per capita. Comparativ, în Austria sau Germania consumul este de aproximativ 8 kilograme pe cap de locuitor, iar în Polonia este de 5 kilograme. Există însă potenţial de creştere. Oamenii vor să încerce produse diversificate, mai multe arome şi re¬ţete, nu doar ciocolată realizată industrial“, declarau, recent, reprezentanții unui jucător din piață.
Dacă în România se consumă 2,2 kilograme de ciocolată pe cap de locuitor, ungurii mănâncă aproape dublu. Grecii consumă, în medie, 3 Kg pe cap de locuitor, iar în Portugalia consumul mediul este aproape de cel de la noi, de 2,25 kg. de ciocolată.
Statisticile arată că pe piața românească există, în prezent, peste 90 de branduri de ciocolată, pe toate cele trei segmente de preț - premium, mediu şi economic).
Raportat la nivel de sex, cei mai mulți clienți sunt femeile, în proporție de 60%.
“Există un studiu faimos în lumea științifică care face o legătură directă între consumul de ciocolată dintr-o țară și numărul premiilor Nobel. Elveţia conduce atât în clasamentul consumului de ciocolată, cât şi în cel al premiilor Nobel obţinute și se spune că o contribuție semnificativă o au flavonoidele care se găsesc în ciocolată, dar şi în vin, și care cresc semnificativ activitatea cerebrală, interesul pentru cunoaștere, intuiția. Dincolo de teorii, cert este că ciocolata reprezintă un produs care și în România devine semnificativ, iar investițiile în domeniul sunt pe măsură. Piața are un potențial de creștere semnificativ, iar 2018 va confirma, cu siguranță, această tendință”, au mai spus experții KeysFin.
Africa reprezintă principalul furnizor de cacao din lume. Coasta de Fildeș acoperă 30% din cererea globală, urmată de Ghana, Indonezia și Nigeria.
Cel mai mare exportator de ciocolată din lume este Germania (4,5 mld.dolari), urmată de Belgia (2,9 mld.dolari), Olanda (1,8 mld.dolari) și Italia (1,7 mld.dolari). Elveția ocupă abia locul 10 în clasamentul global potrivit datelor World’s Top Exports pe 2016.
Cel mai mare producător de ciocolată din lume este Mars (afaceri de 18 mld. dolari), urmat de Ferrero (12 mld.dolari), Mondelez (11,6 mld.dolari), Meiji (9,6 mld.dolari) și Nestle (8,8 mld.dolari). Urmează în clasament Hershey’s, Lindt, Glico, Haribo și Arcor.
Împreună, cei mai mari 10 producători de ciocolată din lume au avut vânzări de peste 80 de miliarde de dolari în 2016.
Potrivit experților, piața ciocolatei se concentrează, în prezent, pe dezvoltarea unor produse cât mai variate (arome, ingrediente etc.), multe în ediții limitate, unul dintre trendurile actuale fiind legat de producția ciocolatei organice, vegane, fără zahăr sau gluten.