Claudiu Zamfir

Aplicația de transport Bolt a luat o line de împrumut de 220 milioane EUR de la bănci, pentru a-și pregăti listarea pe bursă

Bolt-dacia-dreamstime.jpg

Aplicația Bolt, prezentă și în România cu serviciile sale de transport alternativ și livrări, a obținut o linie de credit în valoare totală de 220 de milioane de euro, de la 8 bănci din Europa și SUA, pentru a-și pregăti mai departe listarea pe bursă, pentru capital suplimentar.

Facilitatea de credit de tip revolving va permite companiei tech estoniene să acceseze împrumuturi care pot fi trase și rambursate în funcție de nevoile sale de finanțare, până la momentul în care va putea să-și lanseze oferta publică inițială (IPO) pe bursă.

„Prima noastră facilitatea de credit revolving este o etapă importantă pentru Bolt, demonstrând puterea și maturitatea financiară a companiei. Ne-am asigurat condiții foarte atractive datorită capacității noastre financiare solide. Este o reflectare clară a încrederii partenerilor bancari în traiectoria noastră și ne oferă flexibilitate suplimentară în timp ce lucrăm pentru a fi pregătiți pentru IPO”, a spus, vineri, fondatorul și CEO-ul Bolt, Markus Villig, într-un comunicat.

Cele 8 bănci care au participat la linia de credit acordată „unicornului” Bolt sunt: Barclays, BNP Paribas, Citi, Deutsche Bank, Goldman Sachs, JPMorgan, LHV Pank și Luminor.

Un rival al aplicației americane Uber, platforma Bolt a fost lansată în anul 2013, la Tallinn, sub numele de Taxify, de către un programator estonian, Markus Villig, care avea 19 ani atunci și era încă la liceu. Tânărul antreprenor estonian ne-a acordat și un interviu, în exclusivitate pentru cititorii StartupCafe.ro, în anul 2017, la Tallinn.

În prezent, Bolt spune că are peste 150 de milioane de utilizatori în peste 45 de țări și peste 500 de orașe din Europa și Africa.

Platforma estoniană a intrat în România încă din anul 2016, iar în prezent oferă pe piața românească servicii de transport la cerere, închiriere de trotinete electrice, livrare de mâncare (Bolt Food), precum livrare de produse alimentare și nealimentare (Bolt Market). De asemenea, Bolt are la București o divizie de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei. În România, Bolt este lider de piață, compania activând în cel puțin 29 de orașe din țara noastră.

Compania a fost evaluată la 7,4 miliarde de euro, în anul 2020, în urma unei runde de finanțare de 628 milioane euro, conduse de fondurile de investiții Sequoia Capital și Fidelity Management and Research Co., cu participarea Whale Rock, Owl Rock (o divizie a Blue Owl), D1, G Squared, Tekne, Ghisallo.

 

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
4782
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri